Cum au gestionat pandemiile sau epidemiile președinții SUA

Aproape toți președinții americani s-au confruntat cu o criză deosebită în perioada în care s-au aflat la Casa Albă, fie că a fost vorba de un mare scandal politic, de un dezastru natural, de o criză economică sau de atentate teroriste. Dar nu toți au avut de-a face cu epidemii și pandemii, ceea ce ar fi însemnat o uriașă neșansă. Într-un documentar realizat pe această temă de Patsy Widakuswara pentru www. voanews. com sunt prezentate câteva dintre ele și modul în care istoricii au apreciat activitatea președinților respectivi. La cele de mai sus am adăugat date din „Washington Post”, „Le Point”, France Presse și alte surse.

Woodrow Wilson, primul președinte infectat de o pandemie

Woodrow Wilson, al 28-lea președinte al SUA (n.1856- m.1924; mandat prezidențial 4 mart. 1913 – 4 mart.1921), s-a confruntat cu pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919, care a ucis între 20 și 50 de milioane de oameni din întreaga lume, în timp ce SUA erau angajate în primul război mondial.

„Chiar dacă președintele Donald Trump a vorbit despre faptul că este în război cu pandemia, în cazul Woodrow Wilson cu gripa spaniolă, SUA au fost într-adevăr în război”, a opinat Thomas Schwartz, profesor de istorie la Universitatea Vanderbilt. Războiul a fost motivul pentru care Administrația Wilson a minimalizat gripa din momentul declanșării sale până când, în cele din urmă, ea a ucis 675.000 de americani.„Woodrow Wilson nu a făcut niciodată o declarație publică de niciun fel despre pandemie”, a arătat John M. Barry, profesor la Școala de Sănătate Publică a Universității Tulane și autor al cărții The Great Influenza: The Story of the Deadliest Pandemic in History.„

Woodrow Wilson (în centul imaginii) părăsește Quai D’Orsay – Ministerul francez de Externe – în timpul Conferinței de Pace de la Paris din 1919, când s-a contaminat cu gripa spaniolă

A fost un indiciu al atenției uriașe pe care Wilson a acordat-o războiului – doar de asta i-a păsat”, a spus prof. Barry. La fel ca Marea Britanie, Franța și Germania, SUA au ținut secretă știrea despre focar pentru că nu doreau să arate slăbiciuni în fața inamicului. La apogeul focarului, președintele Wilson a trimis trupe în străinătate îmbarcate în nave considerate adevărate „căldări pentru transferat viruși”, a declarat Max Skidmore, profesor de științe politice la Universitatea Missouri-Kansas City, autor al unui volum dedicat președinților, pandemiilor și politicii.

În cele din urmă, un sfert dintre americani s-au infectat, inclusiv câteva persoane care au lucrat la Casa Albă. Încă de atunci s-a spus că mai mulți istorici credeau că însuși Wilson s-a îmbolnăvit. Astfel, amintitul prof. Barry a declarat că în timpul negocierilor dinaintea semnării Tratatului de la Versailles din 1919, de la Paris, președintele Wilson a avut „febră mare, tuse violentă și alte simptome, care erau indicii clare pentru contractarea virusului din 1918”.

La rândul său, istoricul De Corky Siemaszko arată că, în aprilie 1918, Edith, soția președintelui, a fost cea care a făcut un baraj în jurul lui, prin care a blocat orice știre despre faptul că el era contaminat.La ora aceea, Wilson se afla la Paris, la Conferința pentru Pace, alături de premierul italian Vittorio Orlando, premierul britanic David Lloyd George și premierul francez Georges Clemenceau.

Detalii despre felul în care a acționat Prima Doamnă a SUA de atunci în vederea tăinuirii bolii șefului Casei Albe a dat amintitul Thomas Schwartz într-un interviu acordat la NBC News.„Cei din jurul lui Wilson au explicat că boala de care suferea el se datora muncii excesive, fapt pe care lumea l-a crezut, deoarece Wilson era cunoscut ca fiind un tip foarte muncitor”.

