Crin Antonescu – Autosuspendare și ridiculizare

Toate încercările vopsiților la repezeală și auto-etichetaților în pro-europeni cad una cîte una. Stîrnesc și rîsul. Mătură pe fugă din încrederea care a mai rămas. Pesediștii recunosc că i-au dat voturi lui George Simion, iar Crin Antonescu se auto-suspendă din ipoteza de candidat comun. Ce înseamnă asta? Că în perioada de căutare a a actorilor statali externi implicați în deturnarea votului din decembrie avem cel puțin doi actori interni care au lucrat din greu la influențarea rezultatului de la primul tur al alegerilor prezidențiale.

PNL a participat cu promovare inconștientă a lui Călin Georgescu printr-o campanie în social-media scăpată de sub control, iar PSD a fost implicat în deturnarea rezultatului electoral în favoarea lui George Simion. Cum acesta nu s-a calificat în turul doi, adică nu a reușit, rămîne de discutat tentativa de fraudă, de manipulare a rezultatului electoral. Ceea ce tot infracțiune rămîne. Şi descalificantă din punct de vedere moral. Şi care tentativă cunoscută de partide și de presă și mărturisită public mai aduce un bolovan de gîtul lui Marcel Ciolacu. Nu-l doboară (pentru că obrazul gros se poartă la București!), dar îl ridiculizează la maxim.

Ce rezultat serios și ce guvern credibil au rezultat după procesul electoral din decembrie dacă președintele partidului implicat într-o deturnare de voturi este desemnat să conducă guvernul? Rămîne și cu Nordis-ul de gît, și cu vacanțele prin Europa și Orientul Mijlociu neacoperite, și cu diplomele în ciornă, și cu milioanele nepoțelului după frate făcute cinstit. Şi, cu toate acestea, foștii parteneri, adversarii de moarte din campania electorală, se metamorfozează orbește în parteneri de guvernare? Ba mai mult, după ce este repus în scaunul de premier, Marcel Ciolacu începe să se maimuțărească și pe tiktok după ce tot el reclamase platforma și o încadrase ca mijloc de deturnare a alegerilor.
A ce arată și a ce sună această poveste?

Este electoratul lovit de amnezie în fața unui asemenea comportament și cu așa probe de necontestat pe prima pagină a agendei publice?
Sau nemernicia și nesimțirea politicianului român nu au limite?
Iar ca ultimă dovadă a neseriozității modului lor de a acționa, zișii la oglindă „pro-europeni”, îngroziți (sau inconștienți!) de situația creată scot din pălărie o soluție numită „Crin Antonescu”, un personaj scos (ieșit) din scenă de frica dosarelor de spălare a banilor în care era implicat PNL și care este rechemat în scenă ca salvator. Cine ne este scos în față? Un fel de amintire a unui personaj politic, o stafie buhăită a acestuia, un vorbete mai stilat, marginalizat de propriile rezultate, fapte și colegi liberali, cîndva un băiat simpatic la TV, îmbătrînit în floricele discursive și reprezentativ doar prin insistenta promovare pentru prezidențiale a fostului său secretar general al PNL, Eduard Hellvig, fost director al SRI. Trebuie spus că principalul sprijin, prieten și soluție a lui Crin Antonescu, adică Eduard Hellvig, este implicat, împreună cu Andreea Lambru și Niels Schnecker (echipa lui Crin Antonescu cît a fost președinte al PNL) într-o parte importantă a dosarului belgian de spălare de bani pntru PNL.

Şi care dosar continuă să fie îngropat în România.
Presupun că trecutul de jucător și de beneficiar al perioadei de la șefia PNL făceau în mintea celor care conduc Coaliția un candidat comod, care să se conformeze la solicitări și dorințe. Numai că junele pletos și agreabil din anii săi de glorie și de la ieșirea din scena politică nu mai este același. În locul lui a revenit un personaj metamorfozat și fanat ca bujorii trecuți, o hoașcă străină de situația din țară, plină de sine, cu riduri adînci și marcată de nopți nedormite, cu ifose dublate de luciditatea unui ins care a înțeles că biata căruță a Coaliției scîrțîie din toate încheieturile. Asta l-a și determinat să se auto-suspende și să zică:
„Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat. Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi. Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Ceea ce am constat, este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord.”……„Eu nu dau răgaz partidelor. Sper ca ele să se hotărască. (…) Nu i-am căutat și nu am așteptat nimic, ci aștept ca în calitate de cetățean să anunțe o dată a alegerilor, să ofere date și ce a fost în anularea primului tur de scrutin. Eu sunt un simplu cetățean. Când se hotărăsc, dacă au un candidat, ca tot pe mine mă doresc, o să dau un răspuns până atunci”.
Nu știu pe unde vor scoate ei cămașa, dar cel mai îngrijorător rămîne aceeași întrebare care ne privește pe noi!

