Dacă te uiţi acum la economia mondială şi la ce previziuni există pentru 2016, lucrurile par să se situeze pe o bază solidă. Oficialii de la FMI au estimat o creştere globală cu 3,4% pentru acest an, faţă de 3,1% din 2015, iar analiştii din sectorul privat au în genere aceleaşi mari aşteptări.
Dacă te uiţi acum la pieţele mondiale, vezi dezastru, prăbuşiri peste prăbuşiri. Acţiunile, pieţele de obligaţiuni şi mai ales cele de mărfuri au un curs care care sugerează că ne aflăm într-un moment periculos. Este clar pentru toată lumea că este o situaţie încurcată în care fiecare miscare greşită provoacă panică si cutremure pe pieţele internaţionale, cu consecinţe greu de anticipat, scrie The New York Times.
Pietele bursiere mondiale au căzut puternic miercuri, prinse în spirala descendentă a cotaţiei petrolului şi pe fondul îngrijorărilor continue legate de sănătatea economiei mondiale. Parisul a închis în scădere de 3,45%, Frankfurt de 2,82%, iar Londra de 3,46%, după ce au intrat pe roşu încă de la deschidere, urmând exemplul pieţelor asiatice. Milano pierdea peste 5% la închidere, acţiunile Monte dei Paschi di Siena scăzând cu peste 22%.
Neîncrederea domnea şi pe Wall Street, unde Dow Jones a pierdut peste 500 de puncte la puţin timp de la deschidere, iar la 20,20 ora României pierduse 3,20%. Nasdaq ceda şi el 3,01% până la 4.342,34 puncte iar S&P 500, un indice extins foarte urmărit de investitori, a coborât cu 3,07% până la 1.823,50 puncte. “Investitorii sunt pur şi simplu în curs de a pleca de la principiul că se apropie o recesiune mondială”, crede Sam Stovall de la Standard & Poor’s Capital IQ, care evoca o „profeţie autorealizatoare”. „Este un început de an catastrofal, poate în afara de luna ianuarie 1988”, arată Xavier de Villepion, de la HPC. Cotaţiile petrolului au pierdut şi mai mult teren, sortimentul US Crude coboarând spre 27 de dolari barilul, în condiţiile în care Agenţia Internaţională pentru Energie a avertizat că pieţele din sector s-ar putea “îneca în supraproducţie” în 2016.
La începutul lunii decembrie 2015, barilul era cotat la 37 de dolari, 60 de dolari în luna iunie anul trecut şi 100 de dolari la jumătatea lui 2014. Ce face aceste preţuri să se o ia în jos? Care sunt resorturile acestor prăbuşiri? O explicaţie ar fi că pieţele se mişcă în funcţie de propria lor logică internă, condusă de psihologia managerilor lacomi dar şi foarte temători. Şi în trecut, când semnele au arătat foarte rău, nu a existat o poveste clară despre ce se întâmplă. În vara şi toamna lui 2011, pieţele s-au rostogolit de teamă că moneda euro s-ar dizolva, în 2008 au fost temeri că sistemul financiar global s-ar prăbuşi iar în 2000 a fost o conştientizare a faptului că preţurile de vânzare, în special pentru companiile din sectorul tehnologiei, ar putea să o ia razna.
Acum, preţurile la petrol sunt atât de joase încât multe dintre companiile petroliere din lume sunt la un pas de faliment. Acestea au tăiat deja investiţiile în exploarare. Băncile creditoare îşi văd acţiunile luând-o la vale pe motiv că investitorii nu mai văd oportuniţăţi de investire în aceste companii.
În plus, în rândul managerilor de bani din întreaga lume există un spirit de turmă în sensul că toţi se înfig în investiţii de acelaşi fel. În 2009-2014, aceştia s-au dus buluc către obligaţiunile din statele emergente sau în investiţiile din energie, pentru că preţul petrolului era sus. Acum au de suferit. Un studiu făcut de economistul şef de la Bank for International Settlements , Claudio Borio, şi de alţi trei economişti din cadrul instituţiei subminează întregul edificiu construit de băncile centrale pentru a justifica politicile monetare ultrarelaxate, aplicate de la declanşarea crizei financiare internaţionale.
Borio şi echipa sa explică mecanismul prin care alocarea defectuoasă a resurselor se resimte mai ales după declanşarea crizei financiare. „Un boom al creditării are tendinţa să submineze creşterea productivităţii prin stimularea realocării forţei de muncă spre sectoarele unde creşterea productivităţii este redusă”, se arată în analiza de la BIS. Exemplul oferit de autori este cel al sectorului construcţiilor, care înregistrează o expansiune excesivă în perioada de creştere accelerată a creditării. În opinia lui Claudio Borio, politica băncilor centrale din ultimul sfert de secol a fost asimetrică în ceea ce priveşte evoluţia economică. Astfel, în perioadele de boom nu au existat intervenţii, iar în perioadele de încetinire economică s-au folosit toate mijloacele pentru redresarea situaţiei. Rezultatul a fost creşterea neîncetată a datoriilor, care s-au transformat într-o capcană. Vorbim însă şi de o acumulare imesă de datorii. William White, preşedinte al comitetului de evaluare al OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, formată din 34 de state membre) şi fost economist şef la Bank for International Settlements, sugerează că stresul din sistemul financiar este acum mai rău decât cel înregistrat în 2007.
“Datoriile au continuat să se adune în ultimii 8 ani şi, în fiecare parte a lumii, au ajuns la niveluri care au devenit o cauză puternică pentru probleme.Va deveni evident în timpul următoarei recesiuni că multe dintre aceste datorii nu vor fi rambursate sau acoperite niciodată, şi acest lucru va fi neplăcut pentru o mulţime de oameni ce cred că deţin active care valorează ceva”, a declarat acesta pentru publica’ia ziarului The Telegraph. White spune că US Federal Reserve, banca naţională a SUA, care a crescut recent rata dobânzii pentru prima dată în aproape un deceniu în decembrie 2015, se află acum într-un “impas groaznic”, purtând pe umerii săi sarcina de neinvidiat de a încerca să stimuleze o recuperare economică şi, în acelaşi timp, să se îndepărteze de aranjamentele politice monetare şubrede. White consideră că aceste aranjamente din Federal Reserve şi alte instituţii precum Banca Centrală Europeană şi Banca Japoniei pur şi simplu au accelerat cheltuielile ce ar fi trebuit să aibă loc în viitor, creând un ciclu periculos care acum îşi pierde puterea de a stimula cererea.
Potrivit acestuia, o altă consecinţă a acestor aranjamente a fost exacerbarea bulelor de active pe pieţele în curs de dezvoltare, precum cea din Asia, forţând astfel creşterea preţurilor pe spatele a ceea ce a fost – la acea vreme – o datorie denominată într-un dolar ieftin. Acest lucru a făcut ca datoria combinată publică şi privată de pe pieţele în curs de formare să crească la 185% din PIB – o creştere alarmantă cu 35% faţă de cel mai înalt punct înregistrat în ciclul anterior de creditare din 2007.
China, aflată în ultimele luni în epicentrul temerilor privind piaţa, a înregistrat o creştere a datoriei de la 158% din PIB la peste 282% în aceeaşi perioadă, conform unei analize realizate de Bank of America-Merrill Lynch.