Edith Wilson a făcut la fel câteva luni mai târziu, când soțul ei a suferit un accident vascular cerebral, ea implicându-se în mod direct în conducerea țării. De notat că, la ora respectivă, în mass-media lucrurile stăteau cu totul altfel față de situația de azi, spune prof. Schwartz. Astfel, primul buletin de știri a fost difuzat la radio după un an și jumătate de la izbucnirea pandemiei de gripă spaniolă. Ca urmare, pe atunci nici guvernul federal și nici Universitatea John Hopkins nu raportau ca azi numărul de persoane infectate cu virusul gripei spaniole, cât și pe cel al deceselor.

„Woodrow Wilson nu a făcut niciodată o declarație publică de niciun fel despre pandemie”, arată Patrick Maney, prof. de istorie la Boston College.„Ca urmare, este una dintre cele mai puțin cunoscute catastrofe de orice fel. Nu că Wilson ar fi ascultat de cineva care i-a spus să se concentreze mai mult asupra pandemiei și mai puțin asupra războiului”, a arătat prof. John Barry, autor al cărții „Marea gripă. Povestea celei mai mortale pandemii din istorie”, într-un interviu acordat „The New Yorker.”

„Toate acestea fac ca tăcerea totală a lui Wilson în ce privește pandemia să fie înțeleasă într-un singur fel : el nu ar fi făcut nimic care i-ar fi distras pe el sau națiunea de la efortul de război”, a subliniat prof. Schwartz, care a adăugat că președintele s-a confruntat cu unele critici despre felul cum a gestionat pandemia, dar nu la nivelul lui Trump de azi. Unele dintre motive se datorau faptului că primul răzbioi mondial a umbrit într-un fel pandemia, diminuând felul în care Wilson a fost criticat”.

Într-un articol publicat sâmbătă pe site-ul ziarului „Washington Post” se arată că înainte ca simptomele gripei spaniole să se manifeste la președintele Wilson, secretarul său personal și fiica lui cea mare au fost infectați. S-au constatat cazuri de îmbolnăvire și la nivelul a doi berbeci din mica turmă care păștea pe peluza Casei Albe. Așadar, primele cazuri de îmbolnăvire din anturajul președintelui Wilson s-au înregistrat în 1918, iar el a fost infectat după ce a ajuns la Paris, în 1919.

Confruntat cu simptomele severe, medicul lui personal a crezut la început că este vorba de o otrăvire a lui, dat fiind că progresia bolii era fulgurantă. Astfel, președintele era incapabil să se așeze pe pat și începuse să se comporte ciudat : avea halucinații și spunea că este înconjurat de spioni. Personalul a încercat să păstreze secretul privind starea sănătății sale, dar declarațiile lui erau din ce în ce mai neliniștitoare pentru apropiații și consilierii lui.

Articolul amintit avansează ipoteza că boala lui Wilson ar fi avut implicații asupra negocierilor de pace de la Paris. Confuz, președintele Wilson ar fi acceptat cererile Franței pe care, până atunci, le respingea. În aceeași perioadă un alt om politic ambițios suferea din cauza gripei spaniole – Franklin Delano Roosevelt. „Ne putem imagina istoria SUA și chiar a lumii întregi fără rolul jucat de Wilson și Roosevelt ?”, se întreabă ziarul american.

Un alt punct de vedere interesant a fost exprimat de Howard Merkel, medic și istoric, care nu este de acord că Wilson a minimalizat pandemia de gripă spaniolă. Pe atunci guvernul federal era atât de mic și avea un rol limitat în asigurarea sănătății publice. La ora respectivă nu existau agenții federale de sănătate, precum Center for Disease Control and Prevention sau National Institute of Health. Rolul guvernului se limita la război, la perceperea impozitelor și taxelor și la elaborarea unei legi federale, a declarat Merkel la CNN. Guvernele locale (ale statelor federale-n.n.) aveau un rol cheie în domeniul sănătății. După ce s-a restabilit, Wilson a revenit în țară și a efectuat un turneu național pentru a obține suținerea populară pentru tratatul de pace. Apoi a suferit un accident cerebral și a decedat, în 1924.

