Chestiunea protocoalelor secrete

Statul secret (zis și paralel, zis și mafiot) a condus România din 2009 până în 2016, când protocoalele au fost scoase din uz.

Chestiunea protocoalelor secrete

Statul secret (zis și paralel, zis și mafiot) a condus România din 2009 până în 2016, când protocoalele au fost scoase din uz.

SRI, care este o parte a puterii executive și Parchetul General, care este, la noi, o parte a puterii judecătorești – deși în alte state este tot o parte a puterii executive -, aceste două instituții românești au uzurpat o parte din puterea legislativă, adăugând la lege. Adaosul uzurpator a fost botezat protocol. Cazul este unic în lumea democratică? Nu.

Puterile legislative ale statelor democratice sunt uzurpate de multă vreme. Tratatele politice bilaterale nu sunt operă parlamentară. Parlamentele doar le ratifică.

Mai rău: tratatele comerciale internaționale nu sunt nici măcar operă guvernamentală, ratificată, apoi, de puterea legislativă. Aceste tratate comerciale – care, în fapt, conduc lumea actuală – sunt elaborate de tehnocrați supra-guvernamentali. Parlamentele naționale vin apoi să ratifice (sau nu) munca de reglementare a tehnocraților.

Cazul românesc al protocoalelor secrete nu este unic prin uzurparea unei părți din puterea legislativului, ci prin participarea unui serviciu secret la opera de uzurpare.

De aceea, acele protocoale au fost secretizate. Statul secret (zis și paralel, zis și mafiot) a condus România din 2009 până în 2016, când protocoalele au fost scoase din uz. Din pricina lor, până în prezent au căzut doi generali SRI și procurorul șef al DNA din perioada 2013-2018.

Din 2009 până în 2013, procurorul șef al DNA a reușit să limiteze la maximum impactul acelor protocoale în activitatea DNA. Acum, acel procuror este judecător al CCR și participă la demantelarea statului secret.

Daniel Morar a anunțat în chip public ce va urma, într-un interviu istoric publicat în „Dilema veche” în vara lui 2015.

Întrebarea este următoarea: de ce gravitatea …gravissimă a uzurpării de putere ce s-a petrecut în România nu scandalizează partenerii noștri strategici (SUA și UE)?

Răspunsul (nu doar logic) este că au cunoscut uzurparea și nu le-a păsat.

Adevărul din acest răspuns logic este că au comandat uzurparea și secretizarea ei pentru același rațiuni pentru care tratatele comerciale nu sunt lăsate la îndemâna guvernelor.

Suprastatul global (în parte real, în parte virtual) nu vrea să fie democratic. Interesele lui se pot rezolva rapid numai într-o dictatură de tip oligarhic.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Incheierea protocoalelor s-a bucurat de inspirarea , consilierea , planificarea , conducerea impunerea si sprijinirea implementarii din partea Leekoorichului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.