Părinții români nu iau în serios activitatea pe Internet a copiilor. Deși amenințările din mediul online sunt reale, adulții privesc deseori cu indiferență navigarea pe site-uri a minorilor. Însă agresorii virtuali pot atenta în orice moment la viața și integritatea acestora. De la vârste mici, copiii primesc tablete ori smartphone-uri și au conturi pe rețele de socializare. Despre cum amenințările virtuale devin pericole reale și ce se poate face pentru prevenirea lor, ne-a povestit Laurențiu Dudău, software developer la Navitron.
Cotidianul: În ce constau agresiunile din mediul online asupra minorilor?
Laurențiu Dudău: Cea mai importantă dintre ele se numește „grooming“. Se referă la o multitudine de tehnici folosite de atacatorii online, în special pedofili, pentru a se apropia de copii. Ei racolează minori folosind rețelele de socializare, chaturi, videochaturi. Acești atacatori au ajuns să folosească ingineria socială și manipularea la nivel de artă. În România, din câte am observat eu, nu se fac statistici ca în SUA, nu se știe câți minori au fost racolați, câți sunt dispăruți în felul acesta.
Care sunt site-urile prin care un agresor online poate lua legătura cu copilul?
Facebook este principala rețea de socializare. Statisticile spun că, la nivel mondial, peste 70% din copiii, cu vârste între 13 și 17 ani, primesc periodic mesaje online de la necunoscuți. Să intri în contact cu un pedofil în lumea reală este destul de dificil. Șansele sunt mici. Însă mediul virtual îi aduce pe aceștia la distanță de două-trei click-uri. Iar ei folosesc rețelele de socializare în acest scop. Și nu este deloc dificil, pentru că minorii nu știu să relaționeze pe Internet cu moderație. Copiii, în general, dau date de identificare reale, chiar și imagini din casă. Spun uneori și programul părinților. Au fost și cazuri de crime care au avut la bază stabilirea unor astfel de relații cu copii care au dat informații complete din casă.
Care este vârsta la care minorii sunt cei mai vulnerabili?
Copiii încep să fie expuși din momentul în care știu să scrie și să citească și au conturi pe rețele de socializare. Iar astăzi cred că toți copiii au măcar un cont pe un astfel de site. Sunt copii din clasa I, a II-a, care au devenit dependenți de acest mod de relaționare. Asta este o altă problemă. Părinții români se situează în general la un nivel inferior față de copiii lor în ceea ce privește folosirea Internetului. Ei ignoră acest aspect, gândindu-se că nu li se poate întâmpla ceva. Am discutat cu mulți părinți care mi-au spus că ei au încredere, fără să verifice însă activitatea pe Internet a copiilor.
Credeți că agresorii din mediul online ajung să se întâlnească în viața reală cu copiii?
Acesta este scopul. S-au făcut statistici la nivel european, care au inclus și România, și 21% din copiii intervievați au declarat că au fost la o astfel de întâlnire cu o persoană cunoscută în mediul virtual. Doar 7% din părinți au cunoscut însă acest aspect, ori înainte, ori după întâlnire. Scopul agresorului nu este să se distreze pe rețelele de socializare, ci să stabilească o întâlnire în viața reală.
Dacă acești agresori își creează conturi false, ce fel de date dau despre ei?
Majoritatea se pretind copii. Victima are impresia că discută cu un alt copil. Încet-încet se împrietenesc, le câștigă încrederea, le fac mici cadouri, mici atenții online, urmând ca pasul următor să fie o întâlnire în viața reală.
Ce înseamnă cadouri online?
O fotografie, un link către un joc. Acestea sunt micile atenții online care îi bucură pe minori și sunt mijloace folosite de agresor ca să-i câștige încrederea și să se apropie emoțional de ei.
Dar copiii din clasele primare nu sunt, de obicei, lăsați singuri pe stradă, fără să fie însoțiți de un adult.
Aceștia, nu. Dar la preadolescenți, copii de 11-12 ani, au fost situații în care aceștia au ieșit și s-au întâlnit cu agresorul.
Când au văzut că persoana cunoscută online nu este un copil, cum au reacționat? Presupun că au fugit.
