Consiliul Concurenţei efectuează o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR din ultima perioadă, după apariţia, în decembrie 2018, a OUG 114/2018, au declarat, luni, pentru mediafax.ro, surse oficiale din instituţie.
Consiliul Concurenţei efectuează o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR din ultima perioadă, după apariţia, în decembrie 2018, a OUG 114/2018, au declarat, luni surse oficiale din instituţie.
Evoluţia ROBOR este analizată în contextul disputelor din spaţiul public, spun sursele citate.
Senatorul ALDE Daniel Zamfir a anunţat că îi va chema, pe 29 ianuarie, la audieri în Comisia economică a Senatului pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi pe Marius Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei pentru a da explicaţii despre calcularea indicelui ROBOR. Zamfir a vorbit despre un raport al unei investigaţii începute 2008 şi încheiate în 2011, care nu a fost finalizat cu nicio rezoluţie.
Consiliul Concurenţei a precizat recent că investigaţia privind comportamentul băncilor, din perioada octombrie – noiembrie 2008, pe fondul disfuncţionalităţilor înregistrate de piaţa monetară (apogeul crizei financiare internaţionale) a fost finalizată în 2013, cu respectarea procedurilor legale. În cadrul investigaţiei nu au fost descoperite dovezi privind o posibilă înţelegere între bănci.
OUG 114 introduce o taxă pe activele bancare care este aplicată băncillor a căror ROBOR mediu trimestrial depăşeşte pragul de referinţă de 2%.
Cotele taxei pe active sunt aplicate astfel: dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,1%; dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0,51-1 punct procentual, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,2%; dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01-1,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,3%; dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,51-2,0 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,4%; dacă media trimestrială ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de referinţă, cota taxei pe active este de 0,5%.
Cine bre? Ăla de a beneficiat de o bursă Soros! Ăla îi cu concurența! Hai zât!
Nu poate nimeni să mă convingă că un beneficiar de bursă finanțată de smochinică și ajuns în funcții cheie ale statului român nu se simte dator să-i facă pe plac binefăcătorului! Că doar nu dă de la el, dă de la stat!