Copiii ar putea fi plătiți dacă se vaccinează

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, după discuții cu premierul, cu ministrul Educației, reprezentanți…

De (P.S.)
Copiii ar putea fi plătiți dacă se vaccinează

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, după discuții cu premierul, cu ministrul Educației, reprezentanți…

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, după discuții cu premierul, cu ministrul Educației, reprezentanți INSP, CNCAV și ai Președinției, că masca rămâne obligatorie în școli, după 13 septembrie.

Ioana Mihăilă a spus că prioritatea tuturor este menținerea școlilor deschise cât mai mult timp și oferirea posibilității de învățământ în format fizic. Masca rămâne obligatorie în spațiile închise.

„Trebuie să avem în vedere că acestor copii care merg la școală trebuie să le oferim un cadru sigur și continuarea anumitor măsuri de protecție, așa încât transmiterea la această vârstă să rămână cât mai mică posibil. Purtarea măștii în școală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani, purtarea măștii în spații deschise nu va mai fi considerată obligatorie. De asemenea, pentru activitățile sportive, ele vor fi preponderent încurajate să aibă loc în spațiul deschis, iar pentru activități sportive în spațiul închis se va decide în funcție de incidența din comunitatea respectivă, dacă ele se pot desfășura în spații închise sau nu fără mască”, a spus Ioana Mihăilă.

Despre vaccinarea în școli, Ioana Mihăilă a spus că vor continua discuțiile tehnice cu CNCAV și vor fi adaptate scenariile în funcție de particularitățile fiecărei comunități și a fiecărei școli, urmând ca decizia finală să fie comunicată cât de curând.

 Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, după ședința privind situația deschiderii școlilor, că s-a agreat, sub rezerva validării în CNSU, ca școlile să rămână deschise până la pragul de 6 la mie.

Sorin Cîmpeanu a declarat că nu crede că vor fi situații în care să se depășească pragul de 6 la mie.

„Am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ține școlile deschise până la pragul de 6 la mie. Peste pragul de 6 la mie, sigur că apar o serie de condiții. Aceste condiții nu vor dezavantaja persoanele nevaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidență beneficii din această perspectivă pentru elevii și profesorii care sunt vaccinați. Peste pragul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcție de vârstă, de specificul activității, iar la carantină se oprește întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea ține toate școlile deschise”, a spus ministrul Educației.

Acesta a precizat că a propus și s-a agreat ca școlile să rămână deschise până la atingerea acestui prag, de 6 la mie, pentru că oricum copiii circulă și este de preferat să o facă într-un mediu controlat. În plus, spune Cîmpeanu, nu vor fi pierderi educaționale.

Copiii ar putea primi vouchere de 100 de lei dacă se vaccinează cu schema completă.

„Nu am pus, cel puțin în discuțiile tehnice, condiția de vârstă (pentru vouchere – n.r.). Dacă legislația ne permite, voucherele sunt destinate persoanelor care se vaccinează cu schemă completă”, a mai declarat Ioana Mihăilă vineri.

La rândul său, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că acordarea voucherelor este o decizie a întregului Guvern, iar „când va fi adoptată, va fi anunțată”.

Coaliţia de guvernare a agreat, pe 10 august, soluţia acordării unor vouchere, în valoare de 100 de lei, pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Aceste asa zise vaccinuri au fost create pentru tot felul de boli,boli care intr un final duc la moarte;ce se vede acum este de abia inceputul;ele au fost create pentru exterminare.

    Unii vor muri imediat,alții la cateva ore,zile,saptamani,luni.
    Unii de avc (atac vascular cerebral) sau de ima (infarct miocardic acut),alții de tromboze, miocardita ori pericardita; insa cei mai multi vor muri la cativa ani dupa injectarea „salvatorului”, vor muri rãpuși de cancere galopante si boli autoimune;binenteles,cei mai multi dintre sinucigasi nu vor mai face legatura cu aceste asa zise vaccinuri;asta este si scopul:
    -cu cat apar mai tarziu reactiile adverse,cu atat mai mici sunt sansele sa se puna in legatura cu otravurile continute de vaccin.

    Nu trebuie sa mã credeți pe mine cei ce v ati vaccinat si cei ce urmeazã sa vã vaccinați,veti vedea singuri!nasol este cã atunci nu veți mai putea face nimic!totodata puteti contacta rudele celor morti sau mutilati sa i intrebati direct cum erau acele persoane inainte de vaccinare.

    Adenom
    Blastom
    Carcinom
    Leucemie
    Limfom
    Mielom
    Papilom
    Sarcom

    Oameni buni si rãi,nu vã vaccinați!!!
    Daca țineții la integritatea voastrã fizicã,psihicã și sufleteascã,chiar de veți månca ceapã cu påine,NU vã vaccinați!!!

  2. E incredibil! Acum cativa ani, spuneam ca in Romania exista trafic de persoane cu stomacul si buzunarele goale, dar prin lege, pentru ca: cetatenii romani nu mai au din ce trai in tara si sa nu fure in tara, sunt obligati sa plece cu stomacul si buzunarele goale sa isi gaseasca un loc de munca oriunde ar fi! Acum, intalnim o aceeasi problema „cumparam viata copiilor cobai cu 100 lei=1/5€”, ieftin ca braga, totul prin coordonarea guvernului roman, care, din functiile guvernamentale si de la cotroceni, se ocupa cu gestionarea afacerilor straineze cu vaccinuri orin inspaimantarea si infricosarea=imbolnavirea cetatenilor din Romania, in loc sa se ocupe de gestionarea si administrarea tarii conform fisei postului ocupat!