Da, bineînțeles. În România nu cunosc decât o singură situație în care o adolescentă a fost răpită. Ea a crezut că se întâlnește cu iubitul. Ajunsese să se atașeze online de acea persoană. În fapt, individul era o rețea de prostituție infantilă. S-a întâlnit cu ei și n-a mai reușit să scape, chiar dacă și-a dat seama că nu este persoana cu care a discutat online. Din fericire, poliția a rezolvat problema în câteva zile.
Cui cer copiii ajutorul când sunt agresați pe net?
Majoritatea copiilor nu declară că au fost amenințați online și nu știu unde să o facă. Teoretic, ar trebui să le spună părinților. Însă copilul stă 4-5 ore pe zi în fața calculatorului, iar asta îi afectează comunicarea cu părintele și nu-i spune.
După ce vârstă ar trebui lăsați copiii să aibă conturi pe rețelele de socializare?
După 14 ani. Aceasta este și recomandarea, 14-16 ani. Iar la 14 ani este bine să relaționeze online doar supravegheați. Însă părinții români nu prea au timp. Am spus-o în numeroase ocazii, ei își cumpără liniștea dăruind copilului conexiune la net, tabletă, telefon de ultimă generație. Copilul este liniștit, iar acasă, seara, părintele este lăsat în pace.
Părintele are acces la conturile copilului?
Sunt rare astfel de situații. În general, când mă întâlnesc cu părinții îi întreb. Și vă spun că sunt puțini. Mi s-a întâmplat să am prezentări și în fața a 50 de părinți și au fost situații în care niciunul nu avea userul și parola copilului. De ce? Pentru că nu au timp. Ritmul în care trăiesc este foarte alert și ei sunt preocupați mai mult de bunăstarea materială a familiei. Suntem pe locurile codașe în Europa în ceea ce privește responsabilitatea părinților pentru copiii care sunt online. Vă spun și un alt aspect foarte interesant. Am peste 41.000 de utilizatori pentru filtrul de protecție. Din aceștia, doar 300 sunt tați ai copiilor.
Ce metode de prevenție ar trebui luate? Ce este un filtru de protecție?
Este un sistem care se poate pune pe orice fel de dispozitiv care se conectează la Internet și reușește să identifice din ce categorie face parte un anumit articol. Când spun articol mă refer la o pagină, nu la un site. Sistemul este capabil să identifice limba în care este scris articolul și conținutul acestuia care șterge acel articol din pagină. Este de fapt un curățător, și nu un „blocator“ de Internet. Un filtru instalat pe calculator îl protejează pe copil, controlează accesul acestuia la rețelele de socializare și la toate mijloacele prin care un atacator online poate intra în legătură cu minorul.
Care sunt cele mai importante pericole din mediul virtual?
Cele referitoare la amenințările online și răpirile online. Acestea sunt principalele pericole care vin prin folosirea rețelelor de socializare. Sunt cele care se referă la securitatea copilului, la integritatea lui fizică. Drogurile, pornografia sunt mai mici decât cele care atentează la integritatea lor fizică. Sigur, sunt și drogurile ori pornografia, dar acestea sunt mai mici decât cele care atentează la viața copilului.
Mă ciumpalac, handicapat tăntălău de baltă. Păi sigur că sunt expuși, dacă le permite părinții sau educația. Dar pentru asta nu internetul sau ceea ce găsești ORICE, pe internet sunt de vină.// Niște imbecili nu văd propria greșeală și se leagă de competențele altora.
Offf… Limba romana este de departe cea mai batjocorita avutie nationala. Pai mai „Marele Urs”, ce fel de constructii sunt acestea „dacă le permite părinții…” sau „ceea ce găsești ORICE”? De ce scrii inainte de a invata sa te exprimi? Apropo, Internet e nume propriu, se scrie cu I mare. 🙂
1. Cu tot respectul la adresa bunelor intenţii ale domnului L. Dudău, eu afirm că soluţia propusă de dumnealui – acel „filtru” software -, este lipsită de eficienţă. Şi nu mă refer la faptul că orice măsură de „cenzurare” poate fi evitată de un copil inteligent – care nu deţine neapărat cunoştinţe avansate de TI. Ci la faptul că ai noştri copii pot răsfoi, nestingheriţi, reviste pornografice – aduse, pe şest, la şcoală sau acasă, de către colegii lor. După cum îşi pot transfera, unii altora, filme şi imagini cu conţinut obscen, prin intermediul „gadget-urilor” la modă. La ce mai serveşte „filtrul de protecţie online”, cînd copilul inserează, în tableta grafică, în mod offline, un USB Stick plin cu conţinut digital „destinat adulţilor”?!
