Cercetări noi în Centrul Vechi

Centrul Istoric este unul dintre cele mai importante și spectaculoase situri arheologice din București. Impresionează în primul rând prin dimensiunea sa care adună 54 de hectare. Nucleul centrului vechi este fără îndoială Curtea Veche, reședință a domnitorilor Țării Românești pentru mai bine de 300 de ani. În perioada de maximă dezvoltare, zidurile curții domnești protejau o suprafață de circa 25000 mp. În spatele zidurilor, funcționau Palatul Voievodal și dependințele acestuia, iar în afara lor, biserici, hanuri, prăvălii și case private ale celor mai bogați dintre bucureșteni.

De curând Muzeul Municipiului București a demarat un nou proiect de cercetare arheologică preventivă în Centrul Istoric determinat de înlocuirea rețelei de gaze naturale. Bună parte a proiectului se implementează pe străzile pe care s-au făcut deja cercetări arheologice în urmă cu mai bine de 10 ani. Sunt vizate însă și zone necercetate anterior. Este cazul străzii Carada, pe partea vestică a Băncii Naționale. Acolo am avut bucuria de a ne reîntâlni cu o cunoștință veche, Hanul Șerban Vodă. Nu-i cunoșteam această latură!

Hanul a fost construit de domnitorul Șerban Cantacuzino între anii 1683 și 1685 și pentru multă vreme a fost una dintre cele mai impunătoare clădiri și unul dintre cele mai importante repere comerciale și economice ale Bucureștiului. Ocupa o suprafață cam de 7300 mp cu o curte interioară de puțin sub 3800 mp în centrul căreia fusese construită și o biserică. Toate veniturile sale mergeau către mănăstirea Cotroceni căreia îi fusese închinat, mănăstire construită de același domnitor. Fost han domnesc de prim rang și unul din cele mai vechi din București, acesta îndeplinea mai multe roluri. Era în același timp fortăreață, loc religios, centru comercial și hotel. Pentru a fi mai ușor de apărat, a fost construit inițial fără ferestre și uși la exterior, cu excepția intrării principale aflate pe colțul nord-estic. Ulterior, pentru a fi în ton cu tendințele comerțului secolului al XIX-lea, în zidurile de la stradă au fost decupate uși largi care dădeau spre prăvăliile de la parter.

În vremurile de glorie, hanul găzduia comercianți din toate colțurile lumii. Veneau aici pentru că era un loc protejat în care își puteau desface marfa în siguranță.

Cercetarea noastră a scos la suprafață părți din zidul care dădea spre curtea interioară a hanului și crâmpeie din zidurile despărțitoare ale camerelor ce de dezvoltau înspre Calea Victoriei. Camerele erau generoase cu lățimi de circa 4,5 m și suprafețe de aproape 40 mp. Mai mult decât suficient pentru o băcănie, tutungerie sau magazin cu lichioruri fine și rom englezesc.

Un alt punct interesant pentru noi a fost cercetarea de pe strada Ion Ghica. Aici am descoperit zidurile unora dintre casele care au aparținut familiei Suțu, dar și a gardului care delimita proprietatea. Am aflat toate astea prin suprapunerea planului cercetărilor noastre cu planul întocmit de Rudolph von Borroczyn din 1846. Acest plan reprezintă o resursă foarte importantă atât pentru istorici, cât și pentru arheologi.

Zidul de împrejmuire este impozant. A fost construit începând cu anul 1832 conform avizului din 29 martie emis de administrația sectorului roșu. Ridicat din cărămidă legată cu mortar, zidul incorporează multiple arce de descărcare și are o lățime de aproape 70 cm. Nu știm cât de înalt era, însă fundațiile îi sunt solide. Lipit de acest zid, se dezvolta spre nord o altă clădire aflată atunci în spatele curții. Azi, din întreaga proprietate a rămas doar Palatul Suțu ce găzduiește muzeul nostru. Găsim intrigantă neconcordanța dintre configurația planului Palatului Suțu reprezentat pe planul de 1846 și cea actuală, iar aceasta ne ridică o problemă de cercetare pentru viitor.

Noile noastre cercetări adaugă astfel date, dar și întrebări despre țesutul urban al Bucureștiului de altădată, despre istoria hanurilor și a marilor familii ce au lăsat în urmă importante monumente istorice și de arhitectură.

  Articol scris de Dr. Theodor Ignat, Șef Birou Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie MMB