  3. Parca pana acum spuneau ca pustanii sunt cei mai rezistenti si nu necesita vaccinare…Au observat hahalerele ca n-0 scot la capat cu maturii si au trecut la Pasul urmator,probabil pe gandirea ca cei mici sunt mai usor de manipulat si majoritatea vor sta la intepat pentru 100 de lei de bomboane.Era la mintea cocosului ca se pregatea ceva urat tare cand au facut comanda de 120 de milioane de vaccinuri cand tocmai scazuse numarul de musterii la intepare,se pregateau ,,eroii,,pentru segmentul cel mai vulnerabil din populatie,copiii.Nicule,mai dale o 100 de lei ..in varianta iohannisto-leberala.Mari hahalere,bre.Mari.Hei Siktir.

  4. Ar putea fi platit daca participa la masa de cobai umani pentru big farma. Ca parinte mi se pare atit de josnic sa propui ada ceva. In primul rind nu e nici un vaccin asa cum ar sugera numele ci e un tratament experimental pa ADN-ul uman. Apoi nici producatorii de doze nu cunosc nimic despre efectele tratamentului pe termen scurt, lung sau foarte lung. Pota ca trstamentul influenteaza evolutia copulului spre adult si poate ca influenteze cresterea, inteligenta sau sanatatea viitoare. Poate sa influenteze sau sa deregleze partea de reproducere a viitorului adolescent sau adult. Poate da scurteze sau sa lungeasca prognoza de perioada de viata, … Ce parinte sau cadru didactic dsu cadru medical s-ar juca cu viata unui copil? Ma rog, nu vorbesc da grupul de fani ai lui Mengele cu gasca lui!

  5. ba tatarilor de teleorman, nazistii cu hitler sunt un picnic comparat cu voi, aleagasar cenusa de voi si de neamu vostru tataresc. Nu osteniti niciodata in a face inmormantari si pagube apocaliptice tarii incare dinpacate vati nascut.

    Nu va uita nimeni, baa, va astepta guillotinele in piete publice la judecata de popor. O treaba extrem de humana comparat cu trasul in tzepe dealungul drumurilor, atractie turistica cu potential.

  6. Botelnița se punea la cai și, mai ales, la boi, în timpul seceratului cu secerătoarea mecanică trasă de animalele de povară, ca să nu apuce spicele aurii, pline de boabe! Azi s-a extins la vitele aflate în gubernie, pentru a nu ingurgita prea multi gărgăuni virtuali și a li se urca la cap!

  7. Candva, nu peste mult timp, retardatii manaila, mihnea (comentacul), campeanu, 210guraklaus, ckcatu si restul gastii formate din sobolani globalisti tradator de tara va plati. Tot timpul se intoarce roata, fiind rotunda. Cine zicea in Germania in 1936 ca va veni si un moment post 1945 cand SS-isti erau vanati ca niste caini turbati?! Sunt nenumarate exemple in care cei care au facut rau au platit pt faptele lor, ulterior, si nu dupa foarte mult timp. Asa va fi si acum. Dupa fapta si rasplata.

  8. Cat de inconstient ca nu zic mai mult sa fii sa impui in continuare vaccinarea dupa ce vezi ce se intampla Israel, care a trecut degeaba la doza3.Oamemii de stiinta adevarati nu Mihaila, Baciu, Gheorghita, Arafat au atras atentia de la inceput ca prin vaccinare se vor selecta noi tulpini.

  9. si este momentul care parintii sa fie uniti si sa refuze „formatul” fizic scolar pregatiti de o sluga a psihopatilor globalisti de distrugere a invatamantului (CU CAT MAI PROSTI SI MAI OBEDIENTI CU ATAT MAI BINE) si de re-educare a oamenilor brand china mondiala! ESTE DOAR UN MOTIV BAGAT IN FATA, O BANALA GRIPA. ACUM SE INTAMPLA RE-EDUCAREA POOLIMII. OBISNUINTA CU MASCA PE BOT SI OBEDIENTA FATA DE SISTEM. RE-EDUCARE PAS-CU-PAS. APOI VOR ADUCE MUSULMANII PESTE NOI! DE AIA MUSAI SA FIM EDUCATI CU MASCA PE BOT. CU FATA ACOPERITA. SA NE „INTEGRAM” MAI USOR SUB ALAH SI DECAPITATI IN PIATA PUBLICA SUB CODUL LUI NOE – UNICA RELIGIE PROMOVATA DE ZZ IONISM PRIN ONU !! TREZITI-VA OAMENI BUNI!

  10. Ce treaba are președintele?…e cumva medic??.e cum doctor??..dacă ar fi după el n-ar trebui să înceapă școala!!..copii needucați viitorul țării noastre, pot fi manipulați mult mai usor!!..păcat ca nu mai apuca primul pas să-i vadă!!..valizele sint făcute…

  11. Bravo doamna Mihaila ar trebui sa impuneti si obligativitatea vaciinari copiilor pentru a reduce sansele de imbolnavire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.