
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat, luni seara, că nu a identificat probe incontestabile care să poată demonstra, în mod indubitabil, vinovăția profesorului Marius Pieleanu și a decis încheierea procedurilor în acest caz.
‘În urma unei evaluări riguroase a tuturor sesizărilor primite, Comisia de Etică a SNSPA nu a identificat probe incontestabile care să poată demonstra, în mod indubitabil, vinovăția domnului Marius Pieleanu. Având în vedere că acuzațiile nu au putut fi confirmate, Comisia de Etică a dispus încheierea procedurilor aferente acestui caz. Prin probe incontestabile, Comisia de Etică are în vedere existența unor martori, dovezi audio-video sau alte mijloace de probă, care, prin coroborare cu mărturiile directe ale petentelor, să înfrângă prezumpția de nevinovăție a persoanei acuzate’, se arată într-un comunicat al SNSPA.
Conform sursei citate, Comisia de Etică își rezervă dreptul de a reevalua cazul în eventualitatea apariției de noi probe relevante.
Comunicatul precizează că hotărârea Comisiei de Etică poate fi contestată la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, conform art. 13 din Ordinul nr. 6869/ 2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară, transpus și în Regulamentul Comisiei de Etică a SNSPA la art. 14, respectiv la instanța de contencios administrativ. Hotărârea Comisiei de Etică va fi publicată pe website-ul snspa.ro imediat ce sunt finalizate toate procedurile interne.
‘În continuare, SNSPA rămâne dedicată menținerii unui mediu academic bazat pe transparență, responsabilitate și respect reciproc, urmând cu strictețe principiile fundamentale ale eticii academice și aplicând în mod constant cadrul legislativ în vigoare. Instituția se angajează să asigure un climat educațional în care toate persoanele implicate, fie că sunt cadre didactice, studenți sau personal administrativ, să fie tratate cu demnitate și să își poată exercita drepturile și îndatoririle într-un cadru de integritate și echitate’, afirmă sursa citată.
Profesorul Marius Pieleanu a fost implicat anul trecut într-un scandal, presa relatând că foste studente l-ar fi acuzat de hărțuire sexuală.
În luna august, SNSPA informa că fuseseră depuse la Comisia de etică a instituției de învățământ superior zece sesizări cu privire la profesorul Alfred Bulai și două scrisori adresate de cadre didactice care solicitau autosesizarea în legătură cu profesorul Marius Pieleanu, ‘în baza informațiilor apărute în spațiul public’.
@ Știrea din articol este că SNSPA are și comisie de etică, deci că are organigramă , comisie care nu are în privința etici aceleași repere ca și Ministerul Public ? Cine și-ar mai fi putut închipui că la așa universitate și așa profesori se lucrează și cu comisie de etică ?
Spui Ana Pauker, Academia Ștefan Gheorghiu,SNSPA,Bulai, Pricopie,Pieleanu și ai toate răspunsurile pentru a nu pierde vremea cu comentarii inutile !
Declaratiile victimelor lui Pieleanu , sunt ele insele probe ale vinovatiei ! Adica , negarea faptelor de catre Pieleanu sunt probe , dar acuzatiile fetelor nu sunt !Sunt doar niste fete nebune , care defaimeaza un prof . cinstit … Ce nenorociti , este de notorietate publica comportamentul acestui ” profesor „, dar ei nici nu au auzit !
UM SNSPA l-a controlat pe credinciosul tovarăş colonel Pieleanu şi ce să vezi?
I-au găsit în pantaloni Interesul Național!
Acum aşteaptă noi prospături să le învețe meserie, că e nevoie mare prin instituții de fetițe vesele şi zburdalnice.
Toată consumația achitată pe banii fraierilor, care plătesc taxe şi impozite pentru plăcerile a fel şi fel de impotenți de partid.
Să-și dovedească nevinovăția
Nu stiu daca va mai aduceti aminte concluziile achetei facute cu ocazia scandalului Clinton-Lewinsky? Conform anchetatorilor, penetrarea vaginului unei dudui cu altceva decat cu penisul impricinatului, nu este act sexual. Deci daca nu ai bagat-o nu ai pacatuit, iar hartuirea aproape ca nu mai exista. Desigur, de atunci au trecut aproape 30 de ani, iar tovarasele feministe au penetrat cam orice structura de conducere, dar in esenta daca nu ai cu ce nu ai cum sa hartuiesti sexual cu urme palpabile. Nu degeaba poporul roman are acea expresie despre ceva care este nesemnificativ sau chiar nu exista: „chelea p*lii” 😀
pieleanu..? MIZERIE SI GREATA..!!
Deci poate sa faca sondaje mincinoase in continuare, care sa fie prezentate la Latrina trei !
Golanii astia de la SNSPA care au mutilat psihic pe viata tinerele studente, merita sa incaseze nishte shuturi in koor de la tatii, fratii, sotii femeilor obligate de psihopatii astia, sa se dezbrace la examene. Vor primi shuturi in koor alde Pieleanu si ceilalti ca el, cum au indraznit sa tortureze studentele santajate la examene ?
E ciudat cum prezumptia de nevinovatie se aplica in Romania. De fapt, nu e de mirare cu o conducere si justitie corupta si un public needucat.
De ce nu se aplica prezumptia de nevinovatie cand sunt retinute permisele de conducere ale unor oameni a caror singura vina este ca au luat un paracetamol?
‘În urma unei evaluări riguroase a tuturor sesizărilor primite, Comisia de Etică a SNSPA nu a identificat probe incontestabile care să poată demonstra, în mod indubitabil, vinovăția domnului Marius Pieleanu.’ De fapt, s-a dovedit cu certificate medicale, marturii si declaratii notariale ca nu se putea, adica omul(!) avea unde, avea cu cine, avea de ce, dar…cu ce?!
Pieleanu e imaculat, evident.
toată lumea știa. decanul Pârvulescu, femenista Mihaela Miroiu.
iar acum s-a mușamalizat totul.
progres. Soroș
de acum se pot reapuca să predea studenților cum poporul român e patriarhal, rasist și misogin.
Unde să se găsească probe dacă a utilizat prezervative marca Durex pe întreaga durată a hărțuirii și pe deasupra șervețele umede reciclabile? Asta înseamnă să fii mare domn și să te porți cu mănuși.
acuma il anchetati baaa?
Cine va mai da sondajele, ai?
Si fetele alea sa rabde, se calesc!
In politica, este greu!
sorosistii se regrupeaza in tranșee incepand cu rectorul pricopie de la snspa care nu sita ninic e bulai dar sesiza CCR impotriva patriotului Georgescu
O societate fără principii fără reguli deci bolnavă. Intr-o Romanie anormală pieleanu este evident lăsat liber.