Iniţiatorul acestui demers de cronică de după gratii, bunul meu prieten Cristi I., m-a rugat să încerc să scriu un text mai vesel. Adevărul este că mereu am fost o persoană zâmbitoare, plină de viaţă şi voie bună şi n-am de gând ca această experienţă nefastă să mă transforme într-un melancolic incurabil, posac şi prea serios. Aşadar m-am gândit să vă povestesc despre sărbătorile închise.
De câteva zile, din capătul secţiei, unde se află “clubul educaţional” şi “birouri” ale educatorilor, se aude o larmă incredibilă de alămuri asezonate cu behăituri şi strigăte neaoşe ţărăneşti, de-am crezut pentru o clipă că mă aflu pe dealurile de la Podul Înalt într-o dimineaţă ceţoasă de ianuarie de acum 638 de ani. După ce m-am lămurit că sunt în alt secol şi-ntr-un loc diferit, nu cu mult, e adevărat, nu-mi mai rămăsese decât să stabilesc dacă urmaşii răzeşilor din armata “atletului lui Dumnezeu” se pregătesc de-un alt război sau repetă obiceiuri şi tradiţii în prag de sărbătoare. Am distins un aho, aho şi am dedus că ni se pregăteşte un spectacol pe cinste. Creştin fiind, mă întreb cum se deschide uşa când strănepoţii lui “Fane Babanu” vor grăi mieros “Deschide uşa, creştine” şi nu pentru că n-am nuci şi cozonac să le dau, ci pentru că e închisă pe dinafară. Mai mult, trebuie să remarcaţi comicul situaţiei, majoritatea au ajuns aici taman pentru că n-au cerut să li se deschidă uşile, dar de intrat au intrat, iar această schimbare de atitudine înseamnă că reeducarea în sistemul penitenciar se face cu adevărat, başca prin intermediul unor activităţi artistice. Sunt curios dacă vor veni cu steaua. N-am să-i primesc şi nu pentru că sunt rapidist, ci pentru că a fost sudată plasă peste gratiile de la ferestre şi mi s-a obturat panorama celestă. Şi apoi dacă transmiţi o taină altuia eşti considerat sifon. În schimb, am o mare dilemă în ceea ce-i priveşte pe mascaţi, cu ăştia nu ştiu cum să procedez, de obicei nu îţi cer voie când te colindă şi-s obişnuiţi să-şi ia singuri recompensa. Dacă mai sunt înrudiţi şi cu flăcăii de la “Ruginoasa”, amintirile cu care vei rămâne ţi se vor întipări în nuanţe liliachii pe tot corpul. De asemenea, Pluguşorul nu se cade să-l primeşti, versurile sale au o rezonanţă plină de incest şi pedofilie; cum m-aş simţi ca un personaj lambrosian, un exponent viu al teoriei atavismului evoluţionist să intre în cameră cântând “Aho, aho, copii şi fraţi staţi aşa şi nu…”, ce nu? se să stăm? cum să stăm? unde? ce.. ? deci mai bine nu. O altă problemă serioasă ar fi primitul urşilor, n-am idee cum ar încăpea trei sferturi din puşcărie într-o cameră de 14 mp. În schimb aş primi caprele, nu râdeţi, sunt sigur că v-aţi gândit la prostii, dar nu-i cazul, un an de castitate nu e suficient pentru a deveni interesat de orice substantiv comun, de gen feminin, posesor de blăniţă.
Iată că am epuizat subiectul artistic al tradiţiilor populare creştine şi precreştine. În ceea ce priveşte bucatele pe care le vom înşira pe masa improvizată din lădiţe, un singur cuvânt defineşte experienţa asta: “studenţie”. Şi cei care aţi trecut prin cămine vă aduceţi aminte de pachetele pe care le aşteptam cu stomacul în gât, ei cam asta se întâmplă şi acum, cu menţiunea că aici nici nu petreci, nici nu înveţi nimic.
Înainte de a transmite toate urările de bine, vă mărturisesc că mă încearcă nişte sentimente contradictorii legate de Crăciun. Naşterea Domnului este “amurgul idolilor”, este sfârşitul unui Dumnezeu răzbunător şi sângeros al Vechiului Testament, este începutul unei mişcări de toleranţă şi iubire, este dimineaţa senină şi proaspătă a umanităţii, este un festin culinar şi o orgie bahică, sau poate este doar un galop de sănătate prin magazine, doar suntem produsul unei societăţi de consum, eu nu mi-aş dori să fie doar momentul reîntregirii familiale… dar sunt mult prea subiectiv. Indiferent de semnificaţia pe care o alegeţi, doar iubirea şi bunătatea ar trebui să primeze în această perioadă, până la urmă acestea sunt sinonime cu Dumnezeu.
Sărbători Fericite, bucurie şi veselie în trup şi minte, strângeţi-i pe cei dragi vouă în braţe, spuneţi-le cât de mult îi iubiţi, iertaţi, dăruiţi cu plăcere şi primiţi cu recunoştinţă. Este momentul vostru de armonie!
Valentin Boantă
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.