Trei-patru câini vagabonzi se ascund în porumbişte. Cozile lor s-au transformat într-o adevărată colecţie de ciulini şi seminţe de buruieni. Se învârt în jurul nostru cerşind ceva de mâncare. Când îşi dau seama că nu avem nimic, îşi reiau „pescuitul şoarecilor”. Spectacolul este demn de tele-enciclopedie. Unul dintre ei, probabil cel mai deştept, ia un ştiulete de porumb în gură şi-l cară lângă o claie cu fân. Toţi ceilalţi se aşază cu botul pe labe şi aşteaptă ca şoriceii de câmp să iasă la boabele de porumb. Cel care a dus ştiuletele, probabil capul haitei, îl înhaţă pe primul şoricel ieşit din fân. Al doilea revine unui alt câine cu rânjet de adult. În sfârşit, la coadă au rămas doi căţelandri. Poate le pică şi lor ceva!
Pe BlackBerry îmi intră o ştire: Traian Băsescu a invitat partidele politice la Cotroceni pentru consultări. Să fie sănătos! S-ar putea să-i mai păcălească o dată.
Soarele cu dinţi şi vântul fac din porumbişte o colecţie de săbii ascuţite. La Bucureşti plouă, în centrul Transilvaniei toamna are frumuseţi de altă ţară. Aurel, un ţăran şchiop, lovit de o maşină pe o trecere de pietoni şi rămas singur pe lume, dă drumul la prima poveste. La culesul porumbului fiecare îşi ţine rândul şi mâinile intră într-un automatism perfect. Poţi să te gândeşti aiurea, să visezi sau chiar să asculţi poveşti.
– La noi în sat vin mistreţii. Ca să scăpăm de ei aprindem felinarele şi tragem cu ţeava cu carbid. Mai vin şi cerbii. Într-o noapte am văzut un cerb cum ronţăia ştiuletele de lângă felinar şi pe urmă a început să amiroase către lumina chioară. Când a dat cu nările de petrol, a întors dintr-odată coarnele şi l-a răsturnat.
– Domnu’ meu, ştii că cerbul e un animal deştept?
Mă sună un prieten:
– Ce faci, omule? De ce nu răspunzi?
– Nu se aude din cauza fâşâitului frunzelor de porumb.
– Vezi că ţi-am trimis o fotografie a Prinţului Nicolae! Poate îţi foloseşte la ceva. Ştii că ziarele şi site-urile sunt pline de înjurături, critici, fraude, investigaţii şi poveşti cu fufe şi piţipoance. N-ar strica să mai dai câte ceva despre valorile româneşti. Am văzut că dai literatură comunistă! Poate că n-ar strica să publici şi câte un poem din literatura închisorilor.
Aurel mă roagă să-l ajut să ia sacul în spinare. Icneşte şi o ia clătinându-se spre capătul rândului.
BlackBerry piuie distinct. Altă ştire. Emil Boc a mai dat bani şi pentru alte echipe de fotbal săteşti. Ministerul Apărării Naţionale a mai cheltuit 4 milioane de euro pe draci mărunţi.
– Ce mai fac ăştia? întreabă Aurel.
– E vreo nădejde de mai bine, întreabă şi Laurenţiu, rămas şi el în şomaj tehnic!
Mă sună altcineva de la Bucureşti:
– Ai auzit că Mircea Cărtărescu l-a făcut pe Havel polonez?
– OK, o să-i trimit un ştiulete de porumb pe post de Nobel agricol! Ce zici?
– Ai luat-o şi tu razna?
– Probabil, din moment ce culeg porumbul ăsta fără să mai avem ce să hrănim cu el!
PET-uri de bere prin porumbişte, pungi de plastic, cutii goale de conserve. Şi porumbul auriu începe să arate ceva mai urât. Şi lumina de toamnă îşi pierde din frumuseţe. Parcă galbenul unui şir de pruni ar fi şi el un fel de gunoi al verii.
Se înteţeşte vântul şi se răceşte de seară. Ponta s-a răsturnat cu maşina, Laurenţiu îmi zice, doar căratul sacilor şi agricultura ce-s mai grele, Aurel îşi trage piciorul şi zice, hai s-o lăsăm pe mâine! Iar Laurenţiu, fericit că a scăpat de căratul sacilor, zice, vreţi să auziţi un banc cu Emil Boc?
– Nu, domnule, dumneata nu ţi-ai dat seama că Emil Boc e un banc de dimineaţa până seara?
– Atunci unul cu Băsescu!
– Nu vreau, domnule, ăsta e un banc şi ziua, şi noaptea!
– Atunci haideţi să ne ducem acasă!
Cică România a fost inclusă în proiectul SouthStream.
Extraordinar! Toţi vom visa la noapte cum ne trosnesc toate oasele de bucurie!
