Companiile care distribuie băuturile Coca-Cola și Pepsi Cola în Româna, Coca-Cola HBC Romania SRL și, respectiv, Quadrant – Amroq Beverages SRL, dețin jumătate din piața de răcoritoare autohtone iar afacerile cumulate ale celor două firme se ridică la 3 miliarde de lei iar profiturile au ajuns la 350 milioane de lei, de trei ori mai mult decât în 2010. Conform unei analize făcută de Frames, în acest an piața totală de răcoritoare ar putea ajunge la 6,5 miliarde de lei ceea ce înseamnă că afacerile Coca-Cola și Pepsi vor fi mai mari. ,,Evoluția celor mai importanți jucători din piață trebuie pusă în concordanță cu investițiile masive pe care acestea le realizează și cu paleta largă de branduri pe care le gestionează. Coca Cola deține, pe lângă brandul consacrat, mărci precum Fanta, Sprite, Schweppes dar și sucuri precum Cappy Pulpy, ape minerale naturale (Dorna, Dorna Izvorul Alb si Poiana Negri) sau băuturi energizante (Burn si Monster Energy). Quadrant – Amroq Beverages SRL are în portofoliu, printre altele, mărcile Pepsi, Prigat, 7Up,Mirinda, Mountain Dew, Gatorade, Evervess, Rockstar energy și apa minerală Perla’’, susține Adrian Negrescu, project manager Frames.
Dincolo de analiza financiară a sectorului, piața băuturilor răcoritoare se află în plin proces de restructurare a gamei de produse. Pe fondul înăspririi legislației în materie, tot mai multe companii au început să lanseze branduri și băuturi ,,fără zahăr’’, considerate mult mai sănătoase. Coca-Cola afirmă, pe site-ul propriu, că ,,categoria de băuturi carbonatate se extinde continuu cu rețete inovatoare, pentru a se adapta gusturilor și stilurilor de viață mereu în schimbare ale consumatorilor. In prezent, categoria este completată cu băuturi răcoritoare făra zahăr și calorii, ala cum este Coca Cola Zero Zahăr, dar și cu inovatii locale, precum Coca Cola Lime’’, iar îmbuteliatorul Pepsi Cola susține că ,,prin noile obiective atribuite pilonului de produse, vom continua să rafinăm varietățile noastre de produse alimentare și băuturi pentru a întâmpina nevoile consumatorilor noștri prin reducerea zahărului adăugat, a grăsimilor saturate și a cantității de sare, dar și prin dezvoltarea unui portofoliu mai vast de produse pentru a ajunge la consumatori și comunități mai puțin valorificate’’. ,,Băuturile fără zahăr, sucurile naturale sunt asociate unui stil de viață mai sănătos, jucătorii din acest sector încercând să contribuie la modificarea obiceiurilor de consum, pentru a preveni în primul rând obezitatea și bolile asociate. Un trend salutar într-o țară în care educația alimentară este deficitară, în care consumul de alimente și băuturi înclină balanța spre preț și mai puțin spre calitate’’, afirmă Alexandru Bălțat, managerul Train Your Brain.
,,Este de așteptat ca acest trend să se extindă și să vedem, pe rafturile magazinelor, tot mai multe sortimente de ape îmbuteliate (plate și carbogazoase) și băuturi light, din ingridiente naturale și fără adaos excesiv de coloranți. Un rol semnificativ în această evoluție îl are și statul care trebuie să ofere cadrul legislativ necesar menit să elimine de pe piață, treptat, băuturile cu mult zahăr, considerate adevărate bombe calorice’’, afirmă analiștii de la Frames.
Mie imi place coca cola originalul (nu 0, nu cu zaharina), o prefer in loc de pepsi, deoarece pepsi e prea dulce pentru gustul, meu iar cola are acel ceva cofein dulce aparte, care ma bine dispune.