Recomanda 66

12 Comentarii

  1. ” Dosar belgian penal de spalare a banilor pentru PNL ” , O Gogoasa fisaita speculata cu REA CREDINTA .
    In 12 ani dosarul daca ar fi avut baza reala ar fi fost finalizat demult .
    Orban Ludovic a patit identic.Si-a inscris candidatura pt Primarie Bucuresti si a fost acuzat de deturnare fonduri.
    Dupa ce si-a retras candidatura ,a fost declarat nevinovat .
    Sunt manevre mafiote stiute de toti romanii pe care le-a operat DNA-ul LUI Kovesi butonat de Papusari .

  2. Charlie azi se bea agheasma,încearcă poate te ajuta.
    La aghiasmă ii mai spune și apa sfințită că sa știm despre ce vorbim.

  3. Aseara la 22:44 rasputinoidu de serviciu mi-a blocat la caudine replica data lui gheghea pentru ca diagnosticam procedura la care a fost supus de statul securist numit aici de la jupan in jos „stat democratic”!?

  4. Tot acelasi tip (?) sustinea ca politicienii vor doar puterea in propriul interes, sa se imbogateasca si ce cale mai usoara poate fi decat aceea de trombonire a oamenilor pe care sa-i fure zambind.
    Ce au facut ei cu pensionarii nerezolvand nici acum erorile din deciziile de pensii (ma intreb cu ce intentie) precum si derapajele lui A Caramitru care ignora contractele salariati – stat semnate si onorate din plin de actualii pensionari, este cam acelas lucru, dispretul fata de romani.

  5. Trecand peste posturi, l-am auzit pe un tip (?) spunand ca nu trebuie sa ai incredere in ce spun politicienii pentru ca un politician poate indica o directie si el sa mearga in directia opusa…. Omul era foarte serios cand sustinea solutia disimularii sau mai bine spus a mintirii votantilor care cred naiv, ca ei pot schimba ceva prin vot. Marile pacaleli! De ce? Pentru ca pot sau pentru ca sunt niste escroci ordinari?

  6. O improvizatie de genul sa dregem busuiocul?
    L-am vazut pe Dumitru Dragomir care spunea ca are niste prieteni buni… si ca intr-adevar, lui Simion i s-au dat cel putin 3000 de voturi. Oricum am judeca, atat de la PNL cat si de la PSD, au fost niste hahalere care s-au crezut politicieni. Dupa mine, orice incercare de a-si lua in gluma gafele, este jalnica. Ar castiga mai mult daca si-ar pune cenusa in cap. Ar castiga la capitolul onestitate ca de bascalie nu prea avem nevoie.

  7. Te rog să mă crezi că nu am văzut aseară la tv emisiunea lui Dumitrescu,dar am căutat pe Tik Tok și așa mi s-a părut. Eu mai mult mă distrez,să nu crezi că sunt îndrăgostit peste poate de un politician .Chiar nu am văzut emisiunea! Și e greu de crezut să se facă singuri de cacao.
    Cu respect Bătrânul!

  8. Pentru Batranul, cu simpatie! „gluma” celor doi, a fost din ciclul hai sa ne radem!
    Si, maturi si intelepti cum suntem noi, trebuie sa recunoastem altora, inclusiv amfitrionului, dreptul de a avea propriile afinitati.

  9. Bătrâne, ceea ce i s-a intamplat lui C. G. poate fi numita o intamplare care se putea transforma in destin.
    Am vazut aseara la Dumitrescu incercarea de a schimba dialogul celor doi in gluma. Inteleg ca vrei sa-i salvezi. Esti prea bun față de gafa lor. Nu merita. O gluma trebuie sa-ti aduca un zambet. Ei au fost ridicoli, cel putin. Parerea mea.

  10. Primul sondaj laudat de Coti in care tentatia de vot este mai mare decat increderea ! WTF is Jorjescu ?

  11. Hai sa luam lucrurile în serios,
    pe Tik Tok a fost o miștocăreala între Marcel și Simonis ,pe care ai transformat-o într-o piatra de moara și te-ai grăbit să o atârni de gâtul lui Marcel.
    Cei doi nu au vrut să facă mișto de tine ,dar cum pricepi greu ai căzut singur de fazan!
    Chiar daca ar fi făcut așa cum spui că au facut PeeeSeeeDeee-istii ,
    nu a dus la întrunirea CSAT-ului și nici l-a încălcarea Constituției de către CCR și nici l-a anularea turului doi al alegerilor.
    Dar ce au făcut javrele pndl-iste plus Johanniss, da, asta s-a întâmplat și atunci la cine e imoralitatea?
    Lasă că îți spun eu :La tine că de obicei!
    De fapt PNDL-istii ți-au făcut cadou un „suveranist”,care nici el săracu ,nu știea ce e până i-a spus un „specialist” in suveranisti.
    Și repede ai pornit cu ca cadoul în brațe să-l prezinți publicului buimac ,drept „salvatorul”.Cacofonia e bonus!
    „Despre asta este vorba”
    !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.