Nu e anapoda strategia electorală pusă la cale la Cotroceni. E doar călcătoare de Constituţie. Dar, altminteri, punerea speranţei în locul fricilor e menită a juca pro-liberali în ziua alegerilor. PSD nu se vădeşte a fi capabil să explice că speranţele puse în sosirea vaccinurilor sunt bazate pe urşi aflaţi încă în pădure. Nu vrea să demoleze nevoia de speranţă a românilor după atâta panicare.
Bisericile catolice nu mai rostesc, începând de duminica aceasta, „Şi nu ne duce pe noi în ispită”, ci „Nu ne abandona pe noi ispitei”. Conducătorii laici ai României au ales cinismul de a ne propune să luăm speranţa ca pe o mare ispitire: vom avea, curând, vaccinare în masă şi are să dispară răspândirea contagiunii.
Oare? Dar cine o transmitea? Nicio comunitate ştiinţifică nu i-a putut găsi în chip concludent pe aceşti transmiţători. Ce va face vaccinarea? Va feri, mai întâi, un procent de 5 la sută din populaţie de „răutatea” transmiterii virusului. Restul de 95 la sută are a continua să fie expus, va rămâne în calea „răutăţii”. Mai apoi, doar 80 la sută din populaţie va rămâne expusă. Şi tot aşa până se va ajunge la un procent de expuşi de 30 la sută. Această evoluţie a lucrurilor nu are a dura luni, ci ani. Exact la fel s-ar fi întâmplat dacă am fi adoptat de la bun început, fără panici, naturalitatea imunizării de turmă. În ambele abordări, răspândirea contagiunii se diminuează drastic abia după ce 70 la sută din populaţie va fi devenit imună. Deosebirea abordării pe bază de panici faţă de abordarea calm-naturală constă în ceea ce spune oligarhia de la Davos că va fi Marea Resetare. Sub calmul natural al imunizării de turmă nu s-ar fi deschis ceea ce unul din şefii gânditorilor de la Davos a numit încă din martie 2020 „o fereastră de oportunitate rară, dar îngustă”. Abia în ianuarie 2021 vom afla mai precis ce are a veni la noi din fereastra aceasta – aşa ni s-a spus. Păi da… Abia în ianuarie 2021 are a fi clar şi pentru mintea cocoşului că între vaccinare şi imunizarea naturală de turmă singura deosebire importantă are a fi sesizabilă în contul datoriilor suverane ale statelor. Ele vor fi sărit, în medie, de la 50 la sută la 60 la sută şi vor fi atins pragul de la care preţul îndatorării are a creşte mult.
Nu-i nici un bai, vor zice davosienii, în frunte cu George Soros. Există soluţia perpetuizării datoriilor; veţi plăti doar noile rate ale dobânzilor (mai mari acum) şi veţi putea uita de principalul datoriilor.
În ce constă, aşadar, resetarea? Nimic periculos: băncile împrumutătoare vor purta statele ca pe un accesoriu de lux la cravata marilor bancheri. Aceste accesorii au a fi, în viitor, toiagul noilor monarhi: cine va imagina o revoluţie în contra celor la care eşti dator vândut? Orice jurist îţi va putea explica uşor că te afli în conflict de interes şi că imaginezi ceva nelegitim.
Să revenim la oiţele noastre încă neresetate: să zicem că de mâine, fix de mâine apar trei feluri de aspirine care vor ţine de foame. Nimeni nu a văzut încă prospectele (contraindicaţiile). Abia mâine le vom vedea. Cum zici tu că te-ai pregătit deja pentru ziua de mâine? Cum ai putut şti cine să se pună la coadă dacă nu ai ştiut contraindicaţiile? Aici va fi coada pentru cei cu obezitate, care nu au voie să ia aspirinele cele noi, acolo va fi coada pentru cei cu diabet, care nu au voie să ia aspirina pentru foame! N-ai putut proceda atât de absurd, desigur. Te-au interesat numai cozile de la secţiile de votare în ziua de 6 decembrie. Şi te-ai folosit de o propagandă grav înşelătoare. O escrocherie.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Așa-zisa „democrație” a murit recent, la mă-sa-n brațe (S.U.A.), în uralele analfabeților funcționali. RIP! Doamne, și cât s-au chinuit amerii s-o exporte cu tomahaucurile… Câte sute de milioane de oameni au murit de bombe „democrate”, cu dedicații scrise… de copii! Vin și la noi alegerile. Nimeni nu spune cu ce soft. Dar e clar, va câștiga favoritul „lor”. Al celor care ne tot spun să mergem la vot. Nici de-ar fi votul obligatoriu, nu ar câștiga votul democratic. E ca și la LOTO, cu softul care „știe” cine trebuie să câștige. Cine mama dracului mai crede în democrație?