CSG: Opriți serialul “România eşuată”

Nu le mai repet! Le ştiţi!

Instituţii fundamentale care, în orice ţară cu reglajele bine făcute, îşi îndeplinesc onorabil sarcinile sociale,  la noi doar joacă mima! Se fac că…

Poliţia, justiţia, administraţiile publice locale, sănătatea, cultura, diplomaţia, parlamentul, guvernul, preşedinţia parcă participă toate, frenetic, la olimpiada gafelor şi a imposturii. La competiţia de umor negru “imbecilul zilei”! Inapţii şi inepţii ăştia habar n-au cu ce se mănâncă rolurile în care au fost distribuiţi. Nu ştiu altceva să facă decât să simuleze! Să simuleze că sunt poliţişti, procurori, judecători, medici, demnitari, aleşi ai poporului.

Iar noi, pe margine, ne agităm degeaba. Cei care ne mai agităm cât de cât, dând din coate să ne facem loc de prea mulţi  băşcălioşi şi indiferenţi care îşi închipuie că au descoperit reţeta succesului. Vai de copiii lor si ai nostri, căci ei vor suporta cele mai dure consecinţe ale pasivităţii părinţilor!

Zic că ne agităm degeaba pentru că nu reuşim să găsim în jur, la putere, la instituţii, la logica guvernanţilor niciun punct de sprijin. Niciun adăpost. Vin nenorocirile peste noi ca o avalanşă, de parcă n-am fi destul de striviţi şi aşa. Şi nimeni nu face nimic!

Cum sunt poliţiştii? Proşti sau corupţi? Probele sunt zdrobitoare: şi una şi alta. Dar atunci pot avea o scuză: sunt corupţi pentru că sunt proşti. Pentru că sunt needucaţi şi de aceea nu înţeleg  unde se separă apele, unde se desparte binele de rău, care e menirea lor.

Dar procurorii, judecătorii, medicii ce scuză au? De ce se lasă seduşi de corupţie, de ce se prostituează moral? Că doar ei au şcoli înalte. Ar trebui să judece superior…

Convingerea mea e că la noi răul profund e în oameni. Nu ştiu dacă ni se trage doar de la cei 50 de ani de comunism în care am fost dresaţi să fim obedienţi, mincinoşi, duplicitari, delatori, egoişti etc. Eu cred că ni se trage de mult mai de departe. Cam de unde vine Mioriţa şi gândul rău pentru capra vecinului.

Până la urmă mă întreb dacă dictatura de care am avut parte şi pe care am detestat-o până la spume nu a fost exact ce merita acest popor? Nu a fost exact de ce avea el nevoie ca să nu se prăbuşească în hăul drogurilor, al crimei, al hoţiei generalizate, al paricidului, exact cum se întâmplă acum, sub binefacerile libertăţii şi democraţiei?

Încercând sa-mi imaginez soluţii de salvare la limită a acestui popor dintr-un marasm ce pare inevitabil, nu-mi vin în minte decât două variante: dictatura sau cataclismul.

Unde nu se mai poate repara răul prin forţa moralei, a raţiunii, a bunului simţ comun exprimat prin instrumentele democraţiei, nu mai rămâne, la îndemâna omului, decât recurgerea la constrângere. Dictatura!

Unde nici aceasta nu dă rezultate, ultima “speranţă” poate fi forţa necontrolabilă a naturii. Resetarea prin cataclism. Căreia nimeni până acum, în multe mii de ani, nu i s-a putut opune.

Şi, să nu vorbesc într-un ceas rău, cataclismul dă semne că se apropie. Război, schimbări climatice, ameninţări cu bomba atomică, pandemii, asaltul drogurilor şi al identităţii de gen, cruciada împotriva religiei… Toate acestea bat la uşă si ne avertizează ultimativ:

“Opriţi singuri şi de bunăvoie serialul “România eşuată”!

Dar cine să audă? Şi cine să facă ceva cu adevărat reformator?

