Cum poate ajunge România principalul producător de gaze din UE

Transgaz

Ieșirea Marii Britanii din spațiul comunitar și începerea explotărilor de hidrocarburi din Marea Neagră ar putea aduce România pe primul loc în topul producătorilor de gaze naturale în UE, a afirmat Franck Neel, preşedintele Federaţiei Patronale de Petrom şi Gaze (FPPG), în cadrul unei conferinţe de profil. „România are oportunitatea să devină principalul producător de gaze din UE, ceea ce este o oportunitate imensă, având în vedere că există un declin al producţiei de gaze în Europa în general. Acest lucru va aduce bunăstare, joburi, taxe, securitate în aprovizionare”, a arătat Neel. Acesta este membru al directoratului OMV Petrom, companie care, alături de americanii de la ExxonMobil, explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră. Cele două firme au investit în explorarea și exploatarea zăcământului de pe platoul continental românesc însă nu au dat până în prezent vreun răspuns legat de continuarea săpăturilor. Mai mult, americanii au anunțat autoritățile române că vor pleca. Ultima comunicare a OMV Petrom în sensul continuării investiției a venit săptămâna trecută. ”OMV Petrom salută iniţiativele recente ale autorităţilor române de a îmbunătăţi mediul fiscal şi de reglementare actual aferent proiectelor offshore în domeniul gazelor naturale. Rămânem dornici să vedem proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat”, se arată în raportul pe trimestrul III al companiei. Neel a ținut să menționeze, în comunicarea sa de luni, că acest an a fost unul dificil pentru companiile din sector, având în vedere efectele OUG 114/2018 şi OUG 19/2019. „În acest an, ca urmare a ordonanţelor 114 şi 19, vedem un declin al investiţiilor în upstream în producţia de gaze, am văzut o creştere a preţurilor, o creştere a importurilor şi o scădere a securităţii în aprovizionare. A fost o situaţie foarte dificilă pentru industrie, să corecteze efecte negative ale ordonanţei 114″, a declarat Neel. Însă, a ținut să precizeze că începând cu luna septembrie, se observă semnale bune, pozitive. ”Vedem trendul pozitiv, deşi sunt încă multe de făcut. Avem nevoie de un mediu fiscal stabil pentru a investi. Din septembrie a crescut gradul de consultare dintre autorităţi şi companii şi am văzut un nou proiect pentru legea offshore care merge în direcţia bună. Am văzut şi dezbateri pentru modificarea Legii energiei nr. 123, pentru liberalizarea pieţei. Toate acestea sunt lucruri pozitive pentru deblocarea investiţiilor din Marea Neagră. E foarte important pentru noi, ca investitori, să vedem că există o voinţă politică”, a mai spus Neel.

În Marea Neagră sunt implicate și alte companii: americanii de la Carlyle, rușii de la Lukoil, în parteneriat cu Romgaz.

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) a anunțat recent că rușii pot fora în Marea Neagră românească. ”În conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, cu modificările și completările ulterioare, în urmă evaluării documentației privind proiectul de săpare a sondei de explorare Trinity 1X, perimetrul EX-30 Trident, ACROPO a transmis către Lukoil Overseas Atash. B.V. acceptul său pentru începerea operațiunilor de foraj. Este primul proiect pe care l-am evaluat pe zona offshore de deep waters, o adevărată provocare pentru specialiștii ACROPO. Așteptăm cu interes următorul proiect”, se arată într-un mesaj al ACROPO.

Lukoil are un parteneriat cu compania de stat Romgaz în perimetrul Trident în Marea Neagră românească. La finele săptămânii trecute, Romgaz și Grup Servicii Petroliere au anunţat demararea operaţiunilor din cadrul proiectului Trinity – 1X, în perimetrul Trident. Resursa de gaze naturale este estimată la aproximativ 30 miliarde de metri cubi, iar cei doi parteneri, Lukoil şi Romgaz (care are o participaţie de 12,2% în proiect) vor opera sonda, cu ajutorul GSP şi al italienilor de la Saipem.

