Cum o dai, nu e bine!

Procurorii constănțeni au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unui cadru medical din Constanța infectat cu coronavirus, care a mers la muncă.

„Ancheta vizează sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în urma apariţiei în presă în data de 11.03.2020 a informaţiei conform căreia un angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost confirmat ca purtător al virusului COVID-19 şi că a fost prezent la muncă fiind deja purtător al acestui virus”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

În Constanța a fost raportată, până în acest moment, infectarea cu Covid-19 a unui singur cadru medical. Este vorba de un bărbat de 52 de ani din Constanța, asistent-șef în cadrul Spitalului Județean.

Acesta a fost confirmat pozitiv pe 11 martie. La finalul lunii februarie bărbatul a călătorit împreună cu fiica sa la un concurs de dans în Piatra Neamț, potrivit anchetei epidemiologice. După ce s-a întors în Constanța, acesta a început să se simtă rău însă a fost câteva zile la muncă. Ulterior, după testare, în data de 11 martie a fost depistat pozitiv cu Covid-19.

Informațiile privind anchetarea cadrului medical vin în contextul în care autoritățile de la București au afirmat că medici care au coronavirus cu simptome ușoare ar putea trata pacienții cu COVID-19.

Recomanda [votes_up id=502734]
Author

1 Comentariu

  1. Procurorii simt ca le-a scazut audienta si cauta nod in papura exact celor care ar trebui sa-i protejeze in aceasta perioada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.