Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă sâmbătă că discursul anti-european a lui Viktor Orban de la Tuşnad este, de fapt, ilustrativ pentru eşecul politicii iliberale. El susține că Ungaria este astăzi tot mai izolată, iar acest lucru este dovada „ghetorizării economice, politice şi culturale” promovate de acest model politic.
”Valorile europene sunt cele care ne permit să trăim în liniște și pace în Transilvania, respectând drepturile tuturor, inclusiv ale minorității maghiare din România. Iar orice referire revizionistă cu privire la Ardeal este evident un non-sens. Cei care cunoaștem realitățile din zonă, știm foarte bine acest lucru.
Discursul anti-european a lui Viktor Orban de la Tușnad este, de fapt, ilustrativ pentru eșecul politicii iliberale. Ungaria este astăzi tot mai izolată, se află pe primul loc în termeni de inflație în Europa, are fondurile europene blocate și se confruntă cu lipsa unor produse de bază. Acest lucru este dovada „ghetorizării economice, politice și culturale” promovate de acest model politic.
Mai importante decât discursul malițios sunt declinul demografic exponențial al comunității maghiare din țara noastră, nivelul său scăzut de cunoaștere a limbii române precum și controlul strict al Comisiei Europene privind programul transfrontalier Ungaria-România generat de încălcările repetate ale legislației europene de către executivul de la Budapesta. Un aspect relevant pentru noi este să evităm izolaționismul cultural și să facilităm dialogul interetnic.
Doctrina iliberală și anti-europeană nu reprezintă și nu poate reprezenta un model pentru România”, a scris Negrescu pe Facebook.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Romania-Ungaria la Tusnad, 1-0
Prezentei ungurilor vara aceasta la Tusnad i-a lipsit sentimentul de siguranta, luciul, nemaivorbind de bombastica din anii precedenti. Pe linga acestea, discursul a fost lipsit de anvergura. George Simion a facut un act de vizionarism politic intinzind mina lui Orban.
https://anon.to/PaGuP5