Cristian Preda vrea alegeri primare in PDL

Pentru democratizarea accesului la funcții, PDL ar trebui să organizeze, în sânul partidului, alegeri primare, după modelul formațiunilor politice din America și Franța, este de părere Cristian Preda.

„Duminică s-au încheiat alegerile primare organizate de Partidul Socialist Francez pentru a desemna candidatul care îl va înfrunta pe Nicolas Sarkozy la prezidențialele de la anul. Inspirate de politica americană, alegerile primare au două mari avantaje. Primul este democratizarea accesului la funcții. Candidaturile nu sunt stabilite de „executivul” de partid, ci de militanți și, uneori, de publicul larg. În cazul francez amintit, au putut să voteze pentru a desemna candidatul socialist pentru Elysee atât membrii PS, cât și orice persoană care semna o declarație cum că aderă la principiile stângii. Al doilea avantaj al alegerilor primare e legat de comunicare. Nimic nu e mai interesant pentru presă decât o competiție internă. Alegerile primare ocupă, de aceea, spațiul ziarelor și televiziunilor (…) Cer de aproape doi ani organizarea unor asemenea alegeri și în PDL. Deocamdată, nu a ieșit mare lucru. Perseverez”, promite europarlamentarul pedelist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.