Decontarea fondurilor pentru ucraineni, semnată de președinte

Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european

De CD M
Decontarea fondurilor pentru ucraineni, semnată de președinte

Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea OUG privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european

Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, a fost semnat joi de președintele Klaus Iohannis.

Astfel sunt stabilite măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, respectiv categoriilor de cupluri mamă – nou-născut care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile şi stabilirea unor măsuri de distribuire a acestora, precum şi cadrul legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari.

Totodată, se instituie un mecanism de decontare din cadrul Programului operaţional Capital uman 2014-2020, a anumitor cheltuieli legate de migraţia generată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse, pentru cetăţenii ucraineni, străinii sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi Republica Moldova.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. @ Domnul Klaus Iohannis, ca un domn , așa cum doamna Viorica Dăncilă a băgat ,,joc de glezne” pentru dumnealui, a băgat și dumnealui ,,joc de glezne” pentru Mark Rutte, pentru a fi evitate culoarele lui Dumbravă pe care jucau și Romario, Ronaldo, Raul, Ronaldinho, alții, fapt ce a avantajat și naționala olandeză la promovarea din optimile CE ,probabil, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.