Clipe de panică: Un tren a luat foc în mers

Două vagoane ale unui tren de călători au fost afectate, marţi seara, de un incendiu, pe raza localităţii Cociu, iar 20 de persoane au fost evacuate.

„Din primele informaţii primite de la personalul CFR Călători prezent la faţa locului, cea mai probabilă cauză este o sursă externă vagonului, începutul incendiului fiind semnalat în zona cabinei wc. A fost solicitată intervenţia pompierilor. Pentru analiza în detaliu a începutului de incendiu se va constitui o comisie de cercetare”, se arată într-un comunicat al companiei.

„Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren, pe raza localităţii Cociu. Din primele informaţii, incendiul se manifesta la două vagoane. În momentul izbucnirii incendiului, trenul se afla în mişcare. În tren se aflau 20 de persoane care au fost evacuate, acestea nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, a informat ISU.

Călătorii vor fi preluaţi cu mijloace auto, puse la dispoziţie de CFR Călători, spre destinaţiile dorite.

De asemenea, CFR Călători va asigura produse preambalate şi băuturi calde pentru călători.

Reprezentanţii SRCF Cluj au trimis la faţa locului o drezină pantograf pentru intervenţia operativă necesară remedierii deranjamentului la firul de contact, însă se va putea acţiona după retragerea trenului IR 1830 în linie curentă.

„Menţionăm faptul că, până la finalizarea intervenţiilor şi eliberarea gabaritului de către trenul IR 1830, garniturile care aparţin CFR Călători vor fi dublate cu locomotivă Diesel pe intervalul fără tensiune în linia de contact – IR 1830 şi R 4116 -, iar două trenuri private, formate din automotoare, vor circula în condiţii normale. Adresăm scuzele necesare călătorilor şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Cluj depune toate eforturile pentru remedierea deranjamentului provocat de incendiu la firul de contact şi reluarea circulaţiei în condiţii normale de trafic, în cel mai scurt timp”, a precizat CFR SA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. Să socotim: două-n Cluj, două-n București, azi încă unul; cinci vagane-ntr-o lună. Și nu e gata. Nimic ciudat, stați liniștiți la locurile voastre!

  2. Eu zic ca focul a fost inventat in Romania, ca prea a devenit sport national.

  3. Asta-i românia anului 2024 a președintelui!…noi nu merităm să fim în europa…cstevaccidente su fost pe calea ferată în ultima vreme, n-au fost in toata lumea!..
    Mulțumim tuturor partidelor politice din românia!…

  4. „În tren se aflau 20 de persoane care au fost evacuate, acestea nu ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, a informat ISU.”! TRENUL AVEA 4 VAGOANE ȘI O LOCOMOTIVĂ! DOMNULE CONTABIL ȘEF AL CFR-ULUI : CARE E RENTABILITATEA ACESTEI CURSE!??

  5. Domnule ministru Grindeanu totuși ar trebui o resetare la CFR fiindcă deja este o RUȘINE națională ce se întâmplă la CFR. Trenul trebuie să fie o opțiune garantată și civilizată pentru toate categoriile sociale și de vârstă și un mijloc de legătură sigur între toate localitățile din România. Sigur trebuie umblat și la civilizarea călătorilor și pedepsirea celor ce distrug fiindcă aspectul tenurilor și timpii sunt inacceptabile pentru o țară europeană. Nu se poate să faci Sibiu Timișoara sub 300 km 8 ore, sau Sibiu – Baia Mare 12 ore.

  6. Un lucru obisnuit , banal, in Romania secolului 21 :trenuri care iau foc in mers, trenuri care deraiaza, trenuri care se ciocnesc, trenuri care se strica in drum, trenuri care nu ajung, niciodata , la destinatie , conform graficelor de mers( vara se dilata sinele , iarna se contracta + zapezi „apocaliptice”)! Asa o fi si-n alte tari? N.B. Cel mai important lucru este faptul ca avem ministru al transporturilor! La ce ne-o fi trebuind ? N.B. Din gandirea d-lui min. Grindeanu: „Cui nu-i place podul de la Braila sa treaca cu bacul! ” . Halal d-le ministru! Va multumim!

  7. Este comportament tipic mocanesc. Aia beau palinca si fumeaza in buda vagonului.

  8. Din DOUA posibile, TREI …:))
    Ori, este din Cauza de Prostie si Hotie.
    Ori, este din Cauza de Sabotaj.
    Ori Shi_ShI.
    CE Troullele NOASTRE SE fac A FACE „Rosiorii de (ArTrebui) LeVede” SI LE STIE sigur, da’POATE si EI, NU Toti, da’DestulDeOMareParte sunt FIE, Intorsi, FIE InFricoshati.
    Ca ALTE Ocupatiuni IMORALE si Interzse de lEGE intr-o Tara NORMALA, pecum:
    – InHaitarea inCONTRA Cate Unuia SINGUR
    – Folosirea ABUZIVA a VRACIlor Jigodii Umanoide si/sauSociale, GATA OriCAND la Distractie BESTIAL_SADIC Cockallara far’de Motive PERSONALE,
    VRACI inArmati de DREACuu’ cu Mijloce InOdore, InColore de Actiune … DRACEASCA, ati ghicit, desi NU era GREU … 🙂
    La ASHA CEVAuri se pricep SI SE dedau cu Delicii de NeamProst DIN Troullule STRAMBE …
    NU PRICEP,
    NU POT,
    NU VOR,
    NU AU CURAJ,
    SUNT IN SIMBRIE STRAINA, SUNT DIRECT AGENTI STRAINI,
    Ca la TOATE care fac sa NE CADA Romania pe NOI NU se PreaVAD.
    Din MOMENT CE se intampla MultPreaDestulDeDes

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.