Americanii de la Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL („Petro Ventures”) şi Gas Plus International B.V. („Gas Plus”) au primit în acest an aprobarea din partea Guvernului României prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale (“Agenția”) pentru Studiile de evaluare a resurselor geologice și rezervelor de gaze libere aferente zăcămintelor comerciale Ana și Doina, care fac obiectul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (“Proiectul MGD”) din largul Mării Negre.

Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producție (o sondă submarină pe zăcământul Doina și patru sonde de producție pe zăcământul Ana) și realizarea unui ansamblu submarin de producție pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la țărm, până la noua stație de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, județul Constanța. Capacitatea de producție estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport al Gazelor Naturale („SNT”) operat de SNTGN Transgaz SA, la stația de măsurare a gazelor aflată în cadrul STG. Pentru anul 2019, BSOG are în plan finalizarea etapei de proiectare de detaliu a Proiectului MGD, începerea fabricării platformei de producție Ana la șantierul naval din Agigea, începerea lucrărilor de construcții civile la STG din comuna Corbu și achiziționarea și livrarea echipamentelor necesare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4573 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Gazele care nu mai sant ale noastre…datorita alogenilor care ne conduc…

  2. nu ROMANIA ci companiile carora le-am dat resursele pe redevente rusinos de mic

  3. Gazele nu sunt ale Romaniei,chiar daca sunt pe teritoriul ei, sunt ale celor care le exploateaza si acestia nu reprezinta Romania, asa cum si restul de bogatii date strainilor de tradatorii tarii. Romanii sunt slugile celor care le detin si nu dispun de nici o bogatie data in exploatarea strainilor. Asa ca nu spuneti ca Romania va fi principal producator de gaze….NU MAI APARTIN ROMANIEI!

  4. NU ROMANIA AJUNGE ci „ROMANIA”confiscata de TRADATORI!”Din 1978 România are o înțelegere semnată cu Administrația Americană reprezentată de președintelele SUA Jimmy Carter și cu Exxon Mobil (fost Standard Oil Company) privind explorarea și exploatarea rezervelor de Gaze și Petrol din Marea Neagră, profitul urmând să fie împărțit între SUA și România în procente egale, 50-50%!Atunci când a fost în vizită în SUA, Klaus Werner Iohannis a știut de această înțelegere și cu toate acestea a dat pe degeaba rezervele României. Ințelegerea scrisă trebuia doar invocată. Prin faptul că nu a cerut ceea ce i se cuvine României printr-o înțelegere scrisă și prin faptul că vrea să modifice OUG 114, Iohannis se face vinovat de Înaltă Trădare față de Poporul Român. Conform Dreptului Internațional, SUA nu pot modifica unilateral o înțelegere scrisă și de aceea aveau nevoie de un trădător care să se facă că nu știe de această înțelegere.Condamnarea lui Dragnea și declararea lui ca „persona non-grata” în SUA a fost cauzată de faptul că la fiecare ieșire publică Dragnea spunea „50 Exxon, 50 noi”, fără să știe însă de existența acestei înțelegeri scrise.Cum Ludovic Orban a declarat public că va modifica Ordonanța de Urgență 114/2018 în sensul dorit de Exxon Mobil, practic România va renunța de bunăvoie la dreptul ei din exploatarea propriilor rezerve.Dacă Viorica Dăncilă va spune public că se va bate pentru respectarea înțelegerii existente între România și SUA de 50-50% din profitul realizat din exploatarea gazelor, nu numai că are votul meu la alegerile prezidențiale, ci va avea tot sprijinul meu în perioada următoare pentru a fi viitorul președinte al României.”Tradatorul Iohannis”…in Justitiarul art.de Gelu Visan.

