Decizie surpriză în cazul edilului de Rm. Vâlcea

Cazul a ajuns pe masa magistraților după ce o hotărâre a CEDO a stabilit că edilul nu a avut parte de un proces echitabil în anul 2010.

Decizie surpriză în cazul edilului de Rm. Vâlcea

Cazul a ajuns pe masa magistraților după ce o hotărâre a CEDO a stabilit că edilul nu a avut parte de un proces echitabil în anul 2010.

Magistrații ICCJ l-au achitat pe primarul Râmnicului, Mircia Gutău, în controversatul dosar „Mită la Primărie”. Cazul a ajuns pe masa magistraților după ce o hotărâre a CEDO a stabilit că edilul nu a avut parte de un proces echitabil în anul 2010. Atunci, ICCJ l-a condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru o presupusă faptă de luare de mită.

DECIZIA ÎCCJ

914/1/2018 – Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr.39/P din data de 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr.698/57/2008, cu privire la inculpatul Gutău Mircia. Menţine dispoziţia de achitare a inculpatului Gutău Mircia (…) pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Constată că inculpatul Gutău Mircia a fost reţinut în data de 7 iulie 2006 şi arestat preventiv de la 11 iulie 2006 până la data de 10 noiembrie 2006. Constată că inculpatul Gutău Mircia a executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 698/57/2008, de la data de 28 ianuarie 2010 până la data de 14 septembrie 2011. Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 octombrie 2018.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. proces echitabil pentru un primar??? dsta omvcred cei dela CEDO ..nu si noin care traim in Roamnia postdecembrista. imi vine in minet primarul acela de bacau ….care platea din buzunar cu si fara motiv …doar cu televiziunile si demonstativ sume la amaratii ori la boschetari numai pentru popularitate …si nime nu l intreba de contabilitate, de motivatie etc..golanu avea bani cacalau asa ca in prezenta unei televiziuni devenea jeneros…nu cred ca acest primar este mult diferit ..tori stiu ca …padurea i mare ..ce perioada ..când naiba iesim din aceasta existenta incercta..oare???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.