Cine e Marcel Ciolacu? O întrebare simplă cu un răspuns mai puțin simplu. Valer Marian dezvăluie, într-un material amplu, biografia neagră a noului star și far al social-democrației autohtone. „Un politician provincial, de duzină, care a flirtat cu lumea interlopă, cu studii superioare incerte și întârziate, fără ocupăție până la 37 de ani, fost colaborator al Miliției și Securității, apoi masterand la Colegiul Național de Apărare și la SNSPA, dar și doctorand la Academia SRI, milionar cu o patiserie-gogoșerie-covrigarie“.
Este o parte mică din articolul semnat de Valer Marian și care încearcă să facă lumină asupra ascensiunii celui care acum este al treilea om în stat. Cum a ajuns aici? Cine i-a fost aproape de-a lungul vieții politice? A călcat pe cadavre sau a mers totul ca uns? Aflați totul într-un articol excepțional, pe cotidianul.ro, mâine, începând cu ora 08.00.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Care puteti emigrati e singura sansa de a fi liberi ,ma bucur ca am renuntat la cetatenia asta infecta ,in rest nu ma mai intereseaza decat sa-mi conving singurul parinte sa semneze renuntarea la mizerie