David Doiashvili: „Am descoperit că tinerii nu vor să trăiască așa cum trăim noi”

Dincolo de ceea ce e perceptibil, de ceea ce e tangibil, fața nevăzută, piesele din puzzle care întregesc o situație, o idee, aduc mai multă înțelepciune în înțelegerea unui context. E insuficient să urmărim doar ce se derulează în interiorul globului de sticlă. Trăim zile cu zgomot, decizii răsturnate, întorsături și într-un prea evident dezechilibru.

Am căutat un om din afara culturii noastre, dar cunoscător al spațiului nostru, pe cineva cu elasticitate în minte și în acțiune. L-am întâlnit pe David Doiashvili – regizor de teatru care s-a născut la Tbilisi, în 1971. A venit la noi să monteze „Regele Lear“.

„Ceea ce găsesc eu valabil la ora asta în «Regele Lear» este problema generațiilor. Am vorbit despre asta și cu actorii, dar probabil că este pur și simplu ceea ce mă preocupă pe mine la ora asta. Fiindcă am descoperit că tinerii nu vor să trăiască așa cum trăim noi și s-ar putea să aibă dreptate. Iar eu nu pot fi de acord cu felul în care trăiesc ei. Și cum acest conflict al generațiilor este foarte important pentru mine, mă preocupă care ar fi calea de mijloc, cum s-ar putea rezolva acest conflict. Eu cred că și în Lear asta este una dintre temele principale.

Și mai este actual pentru mine și felul în care el își împarte regatul, fiindcă mi se pare că politicienii împart câteodată astfel lucrurile / fac câteodată asemenea gesturi, fără să țină cont de nimeni și de nimic, iar din asta ies mari nenorociri. Eu nu fac parte dintre oamenii care consideră posibil catharsisul în teatru, nu îl mai consider posibil – sigur că ar fi genial să fie –, dar cred că dacă unii politicieni ar vedea spectacolul nostru și ar cădea pe gânduri, măcar pentru câteva minute, măcar pentru trei minute, am putea considera că a avut rost să montăm acest spectacol.

Regele Lear are o replică genială: «Ia-ți ochi de sticlă și, ca un politician mârșav, fă-te că vezi și ce nu vezi…». Această frază nu-și pierde actualitatea pentru mine, fiindcă eu cred că lucrurile sunt la fel și azi.“

„Cel mai important lucru: mi s-a acordat încredere“

Marius Manole şi Mihai Constantin

Sunt rare situațiile în care, în afara teatrului, spre public, ajung informații din spatele cortinei. De data aceasta a fost diferit. La Național, o echipă de creatori cu vârste asemănătoare, artiști maturi, personalități foarte conturate și cu popularitate au fost implicați într-o producție care urma să apară la Sala Mare. N-a fost un program aparte de promovare, n-au fost teasinguri, ci, pur și simplu, a vuit. S-a aflat. Așa cum pe vremuri se întâmpla când Piersic sau Ovidiu Iuliu Moldovan sau Costel Constantin sau Gheorghe Cozorici repetau pentru o premieră.

„În ceea ce privește felul în care am lucrat la București, continuă Doiashvili, sunt foarte tulburat – și tulburat într-un fel pozitiv, fiindcă eu, de fapt, sunt genul de regizor care nu se împrieteneşte cu actorii. Și la Tbilisi, și în alte părți, eu nu prea petrec cu actorii, fiindcă asta te împiedică pe urmă, când lucrezi. Și mi se părea… Dar aici totul a fost altfel, mi-a amintit de vremurile când eram foarte tânăr și lucram extrem de intens la ceva împreună cu colegii mei de an. Și e atât de minunat, e formidabil… Știți, toți regizorii și-au pus problema care este misiunea regizorului. Tarkovski, spre exemplu, vorbește despre texturi noi, despre faptul că regizorul trebuie să anticipeze apariția unor idei noi… Fellini spune că regia e o meserie/profesie liberă, trebuie doar să alegi un scenograf bun, un compozitor bun, actori buni și să-i unești – că asta ar fi cel mai important la un regizor, capacitatea de a-i uni. Eu am descoperit că cel mai important lucru pentru mine a fost aici faptul că mi s-a acordat încredere. Nu știu de ce, dar toți mi s-au încredințat mie și am devenit un fel de căpitan care trebuia să-i scoată la mal. Încrederea asta te obligă și, chiar dacă plutești împotriva curentului, n-ai cum să cedezi. Această senzație pe care am avut-o aici a fost extrem de importantă pentru mine.