Revenind la situația din SUA în timpul pandemiei, pe măsură ce statele și orașele au început să aplice ceea ce acum numim distanțare socială – folosirea măștilor de protecție, închiderea firmelor și școlilor, interzicerea adunărilor publice, etc. – Administrația Wilson a continuat să minimalizeze pandemia. În schimb, Spania, stat neutru în război, a fost singura țară care a raportat cu exactitate numărul victimelor, de unde și denumirea de gripă spaniolă, chiar dacă maladia nu a apărut acolo.

Dwight Eisenhower și gripa asiatică    

Dwight D. Eisenhower a fost al 34-lea președinte al SUA (n 1890-m.1961; mandat prezidențial- 20/01/1953-20/01/1961; două mandate, el fiind reales).Virusul H2N2, raportat pentru prima dată în Singapore, în februarie 1957, a ajuns în SUA în vara respectivă. Președintele Eisenhower era conștient de pandemia iminentă, a spus prof. Max Skidmore, dar inițial a refuzat să lanseze un program național de vaccinare susținut de guvern. „Avea încredere în capacitatea vaccinurilor de pe piață liberă de a se ocupa de criza iminentă”, a mai spus amintitul Skidmore.

Eisenhower la o conferință de presă de la Casa Albă, 10 decembrie 1958

În august 1957, președintele Eisenhower a cerut Congresului 500.000 de dolari finanțare și autorizație pentru a transfera încă 2 milioane de dolari, dacă este necesar, pentru a combate focarul. El și-a stabilit ca obiectiv realizarea a 60 de milioane de doze de vaccinuri, suficiente pentru a vaccina o treime din populația țării, în jur de 171 de milioane în acel moment. În primele zile ale lunii noiembrie, au fost administrate circa 40 de milioane de doze, iar pandemia a început să piardă din putere. Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) au estimat numărul deceselor cauzate de H2N2 la 1,1 milioane în întreaga lume și 116.000 în SUA.

Gerald Ford și gripa porcină

Gerald Ford, al 38-lea președinte al SUA, născut Leslie Lynch King Jr. (n. 1913-m.2006; m. prez. 9/081974- 20/01/1977. A devenit mai întâi vicepreședinte al țării, fiind numit de președintele Richard Nixon în locul lui Spiro Agnew; după demisia lui Nixon i-a urmat acestuia, fiind președinte timp de 2 ani, 5 luni și 9 zile). A doua zi după ce a depus jurământul, el s-a deplasat într-o localitate americană, unde a participat la inaugurarea unui monument dedicate masonilor, pe care, ultimul nume trecut, era al său.

În vreme cu unii politicieni erau învinuiți adesea pentru minimalizarea crizei de gripă porcină, Gerald Ford a fost acuzat de unii că a reacționat excesiv. La scurt timp după ce un militar a murit din cauza unei noi forme de gripă, în februarie 1976, secretarul american pentru sănătate, educație și bunăstare a anunțat că crezut că virusul ar putea fi chiar mai mortal decât tulpina gripei spaniole din 1918. 

Ford, vaccinat împotriva gripei porcine de medicul Casei Albe, dr. William Lukash, octombrie 1976

Pentru a evita o epidemie, CDC a opinat că cel puțin 80% din populația SUA ar trebui vaccinată, determinându-l pe președintele Ford să semneze legea de urgență pentru Programul Național de Imunizare Împotriva Gripei Porcine, la jumătatea lunii aprilie. În câteva luni, aproape 50 de milioane de americani au fost vaccinați. Administrația Ford a luat măsuri rapid, dar, în cele din urmă, problemele legate de vaccin au cauzat mai multe probleme, a spus prof. Schwartz de la Universitatea Vanderbilt. După ce au fost vaccinați împotriva gripei porcine, sute de oameni au avut de-a face cu sindromul Guillain-Barre, o afecțiune neurologică rară.

