O scrisoare celebră scrisă de Albert Einstein cu un an înainte de a muri, în care renumitul fizician îşi exprimă opiniile pe care le avea asupra religiei, va fi scoasă la licitaţie pe site-ul eBay în această lună, relatează Mediafax.ro.
Preţul de pornire este de 3 milioane de dolari. Supranumită „Scrisoare despre Dumnezeu” (God Letter), textul acelei scrisori oferă indicii preţioase despre gândurile şi opiniile pe care Albert Einstein, considerat unul dintre cei mai inteligenţi oameni din lume, le avea despre religie, Dumnezeu şi orânduirile umane primitive.
Albert Einstein a scris această scrisoare în limba germană, pe 3 ianuarie 1954, pe o hârtie cu antetul Universităţii Princeton din Statele Unite şi este adresată filosofului Erik Gutkind, după ce fizicianul citise cartea acestuia, intitulată „Choose Life: The Biblical Call to Revolt”.
„Pentru mine, cuvântul «Dumnezeu» nu este nimic mai mult decât expresia şi produsul slăbiciunii omeneşti, Biblia este o colecţie de legende onorabile dar primitive, care sunt însă destul de copilăreşti. Nicio interpretare, oricât ar fi ea de subtilă, nu ar putea să-mi schimbe părerea despre ea”, scria savantul de origine germană, care a câştigat în 1921 premiul Nobel pentru fizică.
Actualul proprietar, anonim, al scrisorii, care va fi scoasă la vânzare cu plicul, timbrele şi ştampila poştală originale, a cumpărat scrisoarea la o licitaţie organizată de casa Bloomsbury Auctions la Londra, în 2008, pentru suma de 404.000 de dolari.
‘>