CSM se autoinvită la şedinţele de revizuire a Constituţiei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, luni, cu unanimitate de voturi, adresarea unei solicitări către președintele Senatului de a invita Consiliul la ședințele Comisiei comune a Camerei Deputaților și a Senatului, pentru a participa prin reprezentanți în special la ședințele în care ”se discută arhitectura constituțională a Autorității Judecătorești”.

CSM va mai cere să îi fie înaintată actuala formă a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, care să cuprindă amendamentele propuse şi adoptate în cadrul comisiei, ce nu se regăsesc pe pagina de internet a Senatului, se arată într-un comunicat al CSM.

CSM nu vrea ca procurorii şi judecătorii care greşesc să plătească

În cadrul plenului de luni, toții membrii CSM au votat pentru adresarea către comisia parlamentară a două solicitări de revenire asupra unor propuneri de revizuire.

Prima se referă la revizuirea articolului 52 alineatul 3 din Constituţia României, privind obligaţia statului de a exercita în mod obligatoriu acţiunea în regres împotriva magistraţilor, CSM considerând că nu sunt întrunite standardele europene în materie şi că propunerea este contrară opiniilor/avizelor date constant de Comisia de la Veneţia (Comisia pentru democraţie prin drept).

Cealaltă cerere se referă la propunerea adoptată privind obligaţia de prezentare a oricărei persoane în faţa comisiilor parlamentare. „Textul poate crea confuzii, în sensul că ar putea fi chemaţi procurorii şi judecătorii de caz sau reprezentanţii Ministerului Public sau ai instanţelor, în legătură cu cauze aflate pe rolul parchetelor sau instanţelor”, arată CSM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.