Cristoiu: Cum ne-a păcălit de două ori Klaus Iohannis prezentînd omida drepte fluture

Jurnalistul Ion Cristoiu, despre Planul Național de Redresare și Reziliență și spectacolul guvernanților

De (P.S.)
Cristoiu: Cum ne-a păcălit de două ori Klaus Iohannis prezentînd omida drepte fluture

Jurnalistul Ion Cristoiu, despre Planul Național de Redresare și Reziliență și spectacolul guvernanților

Jurnalistul Ion Cristoiu, despre Planul Național de Redresare și Reziliență și spectacolul guvernanților

„În cadrul unei festivități amintind de grandioasele spectacole de pe stadion în cinstea lui Nicolae Ceaușescu, președintele Klaus Iohannis și premierul de atunci, Ludovic Orban, printre altele și președintele al Partidului Meu, zis și PNL, lansează Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ce înseamnă acest plan din punct de vedere practic?
Uniunea Europeană adoptase cu ceva timp în urmă o decizie istorică:
De a ajuta cu fonduri uriașe țările membre ale Uniunii Europene ca să iasă din Pandemie.

Cu acest prilej, Uniunea Europeană, axată deja pe Green Deal, adică pe noua revoluție industrială – trecerea de la energia pe gaz și pe carbon, la energia pe hidrogen și regenerabilă, așa-zisa energie verde –, a considerat că banii trebuie investiți de țările membre în noua industrie. Dacă o luăm de la capăt în multe domenii ale economiei – a socotit Uniunea Europeană – n-are rost să ne întoarcem la industria hrănită cu energia tradițională. Să facem saltul la industria hrănită cu energie verde. Statele membre au fost mandate să facă planuri naționale de folosire a banilor repartizați – repartizați după criterii obiective și nu după influența președinților sau premierilor la Bruxelles – în așa fel încît Uniunea Europeană să le aprobe printr-un procedeu destul de complicat.

Lansarea într-un spectacol de sunet și lumini a PNRR-ului românesc se voia momentul culminant prin care națiunea era anunțată că regimul Iohannis a întocmit acest plan și îl va trimite la Bruxelles. Românii au fost convinși că acesta e Planul. Spun, acesta e Planul, deoarece planul în varianta de montaj literar-artistic prezentată de Președinție și de PNL lăsa să se înțeleagă că toate problemele social-economice ale României vor fi rezolvate pe baza acestui plan, altfel spus pe baza banilor veniți de la Bruxelles. Banii pe care noi, românii, nu i-am fi văzut în veci dacă nu era Klaus Iohannis. Deja, chiar de-a doua zi după adoptarea de către Uniunea Europeană a deciziei de sprijinire a economiilor naționale, mașinăria de propagandă prezidențială, avînd în centru Presa miluită și cea pe cale de a fi Miluită, a cultivat teza unui Klaus Iohannis care a obținut pentru România, la început, firește 80 de miliarde de euro, apoi acest 80 de miliarde a devenit 30 de miliarde. Klaus Iohannis era mai ceva decît tătucul Stalin, ba chiar mai ceva decît Moise. Moise aducea evreilor Tablele Legii date de Dumnezeu în preajma unui foc. Klaus Iohannis aducea românilor un tren de valută pe care românii urmau să-l cheltuiască într-o veselie desăvîrșită.

Au venit alegerile din 6 decembrie 2020.
Pe baza acestui basm electoral, PNL a cîștigat totuși 25% din alegători.

După alegeri, la Ministerul Fondurilor Europene a venit Cristian Ghinea de la USRPLUS. La puțin timp după investirea guvernului, ministrul a dezvăluit opiniei publice din România că Planul lansat în cadrul montajului literar-artistic al cuplului Iohannis-Ludovic Orban a fost respins de Uniunea Europeană:
Nu corespundea prin nimic exigențelor Uniunii Europene.
Exigențe, repet, vizînd trecerea de pe economia alimentată de energia tradițională, pe economia alimentată de energia verde.

