Degradarea vieții academice

Se succed fapte care adâncesc întrebările cu privire la viața academică din România actuală. În mod vizibil, lipsește capacitatea de a aborda crizele. Nu s-au putut continua reforme, ele fiind evident peste puteri. Nici după prăbușirea educației în țară, cauzată de legea actuală, nu s-a putut da o lege care să normalizeze domeniul. Nu se știe trata nici măcar plagiatul, iar confuziile proliferează. Ajung în funcții inși fără valoare, iar rectorii se opun limitării mandatelor. Unde sunt conștiințele?

Degradarea a devenit, se pare, cuprinzătoare. Istoricii cei mai proeminenți ne spun că nicicând în istoria României decăderea nu a fost, în timp scurt, mai mare decât în ultimele decenii. Unii spun că este jaf. Oriunde în țară, cetățenii arată cu degetul spre minciună și fraudă.

Au fost și altădată dificultăți. Dar economia acumula, fie și sub posibilități. Între timp, România și-a pulverizat industria proprie, și-a lăsat infrastructura de izbeliște, și-a desfigurat democrația, și-a amanetat justiția și și-a lichidat politica externă. Cum am mai spus, s-a ajuns la indicatori dramatici: țara din lume cu cea mai mare emigrare de cetățeni în timp de pace, țara europeană cu cea mai mică productivitate a muncii, cu cea mai mare pondere a săracilor în populație, cu mortalitate dintre cele mai ridicate, cu cea mai puțină lectură pe cap de locuitor și cu tineri care vor în majoritate să plece. Țară lovită de declin profesional, îndatorată peste puteri și cu cele mai multe servicii secrete. Deși România are energie și alimente, ele se plătesc acum mai scump. Nu s-a putut scrie Istoria României la Centenar, iar monografiile pe bază de arhive le dau străinii care zăbovesc pe aici. Întoarse cu fața spre ele însele, mai nou spre șefi de mucava, instituțiile nu iau notă nici de ceea ce spun economiștii și istoricii despre situația în care a fost adusă țara. Cum pot fi în ordine academicii, când țara a ajuns la indicatorii de azi?

Se trăiesc neajunsuri în multe țări, dar nicio țară europeană nu a coborât atât de brusc. Responsabilii de situație sunt identificabili, căci arhivele sunt încă mărturie. Adevărul, oricât de inconfortabil, trebuie spus, dacă se vrea o Românie pe măsura aspirațiilor. „A gândi instituțiile în mod public și în interes public” rămâne adecvat.

Se discută mult despre învățământul privat drept cauză a degradării vieții academice. Este o simplificare, căci acest învățământ nu acoperă totul, iar facultățile de stat nu sunt acum automat mai bune. Absolvenți comparabili sunt în multe locuri – dincolo de autoflatări. Toate instituțiile din România actuală sunt lovite de carențe grave.

Aceasta nu înseamnă să nu vedem declinul antrenat de puzderia de improvizații botezate pompos universități private. Oricine răsfoiește arhivele îi găsește pe cei care le-au autorizat – cine a compus consiliul de atestare, apoi ARACIS, comisiile parlamentului, apoi ministerul, cine a susținut măsuri eronate și cine nu li s-a opus. În viață nu răspunzi de orice, dar nu te scuză nimic dacă ai tăcut când trebuia împiedicată eroarea.

La preluarea Ministerului Educației Naționale, în 1997, am remarcat public că, din nefericire, România era între primele la înființarea de universități private în Europa, proporțional alături de Ucraina și Moldova. Nu era un semn bun, ci mai curând ceva ce trebuia oprit. Nu am înființat ca ministru vreo universitate privată și, cum se poate vedea pe documente, ca rector am adus profesorii acasă (vezi Buletinul Informativ al UBB, 1993-2012). Nu sunt împotriva învățământului privat, dar sunt împotriva formalismului și a imposturii. M-am opus la abuzurile din universități, fie ele de stat sau private (vezi Buletinul Informativ al Ministerului Educației Naționale, 1997-2000). Arhivele probează efortul pe care, împreună cu mulți colegi, l-am făcut pentru a opri „profesura în multiple universități”, care se practica copios.

Recent, se atrage atenția asupra degradării universității pe care am condus-o. Când am plecat, în 2012, Universitatea „Babeș-Bolyai” era în anticamera primelor cinci sute de universități din lume (potrivit rankingului Shanghai), având de partea ei toate evaluările internaționale, împreună, în regiune, cu universitatea din Zagreb. Datele se pot consulta oricând. Nu discut ce a urmat. Menționez doar că cedările gen „între noi”, „servicii în reciprocitate”, „mă sprijini, te sprijin” și valurile corupției sunt un cancer cunoscut al instituțiilor.

