Cultul muncii după Boc şi Videanu

Actualul preşedinte al Republicii România, aflat deunăzi printre sinistraţi – este că deja inundaţiile nu mai sunt un subiect de actualitate? -, se răţoia la unii dintre ei că nu muncesc. Exact asta le lipsea acelor năpăstuiţi cu avutul şi familia în mijlocul apelor. Băsescu le reproşa românilor că nu muncesc. Nici când trebuie, nici cum trebuie, nici unde trebuie. Oamenii aşteptau altceva în acele momente dramatice. Chit că nu erau ei eroi ai muncii capitaliste şi nici nu aveau asigurate casele, recolta, propriile vieţi. Dar ce e mai simplu în Republica România decât să bombăni şi să faci veşnic pe nemulţumitul?

Trecem peste aceste observaţii şi să ne oprim la ultimele declaraţii ale primului-ministru dl Emil Boc şi ale ministrului Economiei, dl Adrian Videanu. Amândoi, dar fiecare în parte, şi în contexte diferite, au făcut, hodoronc tronc, dar după ce Traian Băsescu dăduse deja tonul, „Elogiul Muncii”. Sună frumos şi înălţător, mai ales pentru cei care nu au apucat şi entuziasmantele decenii de muncă şi viaţă de dinainte de 1989.

Elogiul muncii adresat unor muşchiuloşi oameni ai muncii de pe centura Bucureştilor care îl huiduiau de zor şi cu spor pe şeful Guvernului au fost clipe de o înălţătoare nobleţe umană şi patriotică. Era clar că îndemnul la noi „succesuri” în muncă adus unor vlăjgani care au în cap doar cum să ajungă mai repede în Spania-Italia ca să se chivernisească cum o fi şi din orice, dar nu din muncă, nu putea fi un şlagăr de succes. Cine să mai creadă, azi şi acum, că succesul în viaţă şi bucuriile existenţiale sunt legate de muncă? Hihihi, ar râde şi curcile, nu doar oamenii.

Munca? Să fim serioşi, asta e o treabă pentru proştii de nemţi, pentru idioţii de chinezi, cum să te laşi păcălit de Emil Boc şi să te apuci de muncit? Bună gluma, de parcă nu vedem ce se întâmplă prin preajmă. Căci altminteri, şi explicaţiile onor dlui ministru Adriean Videanu, că tot ce a reuşit să-şi marmoreze – să zicem aşa… -, averea, se datorează muncii. Unei munci asidue, prin care dl Adriean Videanu a reuşit să strângă o avere considerabilă, unei existenţe şi munci tenace de zi cu zi şi oră de oră.

Oare chiar ne cred tâmpiţi şi proşti aceşti domni? Cine juca de zor table, în izmene de plajă, pe Coasta de Azur în aceste luni de „măsuri de austeritate” şi strâns brăcinarul împreună din considerente de „solidaritate”? Apelul la muncă al acestor căpătuiţi prin orice fel de mijloace, dar NU prin muncă, este jenant. Dacă nu şi ridicol. „Munca l-a creat pe om”, spunea un individ mult hulit astăzi, dar tot etica muncii – nu neapărat protestantă – a fost batjocorită în fel şi chip. Şi înainte, şi după 1989. Greu să mai fim convinşi de către mai-marii politici de astăzi că munca mai poate fi un ideal în viaţa asta.

Nu mai ţine gogoaşa cu munca. Poate alta.

Care?

Dacă am fi ştiut nu am mai fi scris la gazetă.