Concerte dedicate femeilor, sărbătorite la început de primăvară

Cristian Mandeal dirijează “Eroica” de Beethoven, la Sala Radio

Dirijorul Cristian Mandeal revine ca invitat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio şi vă propune vineri, 4 martie, la ora 19.00, un frumos concert Beethoven / Brahms la Sala Radio, ocazie de asculta şi celebra creaţie beethoveniană Simfonia a III-a, supranumită Eroica.

Lucrarea a fost dedicată iniţial lui Napoleon, conducător despre care Beethoven credea, la momentul conceperii simfoniei sale, că va inspira şi va conduce o Europă bazată pe principii umanitare, de egalitate şi libertate. În ciuda faptului că Beethoven şi-a retras ulterior dedicaţia către Napoleon, motivele fiind încă dezbătute şi discutate de muzicologi, simfonia sa a fost inspirată de personalitatea şi viaţa marelui lider şi rămâne cea mai lungă simfonie a sa şi una dintre cele mai impunătoare simfonii create vreodată, partitură ce a marcat atât creaţia lui Beethoven, cât şi istoria muzicii.

Seara se va deschide cu uvertura Coriolan, compusă de Beethoven pentru tragedia omonimă scrisă de Heinrich Joseph von Collin, care, deşi inspirată de acelaşi erou semi-legendar al Romei antice – generalul Gaius Marcius Coriolanus –, are un subiect uşor diferit de mult mai cunoscuta piesă de teatru a lui Shakespeare.

O veţi aplauda de asemenea la Sala Radio pe pianista Oxana Corjos, în ipostază solistică în Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian şi orchestră semnat de Brahms. Unul dintre cele mai dificile concerte pentru un pianist, ce solicită o mare virtuozitate tehnică, partitura a avut premiera absolută la Budapesta, în noiembrie 1881, cu Brahms însuşi ca solist şi a înregistrat un succes de public imediat, ceea ce l-a determinat pe compozitor să înceapă un periplu european pentru a-şi interpreta creaţia în mai multe oraşe.

Pianista Oxana Corjos

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia în România şi în străinătate. Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn din Bolzano şi Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei Halle Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga.

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, în special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (la Festivalul de la Edinburgh – 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii „George Enescu” din Londra.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret, pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, fiind parte a unei familii de muzicieni. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore.

A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma, în anul 1991 şi la Barcelona, în anul 1986. Anul 1992 i-a adus pianistei Premiul “Cella Delavrancea”. De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Petre Sbârcea, Gheorghe Costin, Emil Simon, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu.

În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre, precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania şi Italia i-au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice.

Femeia… Ieri şi Azi” – concert Virgil Ianţu cu Big Band-ul Radio

Joi, 3 martie, la ora 19.00, Virgil Ianţu, alături de BIG BAND-ul RADIO – dirijat de Ionel Tudor –, vă invită la Sala Radio la un eveniment special.

Sub titlul Femeia… Ieri şi Azi, Virgil Ianţu propune fanilor săi o colecţie inedită de piese româneşti cunoscute, de la melodii ca Dorul – Aurelian Andreescu, Nu m-am gândit la despărţire – Dan Spătaru, Ce bine că eşti – Nicu Alifantis, Dor de viaţă – Aura Urziceanu, o întoarcere în timp la melodii care au marcat mai multe generaţii, până la hituri din ultimii ani ca Dacă-ai şti – Direcţia 5, Găseşte-mi loc – Ştefan Bănică Jr, Vreau o minune – Holograf, Mi-e dor de tine – Mălina Olinescu, Pleacă – Vunk Ft Antonia, Praf de stele – Viţa de vie, Nu am chef azi – Vama Veche sau Eu vara nu dorm – Connect-r.

Despre albumul său Ieri şi Azi, care stă la baza concertului de la Sala Radio, Virgil Ianţu afirmă: „Acest album este o mică istorie a muzicii româneşti, o colecţie frumoasă care sper să placă. Nu are un public ţintă anume, este dedicat celor care iubesc muzica românească bună şi poate fi ascultat şi de către cei care preferă trupa SIMPLU, dar şi de către cei care ascultau cu ani în urmă Nicu Alifantis”.

Concertul de la Sala Radio are ca punct de pornire proiectul muzical lansat de Virgil Ianţu în februarie 2014 – intitulat Ieri şi Azi – care a însemnat un turneu naţional şi un album cu acelaşi titlu. Ieri şi Azi reprezinta o serie de piese româneşti, compuse în stiluri şi în perioade diferite, reunite într-o colecţie de melodii swing realizată de George Natsis şi Adrian Despot.

Virgil Ianţu este un artist cu peste 20 de ani de formare, un profesionist al muzicii din România. După 1990, a devenit student al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi membru al Corului Madrigal, iar la scurt timp a susţinut un solo la Westminster Abbey – Londra, în prezenţa lui Yehudi Menuhin.

În 1994, a intrat în grupul The Fifties, iar în paralel a continuat să cânte în Corul Madrigal. În 2013, Virgil Ianţu a lansat primul album solo, prin care a adus un omagiu muzicii româneşti de calitate. Albumul prezintă exclusiv piese care au marcat generaţii de fani ai muzicii româneşti, reorchestrate în maniera swing-jazz cu o orchestră de 25 de muzicieni, pe partituri semnate de George Natzis.

În prezent, concertele lui Virgil Ianţu sunt prezentate alături de membrii Big Band-ului Radio, coordonaţi de Sebastian Burneci. Acesta este admirat de public drept unul dintre cei mai buni instrumentişti şi inspiraţi improvizatori, remarcându-se în extrem de multe proiecte locale şi internaţionale în ipostaze de trompetist, autor de teme şi aranjor.

Orchestra Română de Tineret şi un fabulos cvartet de percuţie la Ateneul Român

Cristian Mandeal, la pupitrul Orchestrei Române de Tineret. Foto Virgil Oprina

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, împreună cu extraordinarii percuţionişti Bogdan Băcanu, Christoph Sietzen, Emiko Uchiyama şi Vladimir Petrov, sau, mai pe scurt, Cvartetul Wave vor prezenta un concert extraordinar la Ateneul Român pe 5 martie, ora 19.00, având în program prima audiţie mondială – Gotan” concerto for Wave Quartet de Emmanuel Séjourné şi în partea a doua a programului spectaculoasa suită Carmen de Bizet/ Shchedrin.

În această perioadă, în aceeaşi componenţă se vor realiza la Ateneul Român înregistrări speciale pentru Casa de discuri „Genuine” cu două lucrări de E. Séjourné (Concert pentru marimbă şi orchestră şi Concert pentru patru marimbe şi orchestră) şi Concertul pentru marimbă şi orchestră de Akira Ifukube, solişti Bogdan Băcanu şi Cvartetul Wave (Bogdan Băcanu, Christoph Sietzen, Emiko Uchiyama şi Vladimir Petrov).

Orchestra Română de Tineret. Foto Virgil Oprina

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei Prietenii muzicii-Serafim Antropov. Membrii Orchestrei Române de Tineret, marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni muzicieni români la nivel naţional, pregătirea artistică fiind asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal.

Cvartetul Wave a fost fondat în anul 2008 de Bogdan Băcanu, profesor de marimbă la Universitatea Anton Bruckner din Linz, ceilalţi trei percuţionişti fiind studenţii acestuia.

Organizatori: Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Filarmonica „George Enescu”. Cu sprijinul: Institutul Cultural Român.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.