Daniel David crede că a trecut furtuna din educaţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că furtuna fiscal-bugetară

De L.V.
Daniel David crede că a trecut furtuna din educaţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că furtuna fiscal-bugetară

Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că furtuna fiscal-bugetară din zona educaţiei a fost depăşită, cu multe nemulţumiri, dar s-a reuşit salvarea salariilor şi burselor până la sfârşitul acestui an.

Potrivit lui Daniel David, pentru prima parte a anului 2026 ministerul pe care îl conduce are ca ţintă ”ameliorarea” măsurilor fiscal-bugetare.

”Am trecut de furtuna fiscal-bugetară, ştiu că am trecut cu multe nemulţumiri, foarte multe justificate. Dar în acelaşi timp am reuşit să ne salvăm salariile şi bursele până la sfârşitul anului”, a afirmat ministrul Educaţiei, joi seară, pe Facebook.

Daniel David a spus că pe termen scurt, din prima parte a anului viitor, sunt importante bursele studenţilor şi bursele olimpicilor, iar ”aici, practic, bugetul de stat va trebui completat inclusiv cu fonduri europene”.

”Demersul l-am început, suntem în discuţii cu Comisia Europeană. Trebuie să analizăm plata cu ora în preuniversitar şi, foarte important, odată ce noi am luat măsurile care trebuiau luate, să deblocăm posturile cu încadrare în buget, atât în zona preuniversitară, cât şi în zona universitară. Acestea sunt lucrurile pe termen scurt”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.

Potrivit acestuia, pe termen mediu, când se va lucra la legea salarizării unitare, va trebui ca salariul mediu brut pe economie să fie ”punct de start pentru profesorul debutant şi pentru asistent”.

”Pe termen lung sunt în discuţie cu liderii coaliţiei pentru a asuma acel pact pe care l-am propus pentru un deceniu educaţiei şi cercetării, în care să avem un buget în fiecare an mai mare decât a fost în anul precedent”, a adăugat Daniel David.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Cand 90 la suta din elevi fumeaza,vreo 10 la suta se drogheaza,vreo 30 la suta consuma alcool regulat,vin la scoala dim8neata,lasă ghiozdanul si pleaca,mai vine dupa 5 ore,ia ghiozdanul si pkeaca acasa,gata scoala!profesorii multumiti,elevii multumiti,țara geme de 8nculti,la celemai inalte praguri!ce va mai miră?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.