
Premierul Florin Cîțu s-a declarat surprins de poziția Avocatului Poporului care a anunțat că face o anchetă deoarece deciziile privind situațiile de urgență nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
Prim-ministrul consideră că este nevoie de o schimbare la vârful instituției Avocatul Poporului.
„Mă surprinde opinia Avocatului Poporului, poate este momentul să dăm un restart. Toate măsurile au fost comunicate public, mă surprinde, îi voi răspunde oficial doamnei Avocat al Poporului”, a declarat Florin Cîțu.
Avocatul Poporului, Renate Weber, susține că deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de la începutul anului nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Potrivit legii, asta înseamnă că actele normative nu au intrat în vigoare. De aceea, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu (vezi detalii AICI)
Pe mulți vâ foutte grija că nu sînteți amendați, bătuți, închiși, „legal”, trecut în Monitorul Oficial, nu că ne încalcă drepturile, drepturi date, nu de parlament, ci de Dumnezeu, drepturi cu care ne-am născut.
Parlamentul pune îngrădiri nu dă drepturi, n-are cum.
Renate Weber a cerul anul trecut, pe 12 martie, starea de urgență.
@Ostap Bender :narodule, tu ai ceva la cap,vreun Covid?Ce nu intelegi din expresia „Renate Weber a fost liderul Consiliului Director al Fundaţiei Soros din România între anii 1998 şi 2007. Începând cu 2004 a fost consiliera lui Traian Băsescu în domeniul legislativ şi constituţional, iar în noiembrie 2007 a intrat în Parlamentul European.Aceasta, împreună cu Levente Salat şi cu Andrei Pleşu sunt membri în Consiliul Fundaţiei, preluând prerogativele Fundaţiei şi fiind numiţi pe viaţă.”Sputnik 19.12,2018)
Talambule,daca nu intelegi cum sta schema ,intreab-o pe sora-ta Macovei!
Cred ca ar fi mai bine daca neispravitul asta de Catu-Matu si-ar gasi o cucoana , sa se insoare si el , ca este prea bezmetic si bate campii intr-o veselie . Poate-i gaseste Av.P. o dama bine , din popor , desigur !
@Nicu
prin deductie judecatorii vor fi mai criminali…
(le cam place sa-si batjocoreasca semnenii)
Prin deductie inseamna ca si amenzile date au fost ilegale. Sosoaca a spus bine cand i-a indemnat pe toti romanii amendati sa conteste amenzile in tribunal. Doar panarama de la Sibiu si prietena turcanca au cerut singure sa fie amendate.
Nu sunt publicate in Monitorul Oficial = nu au putere de lege, adica statul aplica abuziv romanilor masuri ilegale.
de fapt de mult timp ministrul justitiei nu mai semneaza pe oug sau pe hg pentru ca cica semnatura AIA,de pe act,este suplinita de alta semnatura-de cea necesara PUBLICARII in m.o.(care apartine iarasi,de la un timp,guvernului).iconomie la semnatura,da.
hai sa intrebam la Avocatul Poporului:
cine a semnat h.g.1065/2020?????
PRIM-MINISTRU INTERIMAR
NICOLAE-IONEL CIUCĂ,
pa persoana fizica,nu exista in statul roman demnitatea numita PRIM-MINISTRU INTERIMAR….
(lipsa,iarasi,semnatura ministrului justitiei;pentru o semnatura imbecilul cronic de piedone va face bulau!).
evident,citu-mitu a facut urat pentru ca are de ascuns lucruri mult mai grave!
Dintre cei doi, credibila este Veber. In mod sigur a cercetat bine situatia inainte de a vorbi. Citu are grija imprumuturilor, restul nu prezinta interes pentru el. Este posibil ca acum sa fi fost mintit de un subaltern. daca se va dovedi ca Veber are dreptate, isi va cere scuze publice premierul?
RESTART LA MAMA LUI CITU CIT DE CURIND