„În mod ironic”, a spus Max Skidmore, „sofisticarea propriului sistem de monitorizare al guvernului i-a determinat să identifice aceste cazuri și să le asocieze cu vaccinul”. În timp ce Ford a demonstrat eficiența guvernului în organizarea resurselor, programul său masiv de vaccinare, pe lângă alte gafe politice, a contribuit la tentativa lui Ronald Reagan de a smulge nominalizarea republicană de la Ford, în 1976, spre a candida la prezidențiale.

Până la urmă, în acel an, Ford a pierdut la urne în fața democratului Jimmy Carter. „Consensul general este că el a reacționat excesiv”, a spus Skidmore, care a lăudat, totuși, abordarea președintelui. „Părea să fie convins, și cred că, în mod corect, retrospectiv, ar fi mult mai bine să aveți un vaccin și fără pandemie, decât să aveți o pandemie și niciun vaccin !”

Când au început imunizările, în octombrie, nu apăruse niciun focar mare, iar gripa porcină a devenit cunoscută sub numele de pandemie care nu a existat niciodată. Experiența respectivă a contribuit la ezitarea unor americani de a îmbrățișa vaccinurile, chiar și acum.

Ronald Reagan și criza SIDA

Ronald Reagan este al 40-lea președinte al SUA (n.1911-d. 2004 ; mandat prezidențial 20/01/1981-20/01/1989/- a deținut două mandate, fiind reales). Administrația Reagan a fost criticată pentru că nu a luat SIDA în serios și pentru că a permis stigmatizarea homosexualilor din America. Înregistrările audio ale conferințelor de presă de la începutul anilor ’80, arată că secretarul de presă al președintelui glumea cu jurnaliștii despre epidemie, folosind expresia „ciumă gay”.

Abordarea lui Reagan nu a fost „cu siguranță un model pentru viitorii președinți”, a spus prof. Schwartz. O parte din reacția lui se datorează faptului că, în faza incipientă a focarului, majoritatea victimelor erau fie homosexuali, fie dependenți de droguri, grupuri din afara coaliției conservatoare a lui Reagan. În ciuda faptului că bărbații homosexuali americani arătau semne ale ceea ce mai târziu s-a numit SIDA, încă din 1978, Reagan nu a folosit în mod public cuvântul espectiv până la 17 septembrie 1985, adică în al doilea mandat al său.

Reagan în timpul unei conferințe de presă de la Casa Albă, 22 mai 1984

„Reagan, pur și simplu, nu a reușit să realizeze gravitatea epidemiei de SIDA”, a spus prof. Max Skidmore. El a crezut, de asemenea, că guvernul este problema, nu soluția, așa că predispoziția sa era să-și diminueze rolul chiar și în crize, a adăugat Skidmore. În aprilie 1987, Reagan a declarat SIDA „dușmanul nr. 1 în sănătatea publică” și a alocat 766 de milioane de dolari pentru cercetare și educație în domeniul SIDA, sumă majorată la un miliard de dolari în anul fiscal 1988. Dar a recomandat abstinența sexuală, în locul unor metode de protecție.

„Să fim sinceri cu noi înșine”, a spus Reagan.„Informațiile despre SIDA nu pot fi ceea ce unii numesc „valoare neutră ”. La urma urmei, când vine vorba despre prevenirea SIDA, medicina și moralitatea nu predau aceleași lecții? „La sfârșitul președinției lui Reagan, în 1989, SUA înregistraseră 89.343 de decese legate de SIDA”.

George W. Bush – președintele crizei SIDA și SARS 

George W. Bush este al 43-lea președinte al SUA (n. 1961; mandat prezidențial 20/01/2001-20/01/2009; a deținut două mandate). Cât a fost șef al Casei Albe, el a primit aplauze atât din partea republicanilor, cât și a rivalilor democrați pentru angajamentul pe care și l-a luat pentru a ajuta la combaterea HIV / SIDA la nivel global și în special în Africa.

