Cristi Chivu, direct în Cușca cu lei

 

Bombă în Serie A la nivelul băncilor tehnice! Dacă demiterea antrenorului Parmei, fostul internațional italian Fabio Pecchia, era văzută ca normalitate, urmare a faptului că echipa e pe loc retrogradabil, numele celui care îl înlocuiește a șocat destul de mult.

 

 

Mai ales pe fanii echipei galben-albastre cu cruce pe tricou pentru că aceștia se gândeau la un personaj cu multă experiență  care să știe cum să scoată echipa de pe panta descedentă pe care se află de săptămâni bune.

Dar nu a fost deloc așa, patronul clubului, miliardarul american Krause, hotărând să ia o măsură riscantă: aceea de a încredința misiunea redresării echipei și a salvării unui tehnician tânăr care până acum nu a activat decât la nivelul formațiilor de juniori și de tineret. Este vorba despre fostul mare internațional român Cristi Chivu, care era și prioritatea lui Neluțu Varga la CFR Cluj în cazul despărțirii de Dan Petrescu.

După ore intense de negocieri Chivu a decis să accepte oferta Parmei, conștient că se înhamă, până la final de sezon, la o muncă foarte riscantă, care fie îi poate aduce gloria fie îl poate pune într-o situație delicată privind capacitățile sale de a antrena echipe de seniori, mai ales de Serie A.

La Parma, Chivu va lucra cu cei doi internaționali români: cu Dennis Man imediat, iar cu Vali Mihăilă când o fi refăcut după a nu știu câta ruptură musculară din carieră. Chivu e conștient că se afla în fața unui pariu extrem de riscant dar spune că astfel de încercări călesc și dau valoarea unui antrenor debutant la acest nivel.

În schimb, puțini dintre fanii Parmei sunt încântați de decizia clubului. Majoritatea sunt sceptici și chiar îngrijorați, cosiderând că astfel șansele de salvare scad. Opiniile lor, care se revarsă din plin pe rețelele de socializare, întăresc această idee că poate Chivu e bun, dar nu trebuia forțat într-un moment atât de delicat pentru club.

Cei mai mulți fani nu sunt optimiști după venirea lui Chivu din cauza faptului că acesta n-a mai antrenat până acum nicio echipă de seniori. Este prima lui experiență, iar Chivu va intra direct în „cușca cu lei”.

Sky Sport Italia: „Cristi Chivu a semnat cu Parma!” » A fost o noapte agitată: toate detaliile acordului, când va fi prezentat

Fostul mare internațional român, câștigător al Ligii Campionilor în 2010 cu Inter, nu a antrenat niciodată la seniori, fiind responsabil doar de grupele de juniori ale celor de la Inter: U14, U17, U18 și U19. În sezonul 2021-2022, sub comanda sa, nerazzurii au câștigat titlul la categoria U19.

 

După despărțirea de Inter U19, Chivu nu a mai antrenat nicio echipă. În toamnă, Chivu a recunoscut că a purtat discuții cu Ajax, însă negocierile nu s-au concretizat.

Cristian Chivu a făcut o treabă solidă la echipa Primavera a lui Inter și merita o șansă la seniori, dar mutarea la Parma nu este cea mai potrivită pentru el în acest moment.”

Să pui un antrenor debutant direct într-o luptă pentru evitarea retrogradării e ca și cum ai cere unui cățel să se lupte cu un ciobănesc german turbat”

Tocmai când credeam că Serie A nu mai poate deveni și mai interesantă, Chivu preia conducerea Parmei. Să nu uităm că vorbim despre același om care jongla cu trofeele la Inter de parcă erau mingi de fotbal.”

Chivu, fost internațional român, aduce o vastă experiență atât ca jucător, cât și ca antrenor, după ce a evoluat la cluburi precum Ajax și Inter Milano, iar acum preia pentru prima dată o echipă la cel mai înalt nivel în Serie A.”

Recomanda 1

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.