România şi Spania conduc în clasamentul UE al mortalităţii COVID-19. Răspunsul la întrebarea din titlu e ascuns de propaganda guvernamentală:
1. Avem acest record sinistru pentru că facem cele mai neprofesioniste anchete epidemiologice din Europa;
2. Avem acest record sinistru pentru că Guvernul nu a vrut să cheltuie bani (mulţi) şi pentru testarea gratuită a asimptomaticilor, ceea ce a lăsat în mijlocul comunităţii cea mai mare parte dintre purtătorii de SARS-CoV 2.
Punctul 1 cere demisia ministrului sănătăţii. Punctul 2 cere demisia premierului.
Există şi un punct 3. Nu am reuşit să asigurăm o creştere corespunzătoare a paturilor ATI. Răspunderea pentru acest domeniu o are doctorul Ştefan Bubenek, care în tot acest timp a fost mai preocupat să saboteze prestigiul doctorului Cercel decât să prevină copleşirea capacităţilor ATI încă de la debutul valului 2 al pandemiei. Un val pe care l-am umflat prin deschiderea nepregătită cum trebuia a şcolilor şi prin ţinerea alegerilor locale pe 27 septembrie, chiar la debutul valului 2. Aceste cauzalităţi de ultimă oră cer demisia preşedintelui ţării.
Trei demisii pe care nu le vom avea. Pentru că acest regim şi acest guvern au înnebunit. Mai vor un rând de alegeri chiar la vârful valului 2.
Obsedaţi de alegeri şi de legitimarea populară a regimului, guvernanţii noştri au fuşerit strategia luptei contra pandemiei. Nu au avut răbdare să o readapteze din mers, ci au îngheţat-o în formele sale de la debutul luptei contra răspândirii virusului SARS-CoV 2.
Specialiştii britanici au constatat urme ale trecerii bolii COVID-19 în echilibrul psihic al celor care s-au imunizat deja. La noi, urma cea mai gravă ar fi constatabilă în starea psihică a conducătorilor ţării: nevoia lor de ascunde adevărul i-a transformat în mitomani (cred şi ei în minciunile lor), ceea ce este o formă de dezechilibru maniacal. Să-i vedem când vine faza depresivă a bolii! Căci aşa funcţionează bolile maniacale. Eu, personal, văd deja depresia în gândirea ministrului sănătăţii. Ce facem după ce vom depăşi 3.000 de cazuri pe zi? – a fost întrebat. „Vom merge prin ţară să căutăm paturi ATI libere” – a răspuns. Îl informez că avem câteva în munţi, rămase în urma rezistenţei anticomuniste din anii ’50.
În rest, mortul e de vină, poporul nu respectă recomandările, cu prevenţia eficientă se ocupă ţările bogate, noi, conducătorii României, dăm amenzi ca să îmbogăţim şi noi ţara un pic. Nu am testat pe scară largă de teamă că toate spitalele vor deveni spitale COVID-19. Nu uitaţi că, la debutul european al pandemiei, un milion de români s-a întors, peste noapte, acasă. Nu am vrut să arătăm dimensiunile reale ale contagiunii ca să putem rămâne şi cu spitale non-COVID-19.
În primăvară, când nu am avut o mortalitate COVID-19 record, autorităţile au ţinut să sublinieze că a fost meritul lor. Acum, nimic despre lipsa lor de merit.
Tot mai mulţi ar vrea să desfacă misterul opţiunii noastre antitestare. Ipoteza mea este că, alături de chestiunea de mai sus (să rămânem şi cu spitale non-COVID-19), a fost şi un calcul financiar. În buget erau prevăzute cheltuieli pentru două rânduri de alegeri. Dacă Guvernul ar fi băgat bani în testări gratuite pe scară largă, ar fi trebuit să ia în calcul un singur rând de alegeri ori niciunul. Nu-şi putea permite să mute alegerile după rezolvarea crizei sanitare, căci nu era controlabil riscul ca până atunci erodarea simpatiilor pro-Guvern să fie prea avansată. Dar de ce te temi, iată că nu scapi. Acum, evenimentele valului 2 erodează ceas de ceas şi în proporţii de masă visul iohannist de a pune şaua sa pe Parlament. Bilanţul acestui Guvern are a umple cimitirele şi ne vom întreba de ce a fost nevoie de atâta moarte ca să plece Orban şi să rămână Iohannis. Dar poate că, în depresia sa postpandemie, preşedintele îşi va prezenta demisia de dezonoare.
fiindca avem cea mai mare productie la hectar din vremuri de demult, fiindca avem cei mai scoliti doctori la scoala de bune maniere de la Academica Clinceni, fiindca ………IN concluzie este un fake news fiindca nu suntem in Europa ci in africa si acolo suntem pe primul loc.