George W. Bush, însoțit de Prima Doamnă Laura Bush, face o declarație despre Ziua Mondială a SIDA, Casa Albă – 1 decembrie 2008

Succesul lui a contrastat cu moștenirea mixtă a tatălui său, George H.W. Bush, care în timpul singurului său mandat a semnat două acte legislative importante – Legea persoanelor cu dizabilități, care proteja persoanele cu HIV și SIDA de discriminare, și Legea privind resursele globale SIDA Ryan White, care a oferit finanțare pentru tratamentul anti-SIDA. Unii văd o lipsă a percepției urgenței din partea administrației și îl critică pe Bush pentru că a refuzat să schimbe o politică ce bloca intrarea în SUA a persoanelor cu HIV.

În 2003, Administrația Bush a lansat Planul de urgență pentru ajutorarea persoanelor cu SIDA (PEPFAR), o abordare a epidemiei globale.„PEPFAR a fost probabil unul dintre cele mai bune lucruri din președinția sa”, a spus prof. Barry. „A primit destul de multe aplauze universale.” Încă de la lansare, PEPFAR a oferit mai mult de 80 de miliarde de dolari pentru tratamentul, prevenirea și cercetarea HIV / SIDA, făcându-l cel mai mare program global de sănătate din istorie axat pe o singură boală. 

Este recunoscut pe scară largă că a contribuit la salvarea a milioane de vieți, în special în Africa subsahariană. În aprilie 2003, după un focar în Asia, Bush a semnat un ordin executiv prin care adaugă sindromul respirator acut sever (SARS) pe o listă de boli transmisibile care pot duce la plasarea în carantină a unor persoane. În cele din urmă, peste 8.000 de oameni din întreaga lume s-au îmbolnăvit de SARS, iar 774 au murit în timpul focarului din 2003. În SUA, doar opt persoane aveau dovezi de la laborator vă erau infectate.

În 2005, Administrația Bush a creat Strategia națională pentru gripa pandemică, prin care a cerut guvernului federal să mențină și să distribuie un stoc național de provizii medicale în caz de izbucnire bolii și o infrastructură pentru ca viitorii președinți să învețe și să construiască strategii privind pandemiile cu care se confruntă.

Barack Obama și H1N1, Zika și Ebola

Barack Obama este al 44-lea președinte al SUA (n.1961; mandat prezidențial 20/01/2009-20/01/2017; a fost reales). La câteva luni de la începutul primului său mandat, în 2009, au început să apară rapoarte oficiale despre H1N1 sau gripa porcină, detectată mai întâi în SUA și care s-a răspândit rapid în întreaga lume.

Potrivit CDC, primul caz a fost raportat la 15 aprilie 2009. Administrația Obama a creat o echipă de specialiști și a declarat H1N1 o urgență de sănătate publică, pe 26 aprilie, cu șase săptămâni înainte de a fi declarată pandemie și înainte de a fi înregistrate decese în SUA. Administrația Obama „s-a pregătit imediat ce a apărut virusul”, a arătat prof. Barry. „A fost implicată 100%, atât în ​​ce privește cercetarea științifică, cât și în încercarea de a crea vaccinuri, precum și în măsurile privind sănătatea publică”.

La șase luni după declarația inițială, când se înregistraseră peste 1.000 de decese printre americani, Obama a declarat că gripa porcină este o urgență națională.
CDC a apreciat că, din aprilie 2009 până în aprilie 2010, au existat 60,8 milioane de cazuri de gripă porcină și 12.469 decese cauzate de ea în SUA. OMS a declarat sfârșitul pandemiei pe 10 august 2010. Patru ani mai târziu, Obama s-a confruntat cu o altă criză – epidemia de Ebola din 2014-2016, care a ucis peste 11.000 de oameni în Africa de Vest.