Altminteri, în afară de educaţia deficitară, Sărăcia este aceea care-i face vulnerabili pe minori. Copiii care provin dintr-o familie săracă, sau dezorganizată, au mult mai mari şanse să cadă în plasa celor care urmăresc doar să profite de ei. Asemenea copii pot fi mai lesne „cumpăraţi”. Dacă vreţi să-i ajutaţi, lăsaţi dezvoltarea de „filtre” la o parte. Şi luptaţi ca românii să devină mai bogaţi. Ajutaţi-i să facă avere. Învăţaţi-i să devină bogaţi. Instalarea de „filtre” este o măsură paliativă. Un fel de mod de a te afla în treabă. Trebuie lucrat asupra cauzelor, nu asupra efectelor.
2. Cumva, domnul Dudău se luptă cu morile de vînt. Demersurile dumnealui sînt uşor ridicole; tragi-comice, chiar. Şi iată de ce:
„12 milioane de fete devin anual mirese minore”
http://jurnalul.ro/stiri/externe/12-milioane-de-fete-devin-anual-mirese-minore-768073.html
Cînd „aranjamentele” de sex cu minore sînt făcute chiar de către părinţi, şi încă „cu acte în regulă”, nu mai poate obiecta nimeni cu privire la „grooming”, „abuz”, „corupere”. Nu moare de ciudă, domnul Dudău, că nu poate salva, de la practicarea actelor sexuale premature, 12 milioane de copile?? D.p.d.v. legal, părinţii sînt cei care îi au pe ai lor copii în supraveghere. Nici un organ de poliţie, nici o instanţă nu poate trece peste voinţa părinţilor. Dacă ei decid pentru „libertinajul” copiilor, şi nu dau nici doi bani pe consecinţe, ce mai poate face un domn Dudău?
La bordelurile clandestine, cu minori şi minore, din ţări (sărace) precum Thailanda. Cambodgia, Mexic, Pakistan, Columbia, Bolivia, Brazilia, ş.a., nici nu vreau să mă refer. Faci sex, ai ce mînca. Nu faci, mori de foame! Ajungi în stradă. Simplu. Sexul e asimilat cu supravieţuirea.
3. Abuzuri se petrec şi pe meleagurile noastre. Cu ştiinţa autorităţilor, chiar. Iată un exemplu:
„Fetițe cu dizabilități abuzate sexual, violate și chiuretate la Neamț”
http://www.ziarpiatraneamt.ro/fetite-cu-dizabilitati-abuzate-sexual-violate-si-chiuretate-la-neamt
Toate ONG-urile care se agită, „indignate”, pe această problematică, nu produc decît un vîrtej turbat într-o apă stătută. Se bălăcesc într-o mlaştină. În opinia mea, scopul principal al activismului lor este acela de a obţine „finanţări”, „donaţii”. Eficienţa acţiunilor lor e cvasi-nulă. Ce preîntîmpină ONG-urile de profil reprezintă o picătură dintr-un ocean. Copiii continuă să fie abuzaţi – şi nu doar sexual – chiar în timp ce scriu aceste rînduri. Adevărul este că nu se vrea stopat fenomenul. Atît clerul (catolic), cît şi „marii oameni de stat” au interes ca actuala stare de lucruri, nefastă, să se perpetueze:
„Both Trump And Clinton Went To Jeffrey Epstein’s Sex Slave Island”
https://www.dailywire.com/news/5749/both-trump-and-clinton-went-jeffrey-epsteins-sex-amanda-prestigiacomo
Totul e „praf în ochi” pentru fraieri şi sărăntoci. Adică pentru cei care nu-şi permit „plăcerile interzise”. Dar la care rîvnesc totuşi în sinea lor.-