 Articol preluat integral de pe blogul Contele de Saint Germain

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

9 Comentarii

  1. Poti paria pe cataclism natural. Intre 2030-2040 se va reseta acest ciclu la capatul celor 12 000 si ceva de ani.. Natura nu are precizie elvetiana, decat la scara cosmica. Iar excursiile magnetice ale polilor sunt insotite de serii de evenimente care declanseaza alte serii de evenimente. O micronova, pe scurt, este expulzarea instantanee si exploziva a atmosferei solare. Fenomenul o sa fie precedat de semne pe care le gasim in miturile umanitatii: Inrosirea, inegrirea, oprirea soarelui pe cer (de fapt se restarteaza dinamica planetei si se muta polii catre ecuator) caderi de stele (nova shell) si alte fenomene violente. O micronova va expulza echivalentul a catorva miliarde de piramide ca cea de la Gizeh. Cei care vor fi pe partea cu astrul in acel moment vor fi vaporizati rapid laolalta cu fauna si flora planetei. Restul se vor zbate sa supravietuiasca in cele mai amare si potrivnice conditii pe care le-eu vazut homizii in ultimii 12 000 de ani, desi mai este un ciclu dur la 6000 de ani. Dar nu ca asta..
    Randall Carlson, Velikovski, Edgar Cayce, Graham Hancock, Wall Thornhill, Jerome Lesseman, Rupert Sheldrake sunt unii dintre cei care va pot face intrarea in subiect si altele adiacente.

  2. O prostie de articol, a unuia fara minte, care nu stie bancul cu „Dojo, spune, nu ne fierbe”:
    – stapanul vostru v-a pierdut la pocher !
    – poate nu i-o intrat cartea.
    Poporul roman se poate indrepta cand vrea el. Deocamdata nu vrea, poate mai joaca o carte. ‘ntelegi sau iti fac un desen ?

  3. Da si?!! Intereseaza pe cineva decat supravietuirea zilnica a celor saraci si imbogatirea cat pentru 100 de ani pentru cei cu acces la putere si resurse? Primul ministru a plecat la Bruxelles ca sa ii ramana pensiile speciale, cele de serviciu, toata increngatura de bugetari.

  4. Serial care are „Va urma „cu jdemii de episoade…Greu de oprit.

  5. Cum cine sa faca?! Fiecare dintre noi trebuie sa faca ceva, si anume ce e bine, corect, de bun simt si legal!
    De la aceasta intrebare, “dar cine sa faca?!” vine tot raul care se revarsa acum prin toate crapaturile. De la cine sa asteptam sa faca ceva pentru noi?! Nu ar trebui sa ne punem problema ca, pana la urma, acest stat e rezultatul actiunilor fiecaruia, cele de fiecare zi, in care intoarcem capul cu scarba, cu frica, cu neputinta, la tot felul de mizerii? De ce nu ne cerem drepturile, fiecare, in orice situatie, asteptand un raspuns corect, pentru ca ne-am indeplinit obligatiile si dorim sa fim respectati pentru asta. E simplu, de ce asteptam sa ni se spuna cum, sau sa faca altcineva toate astea?!

  6. „Intr-o tara cu reglajele bine facute” ne spune dl. Ziarist. Care „reglaje”? Cand tot spun pe aici ca tara are nevoie de o mare revolta pt a schimba sistemul(„reglajele”) dar nimeni nu are curajul sa iasa in fata sa schimbe din temelii sistemul politic. Asteptati iar strainii sa va schimbe modul de viata? Nu vreti sa va ” croiti alta soarta” asa cum cantati imnul? Vreti sa vina rusul sau chinezul dupa american sa va dea branci sa vorbiti? Hai domnule ziarist….vino cu o idee, ceva, nu ne da doar critici si „reglaje”. Vrem.sa te auzim strigand in Piata Universitatii „reglajele”

  7. Romanii au valori ,numai Ca nu le respecta si se Lasa conditionati si manipulati de o adunatura de venetici aserviti intereselor straine.Pana nu se vor intoarcem la respect,bune intentii altruism si interesul comun nimic nu se v.a schimba

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.