El a activat imediat Centrul de operațiuni de urgență al CDC, în iulie 2014, pentru a ajuta la coordonarea asistenței tehnice, inclusiv la trimiterea de personal în Africa de Vest pentru a ajuta la eforturile de contracarare a maladiei. CDC a instruit aproape 25.000 de lucrători medicali din Africa de Vest în legătură cu prevenirea și controlul infecțiilor. Doar 11 persoane au fost tratate pentru Ebola în SUA, dar, cu toate acestea, unii adversari republicani l-au criticat pe Obama pentru că nu a impus interdicții de călătorie din țările în care focarul Ebola a fost omniprezent.

Tot Obama a luptat cu un virus diferit pe plan local-Zika, transmis de țânțari. Focarul Zika din 2015 a fost înregistrat pentru prima dată în Brazilia și, până în 2016, circa 40.000 de cazuri au fost raportate în SUA. Ca urmare, în februarie 2016, Administrația Obama a solicitat o finanțare federală de urgență pentru combaterea virusului, din care 1,1 miliarde de dolari a fost aprobată de Congres în septembrie.

În 2015, consilierul pentru Securitate Națională al lui Obama, Susan Rice, a creat „Global Health Security and Biodefense”, o echipă ce s-a ocupat de problemele create de pandemie și care erau apoi abordate în Consiliul de Securitate Națională.

În mai 2018, în timpul președinției lui Trump, echipa „Global Health Security and Biodefense” a fost desființată, iar șeful ei părăsind administrația în timp ce unii dintre membrii ei au fost repartizați în alte unități din cadrul NSC.

Donald Trump, al doilea șef al Casei Albe contaminat de o pandemie

Donald Trump este al 45-lea președinte al SUA (n. 1946 ; mandat prezidențial 20/01/2017 ; angajat în cursa pentru un nou mandat). Este cel mai vârstnic președinte american la debut de mandat. Dacă va câștiga actualul scrutin, Joe Biden, cu cei 79 de ani ce-i va avea în momentul instalării la Casa Albă, îl va detrona pe Trump la acest capitol.

Tot el este al 5-lea candidat prezidențial care a câștigat alegerile, deși a fost devansat în votul poular. Dacă tot vorbim de lucruri ieșite din comun, să notăm că el va rămâne în istoria țării ca fiind al doilea președinte contaminat de o pandemie în timpul mandatului, după Woodrow Wilson, în 1919.

.Trump și dr. Deborah Birx, coordonatoarea reacției Casei Albe la pandemia de coronavirus

Adoptând un stil polemic de comportament, cu preferință aproape exclusivă pentru Twitter când este vorba de comunicare, și-a atras numeroase antipatii interne și internaționale. Din această cauză o mare parte a presei americane și, poate, și a celei străine nu-l are deloc „la inimă”.

La începutul pandemiei, asemeni „fratelui său siamez dâmbovițean” (sau invers) a tratat-o „de sus”, dar ulterior a acționat în forță în stăvilirea extinderii virusului. În SUA, pandemia a provocat probleme uriașe de natură umană și economică. Astfel, numai în septembrie s-au înregistrat 200.000 de vitime.Trump a denunțat public „virusul chinezesc”, ceea ce i-a atras numeroase critici din partea Beijingului (împotriva căruia a declanșat un adevărat război economic) și a altor țări.

Contestat pentru felul în care a gestionat criza sanitară și economică, el s-a concentrat îndeosebi în direcția realizării rapide a unui vaccin anti-Covid pe care speră să-l lanseze înaintea scrutinului prezidențial din 3 noiembrie.

Spre deosebire de Wilson, contaminat de gripă spaniolă în 1919, dar care nu a fost internat în spital, acum, Trump, infectat de Covid-19, a ajuns la Walter Reed National Military Medical Center, un enorm complex spitalicesc aflat la periferia Washingtonului. Numit și „spitalul președinților” este cel mai mare spital militar din țară, are 88 de clădiri și 7.000 de salariați, în care sunt tratați membrii Congresului, judecătorii Curții Supreme și îndeosebi președinții, care sunt internați pentru analizele anuale.

