Cum s-a format ciclonul devastator care a măturat litoralul? Meteorologul Mihai Timu a oferit un raspuns.
„Astfel de cicloane care se formează în Marea Neagră sunt periculoase, mai ales atunci când rămân blocate aici, așa s-a întâmplat în ultimele 48 de ore. Am avut un aer mai rece în altitudine provenit dinspre est, care s-a poziţionat deasupra mării calde, a generat acest ciclon la nivelul solului, care e foarte periculos, pentru că atunci când rămâne blocat ridică în atmosferă toată umezeala deasupra mării și o descarcă sub forma ploilor, iar unele dintre ele au fost averse torențiale azi-noapte. Într-adevăr, nu a plouat constant cu aceeași intensitate. Am avut pe intervale scurte și peste 40-50 de litri pe metru pătrat.
De altfel, au fost acele nowcasting-uri de cod roșu, care au dublat avertizările generale. Așa se întâmplă de obicei. E adevărat că aici este un paradox la malul Mării Negre. Dacă ne uităm pe precipitațiile medii anuale dar și lunare, întotdeauna zona litoralului are cele mai scăzute valori, pentru că, într-adevăr, în multe intervale, pot fi săptămâni, uneori chiar și luni întregi când nu plouă.
Și iată, vine câte un ciclon din acesta, care aduce cantități foarte mari, cât ar trebui să plouă în acele trei luni se poate descărca într-o zi sau o noapte, așa cum s-a întâmplat în intervalul trecut”, a explicat specialistul ANM.
Există si o veste bună – „Acest ciclon în sfârșit se mai oclude, cum spunem noi, și se mai retreage către sud, coboară către penisula balcanică, chiar se va poziționa undeva între Grecia și Turcia, deci va urma în sfârșit o ameliorare a vremii”,
Exista in lumea asta tot felul de psihopati lacomi dupa bani care creeaza false nevoi si narative in speranta obtinerii de fonduri publice pentru aberatiile lor. Trebuie sa spun raspicat, Pamantul este practic un sistem incis, nimic nu apare sau nu dispare, nic gaze si nici apa sau alte elemente, cu exceptia radiatiei. Criza apei este o minciuna, pentru ca apa nu dispare de pe pamant, se evapora din toate apele de suprafata si revine inapoi sub forma de ploaie. Deci seceta este provocata de faptul ca ploile pot fi dirijate de fortele malefice ale serviciilor, armatelor sau ale guvernelor criminale ca sa provoace seceta sau inundatii, descarcand dirijat norii pe uscat (inundatii) sau pe mare (seceta pe uscat). Toate interventiile umane asupra climei bulverseaza mecanismele naturale ale planetei si provoaca dezastre unde nici nu te astepti. Daca intr-un loc este provocata seceta, in altul vor fi inundatii, pentru ca circuitul apei in natura ramane cantitativ acelasi, in plan global, aceeasi cantitate de apa circula intre atmosfera si Pamant, se schimba doar debitele in diversele zone ale planetei, adica zonele afectate.