„Mulți dintre actori sunt formidabili“

„Nu mai vorbesc despre școala de actorie, care m-a impresionat foarte tare – mulți dintre ei sunt actori formidabili. Chiar dacă îmi place teatrul vizual, eu iubesc spectacolele în care uit de regizor, uit de costum și mă uit la actor, urmăresc ce se petrece cu el exact în clipa aia, cum face el ceea ce face. Atunci uit și de lumini și de decoruri… Iar aici am avut asemenea actori. Au fost momente când uitam cu desăvârșire că eu am montat acest spectacol… Noi ne înțelegem prin cuvinte, dar în secolul nostru cred că intonațiile contează încă și mai mult, fiindcă dacă înțelegi intonațiile unui om, te poți înțelege cu el în orice privință. Aici am avut această senzație – că suntem niște studenți care ne înțelegem perfect și lucrăm la ceva nou. N-am mai trăit de mult senzația asta și sunt foarte mândru de ea – a fost lucrul cel mai important pe care l-am trăit aici.“

„Istoria se rotește în cerc“

„Pe mine nu m-au interesat niciodată spectacolele istorice – nu sunt un documentarist și nu cred că cineva poate reconstitui adevărul unor vremuri trecute sau că trebuie să facă acest lucru. Eu cred că autorii clasici sunt clasici datorită faptului că în fiecare moment al istoriei pot fi citiți într-un fel nou, fiindcă au o încărcătură foarte mare și, dacă e să fim cinstiți, istoria oricum se rotește în cerc și lucrurile se repetă, poate un pic schimbate, poate cu alte texturi, alte idei, dar sensul rămâne același. De altfel, cred că o asemenea abordare este în spirit shakespearian, fiindcă Shakespeare, chiar când își scrie cronicile/piesele istorice, nu e prea interesat de adevărul istoric. Ceea ce îl preocupă sunt personajele ca figuri omenești și posibilitatea de a înțelege ceva prin desfășurarea lor“, a completat Doiashvili.

„Rolul artistului e să pună oglinda în față”

Regele Lear, care nu a fost promovat, dar despre care s-a „vrut”

„David Doiashvili a reușit să aleagă cea mai bună distribuție și a creat echipa în jurul ideii; a căutat oameni deschiși, capabili să recepționeze repede și profund mesajul. E dificil să comunici în timp real cu un om care se exprimă într-o altă limbă decât a actorilor cu care lucrează. Este un om curios, testează ce e nou și îi place să înțeleagă ce e în spatele obiceiurilor. Faptul că o echipă întreagă crede în proiect face ca acest demers să-și mărească validarea, puterea de a transmite mesajul. Și un animal poate să fie talentat, dar numai anumite animale execută pașii de la circ; doar anumite animale comunică cu coada ochiului cu stăpânul lor. Talentul înseamnă viteza cu care un om își exercită capacitatea de a se pune într-o situație dată – cât de adaptabil sunt într-o zonă necunoscută; ce pot să inventez pentru a supraviețui. Suntem în vârtej. Se coagulează totul spre un epicentru care probabil va exploda. Rolul artistului e să pună oglinda în față. Mentalul nostru e suprabombardat. Afectivul nu mai funcționează pentru ce a fost creat“, ne-a declarat Ioan Andrei Ionescu (Gloucester).

Pe 29 decembrie este programată o nouă reprezentație a „Regelui Lear“. Scenografia spectacolului este creată de regizor. Pe scenă se vor afla: Mihai Constantin (Regele Lear), Marius Manole (Bufonul), Ioan Andrei Ionescu (Gloucester), Gavril Pătru (Kent), Monica Davidescu (Goneril), Crina Semciuc (Cordelia), Raluca Aprodu (Regan), Istvan Teglas (Edgar), Tudor Aaron Istodor (Edmund), Lari Giorgescu (Oswald), Silviu Mircescu (Ducele de Cornwall), Rareș Andrici (Ducele de Albany), Pavel Ulici (Ducele de Burgundia), Idris Clate (Regele Franței). Costumele sunt create de Liliana Cenean. Coregrafia, realizată de Florin Fieroiu, este deosebit de importantă în acest spectacol. Coloana sonoră este originală și îi aparține muzicianului Nikoloz Rachveli Memanishvili.

CNN a comentat despre David Doiashvili că este unul dintre primii 20 cei mai puternici, cei mai mari regizori de teatru din toate timpurile. A montat numeroase piese în toată lumea: La West Yorkshire Playhouse (Londra) – „Vrăjitoarele din Salem“ de Arthur Miller, la Teatrul Mariinsky (Sankt Petersburg) – „Lucia Di Lammermoor“ de Gaetano Donizetti, la Teatrul Național Croat (Rijeka) – „Viața unui prost” de Riunosuke Akutagava și „Visul unei nopți de vară“ de William Shakespeare, la Teatrul Național din Budapesta – „Visul unei nopți de vară“ și „Cyrano de Bergerac“ de Edmond Rostand.

Pentru incursiunea noastră spre David Doiashvili și în spatele cortinelor „Regelui Lear“, le mulțumim doamnei Mașa Dinescu și Laurei Grosu, asistentul de regie al regizorului. Fotografiile au fost realizate de Florin Ghioca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.