Acum, „suita prezidențială” a lui Trump a ocupat 300 mp. pe un etaj întreg, cu o unitate de asistență medicală intensivă și, evident, tot confortul posibil. Este echipată cu aparate de comunicații secretizate pentru a-i permite președintelui să lucreze, după cum a arătat în memoriile sale contra-amiralul Connie Mariano, membru al echipei medicale a președinților George H.W. Bush și Bill Clinton.

Înființat în 1909, Walter Reed a luat numele unui medic militar care a descoperit că febra galbenă era transmisă de țânțar. El se află sub autoritatea ministerului Apărării, excluzând suitele prezidențiale, care depind de Casa Albă. După 2007 a fuzionat cu spitalul Bethesda aflat la circa 12 km. de Casa Albă.

Opt președinți au decedat în timpul mandatelor lor, patru de morți naturale, patru fiind asasinați.După rănirea prin împușcare a lui Ronald Reagan, în 1981, care a fost tratat în alt spital, niciun alt președinte, până la Trump, nu a avut probleme grave de sănătate în timpul mandatului care să impună internarea la Walter Reed.

Se întâmplă foarte rar ca un președinte să petreacă o noapte la acest spital, dat fiind că, la Casa Albă, există echipament medical sofisticat. Președintele Reagan a fost operat aici de polipi la colon, în 1985, și a fost operat de prostată doi ani mai târziu, la 76 de ani. În 2002 și 2007, președintelui Bush i s-au făcut două colonoscopii.

În ce privește două foste Prime Doamne – Betty Ford și Nancy Reagan – ele au suferit fiecare câte o intervenție din cauza cancerului la sân. În fine, ajungând în zilele noastre, actuala Primă Doamnă Melania Trump a petrecut câteva zile la Walter Reed, în 2008, din cauza unor probleme la rinichi.

Soțul ei, Donald, a fost internat din cauză infectării cu Covid-19. Ironie a sorții, el a fost vecin cu medicul Anthony Fauci, șeful Institutului de Boli Infecțioase, care, de luni de zile, cerea americanilor să poarte mască de protecție și să practice distanțarea fizică. Un îndemn ce i-a creat mai multe tensiuni cu Trump, care, până la urmă, a ajuns la spitalui Walter Reeed, după ce a sfidat recomandările lui Fauci, el nepurtând mască la întrunirea din grădina Casei Albe, când a anunțat nominalizarea judecătoarei Barret la Curtea Supremă.

La ora actuală, sondajele de opinie îl dau câștigător al alegerilor pe Joe Biden, ceea ce ar face ca Trump să intre în istoria Casei Albe prin contaminarea sa cu Covid-19 și prin faptul că, din 1992, va fi primul președinte republican după George H.W. Bush care nu a câștigat un nou mandat. Există însă destule voci din presă care nu exclud ca imprevizibilul Trump să câștige apropiatul scrutin prezidențial.

Istoricii despre învățămintele trase

Istoricii susțin că, în fața crizelor de sănătate publică, președinții informați, concentrați, organizați și transparenți au succes. Amintitul prof. Max Skidmore, de la Universitatea Missouri-Kansas City, a declarat că președinții americani pot învăța de la predecesorii lor, în special în stabilirea unei coordonări solide între guvernul federal și statele federației și asigurarea unei angajări depline a sectorului privat.

Prof. Skidmore a declarat că Administrația Obama a beneficiat foarte mult de Strategia Națională a lui George W. Bush pentru gripa pandemică, un plan care acoperea fiecare departament al guvernului federal, fiecare stat și zone largi din sectorul privat pentru a depozita medicamente antivirale și a oferi oamenilor de știință resurse pentru dezvoltarea vaccinurilor.

La rândul lor, prof. Schwartz, de la Universitatea Vanderbilt, și prof. Barry, de la Universitatea Tulane, au spus că liderii americani trebuie să fie optimiști și să ofere speranță. Dar, cel mai important lucru, ei trebuie să fie transparenți, atât pentru a preveni răspândirea informațiilor nefondate, cât și pentru a crea credibilitatea care va încuraja oamenii să le urmeze deciziile, în loc să fie sceptici în fața activității guvernului lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.