După un moment de bîlbîială, Klaus Iohannis și liderii PNL au recunoscut că acest Plan a fost trimis Guvernului României spre refacere.
A început o vastă campanie intitulată „Se lucrează la noul PNRR”. S-a lucrat în văzul tuturor, cu convocarea liderilor Coaliției la Cotroceni, ca să vadă lumea că Documentul e supervizat de domnul Diriginte al Guvernului. Pe 17 martie 2021 Klaus Iohannis a ieșit la fereastra Palatului Cotroceni și ne-a anunțat, cotcodăcind victorios, că s-a realizat un nou PNRR. Acest PNRR va fi aprobat de guvern și va fi trimis la Bruxelles. Ca și data trecută, lansarea noului Plan, cel de-al doilea Plan, a fost prilej de montaje literare-artistice din partea propagandei prezidențiale.

Și în acest caz planul era prezentat ca un fel de factotum, ca o revărsare de lapte și miere asupra României, care primea 30 miliarde de euro pe de-a moaca, fără să facă nimic, numai și numai pentru că România e condusă de nimeni altul decît Klaus Iohannis.
Și cu acești bani se rezolvau toate problemele României: de la rata mare de divorțuri pînă la numărul mare de WC-uri din fundul curții.

Miercuri, 21 aprilie 2021, seara, la România9, Dan Barna, vicepremier care răspunde și de relația cu Uniunea Europeană, a anunțat că Bruxellesul a retrimis spre refacere Planul. Cel de-al doilea plan lansat cu atîta tam-tam de către Regimul Klaus Iohannis. Mai mult, sub presiunea primarilor PNL, prin plan au fost cerute aproape 10 miliarde de euro pentru investiții locale. Un primar voia să vîre gaz. Un altul voia să-i cumpere fiică-si o rochie de mireasă; un alt primar voia să-și facă un jacuzzi de proporțiile unor Terme din Roma antică. Cei de la Uniunea Europeană și-au făcut cruce. Era limpede că cei 30 de miliarde urmau să fie dați pentru a orienta economiile naționale să treacă de pe energia clasică pe energia verde. Românii păreau a nu fi înțeles asta. Al doilea Plan avea aceleași hibe ca și primul. Erau beți sau erau șmecheri, adică români?

Opoziția și minima presă independentă au vorbit de două respingeri ale Planului. În replică, președintele a susținut că n-a fost vorba de Planuri, ci de niște drafturi concepute pentru ca Uniunea Europeană să spună dacă sînt bune sau nu, dar mai ales, pentru a ne arăta ce să corectăm.

Toate bune și frumoase!
Cei care au trîmbițat că Planul din 26 noiembrie 2020 și Planul din 17 martie 2021 sînt Planurile bătute în cuie, trimise la Bruxelles spre aprobare au fost chiar autoritățile române.

Prin urmare, Klaus Iohannis ne-a păcălit de două ori prezentînd o ciornă drept document Document.
Altfel spus, o omidă drept fluture”.

Sursa cristoiublog.ro

Distribuie articolul pe:

28 comentarii

  1. Update:
    Referitor la nevoia de a genera hidrogen din gazul metan trebie sa va spun ca cel mai avangardist producator de automobile din lume, Toyota, ce produce si Lexus si este si cel mai mare producator de componente de motorizare, transmisii si siguranta prin Aisin ce se afla in proprietatea grupului a scos pe piata doua noi modele de autoturisme motorizate cu hidrogen.
    Un model are motor termic ce arde hidrogen iar cel de al doilea, Mirai, foloseste hidrogenul – de asemenea – dar nu-l arde ci il combina chimic, in celule de energie electrica, cu oxigenul din atmosfera si obtine curent electric ce alimenteaza o baterie si motorul electric al masinii. Prin acest proces , numai oxigenul din atmosfera sufera o transformare, celelalte gaze ies numodificate.
    Cu alte cuvinte, daca arderea hidrogenului nu se produce intr-un motor , nici azotul din atmosfera nu se oxideaza, reducand poluarea si in acest mod. Japonezii afirma ca masina lor purifica aerul din atmosfera in loc sa-l polueze.
    Se stie ca ploile acide sunt rezultatul poluarii cu oxizii de azot proveniti din combustia benzinei si motorinei.
    vezi: https://www.youtube.com/watch?v=8YtfRvllIoY
    La pretul de 50.000 USD Toyota Mirai va fi foarte accesibila in toata Europa in urmatorii 5-6 ani.

