Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august 2018, va fi retras de la conducerea IJJ Prahova și i se vor încredința responsabilități administrative, a declarat, pentru Mediafax, Dacian Cioloș, după o discuție cu ministrul de Interne, Lucian Bode.
„Am avut o discuție cu domnul Bode, pentru că a apărut și în spațiul public, și colegi din USR PLUS au ridicat întrebări. Am avut o discuție cu domnul Bode și am fost de acord amândoi că în urma a ceea ce s-a întâmplat de 10 august domnul Cazan nu ar mai trebui să aibă responsabilități la comandă operativă, pentru că modul în care s-a acționat atunci ridică probleme chiar și de etică profesională”, a spus copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș.
Zis și executat!
Laurențiu Cazan a decis să-și retragă acordul privind împuternicirea sa în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.
„În urma discuțiilor apărute în spațiul public care afectează imaginea Jandarmeriei Române, începând cu data de astăzi, 04.01.2021, lt. col. Laurențiu Cazan a decis să-și retragă acordul privind împuternicirea sa în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova”, anunță Jandarmeria Română.
Potrivit sursei citate, pentru asigurarea continuității comenzii, la conducerea Inspectoratului va rămâne prim-adjunctul inspectorului șef, colonel Dragoș Buzoianu.
„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu aceeași dată, prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, ofițerul urmează să îndeplinească atribuțiile avute înainte de această împuternicire”, se mai arată în decizie.
Laurenţiu Cazan a fost coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august, când au avut loc incidente violente.
MAI a precizat că Laurențiu Cazan a fost numit la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova „pentru a asigura continuitatea”. „Privind împuternicirea locotenent-colonelului Laurențiu Cazan la IJJ Prahova, facem următoarele precizări: Decizia a fost luată pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități, ca urmare a trecerii în rezervă a fostului comandant, în baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”, menționa MAI.
Laurențiu Cazan a fost detașat la IJJ Prahova și împuternicit pe o perioadă de 6 luni „pe o funcție echivalentă cu cea deținută în cadul Jandarmeriei București”. Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române privind această împuternicire a fost semnat în data de 21.12.2020.
Vai de capul romanilor, a inceput justitia securistilor de useristi!