Câteva întrebări se ridică tot mai mult în ultimii ani: Ce caută noua Securitate în aulele academice înainte de alegeri? Ce caută în general etalări ale șefilor acestora în universități? Carierele, care, oricum, se dovedesc până la urmă de doi bani, se mai fac doar cu astfel de proptele? Chiar acolo s-a ajuns?

Plagiatul este larg practicat în instituțiile academice ale României. Destui spun că abia a început identificarea cazurilor. Pe lângă altele, astăzi uimește incapacitatea de opri acest flagel generat de abuzuri, începând cu legislația din ultimele decenii.

Este o nevoie stringentă azi să se prevadă clar într-un articol de lege câteva adevăruri: că plagiat este copierea de fragmente semnificative din alții, fără a cita; că plagiatul nu este pe procente – și la 1% este tot plagiat; că plagiatul este furt. Pot servi ca exemple faptul că în Germania ministrul apărării a fost găsit cu câteva fraze în introducerea la doctorat și a pierdut totul, inclusiv funcția publică, sau faptul că în Ungaria președintele țării a trebuit să demisioneze dintr-o cauză similară. Nu este nevoie de nicio comisie ulterioară care să stabilească furtul, ci de minți și ochi curați. Nu este nevoie de niciun aparat de măsurare, plagiatul fiind chestiune de evidență. La nevoie, nu comisia de etică, ci cea profesională din instituție are îndrituirea examinării bănuielilor. Plagiatul nu este treabă de tribunal. Dacă tot există, CNATCU ar fi normal să aibă opinie, nu să se ascundă.

O chestiune și mai gravă se ridică. Un fost rector declara zilele trecute în televiziune că 70% dintre „profesorii” actuali nu satisfac nici măcar criteriile profesionale laxe acum în vigoare. Nu știu cum s-a stabilit procentul, dar este clar că atunci când un conducător de doctorat și referenții nu văd plagiatul, ei nu cunosc de fapt domeniul în care sunt „profesori”.

Amintesc că la înființarea Universității românești din Cluj, în 1919, s-a creat o comisie care veghea, între altele, la recrutarea de profesori. Nicolae Iorga a atras atunci atenția asupra imperativului de a se evita selecția de profesori pe afinități politice, rubedenii, clientelism. Nu detaliez ceea ce a urmat, demisia lui Nicolae Iorga din comisie fiind grăitoare. Peste ani, ca lider al studenților, am participat la o reuniune a senatului universității clujene în care Constantin Daicoviciu a cerut acceptarea fiului său, de departe strălucit profesional, pe post de lector. Senatul a refuzat. Azi se instalează la grămadă ca academici fii, fiice, nepoți, fini etc.. Mai lipsesc doar socrii!

Nu a fost niciodată în istoria României nepotismul academic de azi. Cine cunoaște instituții academice din alte țări, își dă seama cât de critică este situația. Nu poți să oprești orice în instituția din care faci parte, dar să-ți spui public părerea poți oricând.

Sunt multe criterii eronate în evaluarea din instituțiile din țară. Generația mea a presat și în România la a se așeza selecția academicilor pe criteriul publicațiilor. În ultima vreme, însă, destui inși fără valoare culturală au presat și încă presează la a evalua publicațiile după criterii înguste, pe măsura lor. Firește că un academic trebuie evaluat după publicații, dar nicidecum doar după impactul lor literar. Altfel, se poate observa ușor că, la noi, invocă acest impact inși ale căror industrii și domenii din societate s-au prăbușit. Ei vor recunoașteri pe un deșert de contribuții la rezolvări în societate. Și în alte țări se consideră impactul literar, dar anvergura nu stă nicidecum doar pe aceasta – anvergura stă pe susținerea dezvoltării.

În loc să conștientizeze situația în care se află, instituțiile se afundă în erori. Doar ca un exemplu, acum a devenit de bon ton să se facă „planificare la avansare” pe posturi. Trec peste faptul că în tradiții academice majore nu există avansare, nici alegere între “de-ai noștri“, ci doar competiție pentru a-l selecta pe cel mai bun. Se observă însă ușor că, prin „planificare la avansare”, în România actuală ajung la numiri pe posturi inși șterși, ce nu periclitează ierarhii, și foarte rar persoane capabile să schimbe un domeniu.

Ca efect, și mult discutata întoarcere în țară a celor cu studii performante a rămas blocată. O feudalizare datorată înseși legislației actuale a funcționării facultăților și departamentelor este cauza. De fapt, dintre cei reveniți în țară au devenit universitari foarte puțini.