  2. nu au cum sa te pacaleasca daca deschizi ochii si vrei sa vezi ADEVARUL. DACA VREI SA DORMI, DORMI!

  3. Dovada limitelor suplinitorului (uni ii ziceau Joianis, nu-mi permit) sunt cele doua „planuri” de rezilienta (de amuzament pentru stapanii sai de la Inaltele Porti). Atat poate, iar cine a pus botul la castigurile pentru cele 6 case din „meditati” si-l merita cu varf si indesat – nu-i decat un trisor de o mediocritatea dezgustatoare, este de-al nostru (frate bun cu cei care au mancat lebedele la Viena – asta fiind, de alt fel, si singura legatura cu teutoni „victoreiosi si invicibili).

  4. Marele profesoras de fizica,Tartorul guwernerului sau,catzarati pe Romania,care o mai avea ceva fizica prin capatzana,daca nu o fi uitat-o toata cu munca de praduiala,nu contrazice pe nimeni cu Green Deal-ul cretin de pe la stapanii lui,tace,aproba tot si spera ca ii dau aia de la UE bani pe povesti verzi inventate de slugile lui,dar nici aia de la UE nu sunt chiar atat de prosti,chiar daca tocmai acum in pandemie i-a apucat tampenia si accentuarea pagubei pandemiei cu acest asazis Green Deal,ori poate sunt dispusi sa le dea americanilor,chinezilor,sau altora fara asa green deal,toata Europa pe degeaba,adica ce nu au dat degeaba deja pana acum.

  5. Pai nu merge inca din start niciun plan verde,decat o frectie verde pe ici si pe colo cu nitzica energie recuperabila din eoliene si panouri solare care nu va acoperi nici o firmitura din cererea de energie a unei tzari care necesita dezvoltare,iar in rest vor fi tot mai mari intreruperi zilnice de alimentare cu energie electrica,cu frig,intuneric si foame cat mai mari si cat cuprinde,si energie cat mai scumpa numai pentru cei cu multi bani,pentru ca Marele Green Deal este o cretinitate adoptata de niste politicieni care au chiulit de la scoala si de la cultura generala ca sa-si dea seama ei,cu Ursula lu’peste ca sustin o utopie,o utopie si distructiva,mai ales daca este impusa fortat,peste tot.Iar de unde atata hidrogen ca el nu se poate gasi liber in natura,precum gazele naturale,ci se obtine consumand si mai multa energie decat va produce apoi prin ardere.Hidrogenul poate fi folosit doar ca stocare de energie obtinuta altcumva.Iar incultii aia de la UE se iau dupa Gates,alt cretin care a chiulit de la scoala,(sau un smecher ordinar) care habar nu are despre circuitul bioxidului de carbon in natura si zice ca vacile polueaza planeta cu 30 la suta si ca trebuie lichidate ca sa mancam carnea lui sintetica.

  6. Conceptul „Green deal” lansat in laboratoarele CE este un pas prin care noile tehnologii aplicate de cateva puternice firme germane se vor extinde si in restul UE prin programul PNRR cu bani europeni.
    Instalatii de extragere ( generare) hidrogen din hidrocarburi – gaz natural sau fractii de rafinare – sunt deja puse in functiune in cateva din tarile ce reprezinta motorul economic european. Bineinteles ca trebuiesc construite si infrastructura de distributie si adaptati consumatorii la noul combustibil.
    Trebuiesc redimensionate retelele de distributie curent electric in cazul cresterii consumului de curent electric, produs verde, in detrimentul gazului natural. Nu au aparut inca masinile pe hidrogen iar motorizarile full hibrid sunt neperformante pe trasee exterioare. Deci, nici in solutia masinilor hibrid sau full electrice nu suntem aproape de o solutie viabila si ieftina.
    Este clar ca ecologizarea planetei trebuie facuta in timp, cu costuri mari dar se cunoaste oare drumul ce trebuie parcurs ?
    Suntem noi, romanii in stadiul in care trebuie sa construim instalatii de generare hidrogen ?
    Stie Jonnahis, Catu sau alti pierduti prin palatele importante ale Romaniei ca Romania nu a rezolvat nici macar 50% din proiectele de gestionare a deseurilor comunale ? Stiu astia ca Romania importa gunoaie din vestul UE ?
    Pai statul roman nu mai are nici o rafinarie si nici un distribuitor roman de gaze si/sau produse petroliere.
    Atunci, cine va accesa banii cu care se lauda Jonnahis de un an si ceva ?? !!!
    Pai tot un privat din vest. Statul roman nu are nici voie si nici vointa in acest sens.
    Cristoiu Ion are dreptate cand spune ca in Romania nu mai exista presa care sa traiasca din propria-i productie.
    Mai toti, cu mici exceptii, lucratorii din presa sunt niste corupti, adica platiti ca sa scrie ce li se cere.
    Asta-i coruptie si proxenetism.