  5. NU POATE. Cu actualul SRI aflat sub comandă străină, cu actualul președinte noroc leneș,diprețuind pe români și România, cu acualii guvernanți de pe toate culorile politice vizați de SRI, cu actualul Parlament format totdeauna cu peste 50 % acoperiți ce votează ce le ordonă SRI pentru țara noastră nu-i este rezervat să producă nimic. Trebuiesă se împrumute la băncile străine și să cosume pe produc alții. De exemplu petrochimie de la ungurii cei fără rezerve. Și când vom fi dator ca grecii ni se va explica ca am mâncat, ne-am încălzit casa și am respirat mai mult decât nivelul de supraviețuire așa că acum vom vinde și ce mai rămas pentru dobânzi, datoria fiind eșalonată până în 2099.

  6. Vrabie Malai Viteazu!Cred ca e toxic pentru bunul simt sa discutam despre cum ar putea sa ajunga România principalul producător de gaze din UE,rezervele certe,nu imaginare, din Marea Neagra ajung,la consumul anual al UE pe doar 3 ani!
    E multa gargara mediatica,rapoarte geologice false si specula bursiera!

  7. Care Romania oameni buni? Pana la incarcerarea lui Dragnea pentru vina de a incerca sa apere macar jumatate din interessele tarii ni se cuvenea mai putin de jumatate din bogatia platformei cotinentale. Guvernul lui va avea grija sa cedeze tot si sa mai promita si ca Romania va plati pentru onoarea de a-i fi furate ultimele resurse! Asa ca Romania va putea fi cel mult mai mare producator de gaze biologice liberalo-johanite parlamentare si ministeriale .. :-((( In ziua 1-a a dictaturii johanite: Noapte buna Romanania!

  8. Romania nu are nici o legatura cu gazele ei. Singurul care a incercat sa faca o asemenea legatura, Dragnea, a fost pus la racoare pt asta. Nu e vorba, si el a lucrat cu jumatati de masura in loc sa taie cu hotarare.

  9. Cum poate ajunge România principalul producător de gaze din UE? Simplu. Prin exploatarea de catre firme straine, la liber a unor mari cantitati de gaze recent descoperite fara grija ca ar trebui sa mai ofere mare lucru tarii pe teritoriul careia s-au gasit acele gaze.

  10. @Gol(lum) de sinapse

    Exxon nu ar mai face investiții de asemenea anvergură, mai ales că Nordstream a depășit ultimul hop, dacă ar avea de exploatat așa de puțin. Comitetul de stat al Planificării juca la pitici față de planificarea pe termen mediu și lung a unei astfel de companii,dar nu poți să-i spui asta unuia care n-are în cap decât „ștevie murată” și „ciuma roșie”.

  11. macar margele colorate si rom vom primi in aceleasi cantitati pe dar4e lepromeau negrii din Golful Guneii in sec XVII-XVIII ? (nargeii aia caare vindeau sclavi negri!)

  12. Mai, draga ! producatoru’ gazelor ALTORA, ca România de dupa ’89 nici sa-si apere bogatiile solului si subsolului, între care ale propriei platforme martitime, n-a fost în stare ! Muntii nostri, aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta…

  13. Să nu ne îmbătăm cu apa rece.
    Producția maximă de petrol a României a fost atinsă in perioada celui de-al 2-lea Război Mondial
    și nu era mai mare de 15 milioane tone anual.
    Norvegia extrage azi cam 150 milioane tone pe an și cam tot atât scoate M.Britanie.
    Rafinăriile lui Ceaușescu puteau prelucra cam 32 milioane tone anual, evident din import.
    Ungurii au descoperit anul trecut un zăcământ mare la ei în țară, dar la adâncime mare.
    În concluzie: zăcămintele de la Marea Neagră sunt importante doar pentru noi,
    daca am vrea sa exportam ceva n-am putea, pentru că rușii ar veni cu un preț mai mic.
    Problema noastră este că americanii de la Exxon vor un profit mult prea mare.
    Oricât ar încerca SUA să fie populară în lume nu reușește din cauza lăcomiei companiilor
    americane.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.