Coldea, după șase ani

După șase ani, m-am trezit cu un telefon legat de cazul de poliție politică petrecut la ziarul Jurnalul Național. Cineva mi-a pasat o copie a unui exemplar unic de la SRI, cu semnătura lui Florian Coldea și cu ștampila Direcției pentru apărarea Constituției. Nu era vorba despre nici un atac la Constituție, ci despre preocuparea generalului Coldea și a unui colaborator al SRI în legătură cu activitatea unui jurnalist interesat de Spitalul SRI (oamenii au boli speciale, doctori speciali, medicamente speciale și regim special). Imediat după apariție, am trimis documentul și articolele la Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, la președintele României (pe atunci a jucat prost rolul banal de președinte liberalul Crin Antonescu). Nimeni nu a avut o reacție. Nici măcar colegii din presă (excepție a făcut doar Jurnalul Național).

Abia după şase ani, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI a luat în discuție documentul publicat atunci în Cotidianul. Îl republicăm astăzi, măcar pentru cei interesați.

Iată primul articol publicat pe 14 august 2012 în ziarul Cotidianul, sub semnătura lui Cornel Nistorescu:

Poliție politică la Jurnalul Național!

Tîndăleam zâmbitor printre rafturile cu marfă expusă după reguli şi ochi de vînzător, prin acelaşi supermarket prin care trec aproape în fiecare zi. Uneori am sentimentul că aş putea să întind mâna şi să aleg ceva fără să privesc, aşa cum un academician îşi alege cărţile din biblioteca aflată în spatele său.

Întinde mâna şi ia fără să privească şi alege cartea pe care o caută.

– Nu folosiţi făina asta de Dobrogea la pachet de două kilograme? E trei nula, merge şi la gătit şi la prăjituri. Mie îmi iese din ea o pizza de minune!

Lîngă mine se afla o doamnă niţel trecută de 55 de ani, cu ochelari mai vechi, ca de pensionar, nemachiată, necoafată, îmbrăcată într-o rochie obişnuită şi încălţată cu o pereche de sandale romane de piele, dintre cele pe care le tîrăsc doamnele prin oraş atunci cînd pleacă la cumpărături. Erau mai vechi, chiar binişor scîlciate, semnul dumurilor lungi şi dese pe asfaltul fierbinte al oraşului. N-am apucat să o studiez cu adevărat, că i-am simţit mâna pe braţ şi o discretă invitaţie spre cotitura raftului. Cînd ne-am oprit, era deja pe vîrfuri şi îmi şoptea:

– Vă roagă să nu-i mai spuneţi „sursa“! Nu-i place! (M-am gîndit repede cîţi turnători îşi zic sursă, cîţi maimuţoi din politică folosesc acest cuvînt pentru a lansa informaţii pe care tot ei le folosesc, cîţi români o dau anonimă pentru a nu avea necazuri.)

– Totul este în ordine, doamnă? Este bine?

– Da’ cum să nu! Vă salută şi vă roagă, dacă tot îl pomeniţi, să-i ziceţi Gît Curat!

Ca trăsnetul mi-a venit în minte Deep Throat din Afacerea Watergate. Şi am zîmbit din nou, bucuros că am un semn de la el cu mult mai devreme decît m-aş fi aşteptat. Prezenţa sa într-o maşină de pe stradă sau undeva departe prin provincie îmi provoca un sentiment de încredere, de linişte, de om care ştie ceva în plus.

– Folosiţi făina asta, că este spornică, domnule Nistorescu!

Şi cu o mînă a scos din buzunarul rochiei un plic alb, l-a lipit de punga de două kilograme cu făină Dobrogea şi le-a pus împreună în coşul meu de plastic aproape gol. A dat să plece, dar s-a oprit şi, din jumătate întors, mi-a mai zis:

– A spus să nu uitaţi de profesia dumneavoastră!

Eu, adică Ardeleanul şi serviciile secrete! Suna ca într-un banc. Mie îmi plac propoziţiile clare, scurte, răspicate, la obiect, nu vorbitul acesta în dodii, cu denumiri pe dos pentru fiecare lucru, cu aluzii, cu coduri, cu apropouri. Cum adică să nu uit de profesia mea?! Păi, n-o încasez în fiecare zi pentru cum o fac, nu mă înjură destui ca să nu uit, nu mă amenința atîţia, nu rîd ca proştii? Nici făină nu pot să cumpăr fără să nu mă întîlnesc cu ea!

Doamna dispăruse după primul raft. Ca omul civilizat, m-am făcut că plouă şi că nu mă mai interesează unde se duce. Abia după ce am făcut doi paşi am zărit-o cum trece de casele de marcaj şi cum iese pe uşa marelui magazin.

