Justiția nu este prin ea însăși act al dreptății decât în măsura în care legislația este conformă principiilor democratice și reglementărilor. Cu atât mai mult, magistrații trebuie să se supună exclusiv legii, să fie “ ținuți” de lege în actul de judecare a cauzelor, și să respecte Legea fundamentală Constituția.
Justiția românească a decăzut și decade cu fiecare zi din motive care privesc, chiar așa, corupția, în descendența crimelor comunismului. Statul român este infiltrat de interese colaterale și, deocamdată, nu există capacitatea instituțională a autoreglementării redutabile. După starea lucrurilor sistemul nu trebuie doar reformat, ci schimbat sub toate aspectele, erau-credință, încălcarea procedurilor impunând sancțiuni dintre cele mai severe, excluderea din magistratură fiind cea mai “ blândă”.
Constituțiile României postbelice, din 1948, 1952, 1965 sau chiar 1991, nu cauționau explicit abuzul, încălcarea drepturilor omului. Raportându-se la acele Constituții orice gorilă din sistem poate spune că în România abuzurile au fost relative, și în consecință ele pot continua pe linia legalității.
Și totuși, crimele comunismului s-au fabricat în Justiție, cu ajutorul magistraților. Statul paralel s-a creat atunci, când aparent legislația era conformă însă ea nu era decât suportul crimelor politico-administrative.
Constituția României a fost continuu o formă de inducere în eroare față de realitatea curentă a cetățenilor români. Dacă în deceniile 5,6,7 ale secolului trecut lucrurile se aflau într-un spectru al unui regim mai puternic decât orice lege și orice drept, astăzi acest aspect nu mai poate fi explicat în aceeași cheie, dar fundamentele perioadei s-au păstrat la nivelul criminalității subterane.
Constituția României a redevenit șocant, ca în anii ‘50, o simplă maculatură pentru instanțele care acționează vădit la ordine. Reforma în Justiție trebuie să înceapă tocmai prin acțiunea magistraților de a separa cu determinare gunoiul infracțional acumulat în propria lor breaslă, triumfalist.
Justitia romana a fost distrusa de intelectualii de stanga, dupa 1944, Lucretiu Patrascanu si Avram Bunaciu. Primul a fost ucis chiar de justitia infiintata de el, la comanda unuia din criminalii comunisti autohtoni (Gh. Gh. Dej) iar Avram Bunaciu a cunoscut pe propria piele gustul amar al închisorilor organizate de el insusi dupa demiterea lui Patrascanu (1948). Dupa 1990 a functionat aceeasi justitie, cu fostele cadre, crescute in acel simulacru de organizare, dar care s-au pus in slujba laturii KGB-iste a PCR, care a luat puterea si era infinit mai hrapareata ca cea autohtona, condusa de Ceausescu. Bineintales ca dupa moartea Paranoicului, toti s-au unit sa prade Romania. Asa ca daca vorbinm de justitie in Romania facem greseala de a considera ceea ce au mutilat cele doua personalitati, cu ordine de la Moscova, ceva care nu mai are ceva din continutul ei si a dreptului adevarat. Si cei dinainte de 89 si cei de acum au aceleasi apucaturi, doar ca interesele sunt divergente.