  7. @Oana,
    1. Spre deosebire de „dreapta”, PSD a mai facut cate ceva si pentru amarati.
    2. Nu exista nici dreapta, nici stanga, ci doar factiuni ale FSN care mimeaza pluripartidismul.
    3. Romania e jefuita de milenii, dar nu de romani, ci de venetici.
    4. Intotdeauna exista speranta, dar binele vine numai de la Dumnezeu.

  8. Rezilienta înseamnă revenirea la starea de dinaintea pandemiei, adică la sărăcie. Deștepții guvernului „meu” au băgat alte șmecherii in program ceea ce i-au făcut pe europeni să le de-a flit specialiștilor lui Johannis. Niste handicapați prosti! Cum e Turcu și pistolul! Am pierdut 80 de miliarde de euro pe mana lui Johannis!

  9. ininte de summit mummit Editat ie/bruxelles erau 84 miliarde pintru romania,a plecat iohannis alesul romanilor,sluga lui urSULA si SPAranghela cu 79,5 mld
    din 79,5 au ramas 29,8
    UNDE SINT CEI 50 mld pierduti de neonazi de sibiu?io dat inapoi la angelika,sau lui macrou
    TRADATORI DE TARA PNL/Pdl si USR/SRI
    restul de udmr si psd sint niste ciugulitori de firmituri,sef ciugulitor ciolacu tziganu de buzau

  10. Escrocul de la Treicoceni i-a pacalit pe prostii care se lasa pacaliti. Asta cand spune o vorba, scuipa trei minciuni.

  11. Foarte buna aceasta noua achizitie la cotidianul .Era nevoie de singe proaspat , de vigoare fizica , de viziune . Foarte bun Cristoiu Ionica … da sa-l bagati virf , intre Buduca si Spanu , acolo da cel mai mare randament !

  12. Bună Horea!
    Parcă PSD ar fi lăsat o țară prosperă si uite că ticăloșii portocalii o îngroapă.
    Aiurea! Au jefuit pesedistii la greu.
    Aceștia de-și zic de dreapta sunt si ei o adunătură de proști și aroganți
    Fanii indoctrinati ai PSD nu pot sa înțeleagă că atât stânga cât și dreapta au făcut un rahat pt.romani si România.
    O țară jefuită, in colaps financiar și nu numai!
    Speranțe de mai bine? ZE-RO!+

  13. De ce nu mai postezi cu „Zmeul”? Scriitura ta e
    unică, miroase a făcătură.
    Aici e vorba de o minciună
    cât Casa Poporului. Vine în continuarea altor minciuni johanniste: fără vize pentru SUA, intrarea grabnică în
    Schengen etc.

  14. PNL=PDL si USR=SRI Chiar mai sunt prosti ca tine care pun botul la ce spune Cristoiu? Chiar ma sperie prostia unora.

  15. Chiar au existat sau mai exista prostovani care cred ce spune Klaun ? :))))) Incredibil…

  16. O singura concluzie…niste jeguri umane, care ne tratează ca pe niste prosti! Daca analizăm, chiar suntem o natie de prosti!!!

  17. Din pacate mai existe pe langa mercenarii vinzatori de tara ai lui iohanis si sustinatori naivi fanatici usor de mintit si manipulat CARE MAI CRED in tampeniile si minciunile lui Iohanis ce le face distrugand economia tarii oferind-o pe tava stapanilor sai straini si care transforma Romania in colonie subdezvoltata furnizoare de sclavi !!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.