Care va să zică să nu-l mai jignesc cu Sursă şi să nu uit de meseria mea?! De ce l-o fi deranjat atât de mult că i-am zis sursă? Jurnalistic vorbind, asta şi era. O sursă. Citeam în refuzul său de a purta acest nume comun de turnător un anume sentiment de protest, de revoltă şi chiar un pic de mîndrie. Nu era unul din grămadă, nu turna, ci îşi asuma în felul său o decizie. La acelaşi lucru mă trimitea şi porecla pe care mi-o sugera. Gît curat. De ce? Cu siguranţă că şi el ştia destule despre Watergate, despre Gîtlej Adânc, cum l-au poreclit Bob Woodward şi Carl Bernstein pe directorul adjunct al FBI, Mark Felt. Coincidenţă sau nu, situaţia era hazoasă. Bătea şi el spre un Mark Felt, deşi cred că nu este nici un soi de adjunct. În schimb, îmi povestise o sumedenie de lucruri despre abuzurile nebune ale lui Florian Coldea, şi el „Deputy director of SRI“.

Am plătit, am pus conţinutul coşului într-o pungă, am urcat în maşină şi am luat-o pe străzi, în traficul cuminte al amiezii de vară, cu gîndul aiurea, cu un sentiment ciudat, tradus în palpitaţii, emoţie, bucurie şi nelinişte. Cînd am ajuns la Casa Presei Libere mi-a revenit în minte atenţionarea sa transmisă prin doamna în sandale, abia topită şi ea în căldura amiezii.

– Să nu uitaţi de profesia dumneavoastră!

Ardelean şi nimic mai mult! La sfârşitul întâlnirii noastre (aici ofiţerii SRI se întreabă unde, cu cine, cînd, de pe ce număr de telefon, la ce oră etc.) vorbise puţin despre oamenii din presă.

– O nenorocire! Au băgat oameni peste tot. La televiziunile de ştiri, la jurnale, la ziare, la unele radiouri. Acoperiţi sau colaboratori. Sunt locuri în care două-trei, chiar patru servicii au informatori, acoperiţi, turnători şi oameni plătiţi într-o redacţie. Uitaţi-vă la Jurnalul Naţional. Ştiu ce urmează să apară, blochează, ştiu ce face Marius Tucă, ştiu toate mişcările. Cum vă explicaţi că televiziunile, ca la un semn, dau aceleaşi lucruri? Şi multe dintre ele, aceeaşi intoxicare în acelaşi fel şi nimeni nu pune un semn de îndoială, o întrebare. E ca la ordin. Se vede comanda unică!

Presa română infiltrată de agenţi, de acoperiţi, de turnători ai tuturor serviciilor de informaţii din România. Ăsta era mesajul şi acesta era apropoul, inclusiv cel privitor la redacţia Jurnalul Naţional.

Am oprit într-o parcare, am tras punga de plastic cu făină Dobrogea de pe scaunul din spate al maşinii şi am desfăcut plicul. Iată ce se afla înăuntru. Şi hotărăsc să public aceste trei pagini aşa cum le-am primit, cu ştersăturile de rigoare şi fără nici un fel de comentariu. O fac cu sentimentul datoriei şi cu convingerea că prevederile Legii 51/1991 privind siguranţa naţională mă apără. La articolul 3 al legii sunt prevăzute ameninţările la adresa siguranţei naţionale, iar la articolul 4, lucrurile ce nu pot fi considerate ameninţări. Adică cele care arată „restrângerea sau interzicerea dreptului de apărare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de altă natură, garantate prin Constituţie“. Mai mult ca niciodată avem nevoie de prevederile Constituţiei, cele care garantează libertatea presei. Aşa cum se arată la articolul 4, nu ne aflăm în faţa unei ameninţări la siguranţa naţională, ci a unor practici ilegale, nedemocratice, de tip totalitar, periculoase pentru toată presa din România.

Observaţi pe prima pagină a documentului, în stînga sus, semnătura şi ştampila prim-adjunctului directorului SRI, generalul maior Florian Coldea, pupila, omul de încredere, agentul şi sluga devotată a lui Traian Băsescu, persoana care coordonează celula de criză din SRI.

Fostul director al Serviciului Român de informații George Maior a fost audiat ieri timp de șase ore în Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI. El a spus că discuția a fost „extrem de interesantă, extrem de detaliată“ și că și-a îndeplinit mandatul „sub umbrela strictă a legalității“, potrivit Agerpres. Numele lui George Maior a fost invocat în mod repetat de către cei audiaţi în Comisia de control al SRI cu privire la faptul că acesta avea cunoştinţă de implicarea în toate structurile serviciului.

Audierile în lanț au pornit după ce Daniel Dragomir, fost colonel SRI, a făcut dezvăluiri în fața membrilor Comisiei despre modul în care a acționat Serviciul Român de Informații. El a vorbit despre „culoarele“ din presă și justiție, adică practici prin care SRI ar fi influențat dosare penale, în timp ce se baza pe o anumită susținere în media.

La acea vreme, Dragomir a prezentat și o listă cu 65 de nume, printre care 11 jurnalişti, 15 politicieni, 12 persoane din justiţie, care ar putea să confirme declarațiile sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.