Se poate spune, pe date precise, că, neavând realizări proprii, succesorii la conducerea instituțiilor își atribuie ceea ce au realizat cei dinainte sau inovează apa caldă. În fapt, degradarea economico-socială și instituțională din țară, acuzată de concetățeni, este și un efect al degradării academice, nu doar al lipsei de calitate a politicienilor, cum se crede. Prostocrația regimurilor recente are rădăcini și în degradarea vieții academice. Lacunele pregătirii manageriale, dar și profesionale, își spun din greu cuvântul. Alegerea decidenților academici după modelul alegerilor parlamentare, desemnarea apoi discreționară a ierarhiei din instituții de câte o persoană, de sus în jos, cu corupția de rigoare, au efecte dezastruoase. Sărăcia și faptul că în viața societății contează puțin soluțiile generate de minți din țară sunt printre ele.

După 1989, în România, una dintre urgențe a fost autonomia vieții academice. Documente naționale și internaționale consemnează că, în primii ani, Marian Papahagi și cu mine am elaborat proiectul de trecere la autonomie în spațiul academic. Legea educației din 1995 a preluat abordarea noastră, sprijinită pe experiența internațională a orei. Din nefericire, a survenit exact ceea ce știam că putea fi o amenințare: folosirea autonomiei pentru a susține parohialismul și chiar tendințele feudale în spațiul academic. Cu toate acestea, rămân la părerea că autonomia este oxigenul vieții academice, iar otrăvurile inevitabile pot fi prevenite tot prin legi – legi care să împiedice refeudalizarea instituțiilor.

Am lucrat direct, împreună cu colegi excelent profesionalizați și inovativi, la a lărgi accesul tinerilor, al cetățenilor, la studii. România era și în 1997 pe ultimele locuri în Europa la ponderea studioșilor în populația țării. Mulți nu puteau studia ca urmare a unor admiteri neconcludente, asistate de o „industrie a meditațiilor” costisitoare și de un „învățământ de fapt paralel”. Am luat și măsuri – de pildă, trecerea admiterii în competența universităților, crearea de „colegii universitare” în orașe satelit ale marilor centre.

Dar nu am spus vreodată că ar trebui scăzută exigența la examene. Scăderea s-a petrecut ulterior, mai ales pe fondul scăderii calificării universitarilor, cuplată cu erorile deciziilor. În fond, cum să învețe tinerii când văd cum nulități profesionale și civice ajung miniștri ai învățământului și de orice fel, pe căi oculte, cu propulsia serviciilor secrete?

Am inițiat „colegiile universitare” – personal am fost implicat la Bistrița, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmației și în alte locuri – dar ținta era ca unele să se consolideze la propriu și profesionalizeze. Acum toate sunt, conform Legii din 2011, doar „extensiuni”, inevitabil simple birocrații. Și pe acest canal, unul în plus, licențiatul ajunge acum mai slab decât subinginerul de altădată și nu-l poate concura nici pe maistru.

Neajunsurile universităților de azi sunt atribuite de unii, complet greșit, Declarației de la Bologna (1999). Aceasta poate fi parcursă și acum, de orice interesat. Declarația nu a cerut cuiva să reducă durata studiilor. Alte țări europene nici nu au făcut-o. Declarația de la Bologna a cerut compatibilizarea sistemelor universitare europene. Doar că în România (cum am arătat în A. Marga, Educația responsabilă, 2019) această declarație s-a aplicat greșit, începând cu Legea din 2004. Neajunsurile de azi nu pot fi puse în niciun caz în seama Declarației de la Bologna. Nu tot ceea ce este în succesiunea adoptării acesteia este și din cauza ei.

Rectorii se opun acum limitărilor de mandate. În generația mea, am conlucrat cu rectori de lungă rută din Germania, SUA și alte țări. Eu însumi am fost ales să conduc universitatea de cinci ori. Dar preocuparea nu era nicidecum să fii rector, la dispoziția fiecăruia fiind multe alte oportunități. Preocuparea era să concepi și să aplici proiecte de interes public, verificabile la orice oră, în spațiul național și internațional.

Nu se poate vorbi de așa ceva la rectorii carpatici ulteriori. Aceștia au pierdut până și pozițiile cucerite de sistemul din țară în viața internațională. De pildă, în 2003, în semn de recunoaștere a modernizării, la Universitatea „Babeș-Bolyai” se reunea, în premieră în Europa răsăriteană, Conferința continentală a universităților. Aceasta a și stabilit măsuri pentru Europa. Nu mai vorbesc de faptul că în calitate de rector am fost ales în aproape toate organismele academice europene și globale ale acelor ani. Și că universitatea pe care o conduceam s-a dotat cu programele, centrele și laboratoarele la nivelul timpului, iar exponenții ei cu limbile și comunicarea pentru a participa la dialogul universal, incluzând Europa, SUA, China, Rusia, Brazilia, Japonia. Astăzi, universitățile din România se chinuie cu o legislație străină de cultura domeniului și cu măsuri sectare, adesea nechibzuite pentru trupul lor obosit de amatorism și abuzuri.

Ignoranța se lățește chiar printre academici. Un „ilustru” obiecta cu câteva zile în urmă la intrarea intelectualilor în dezbaterea publică. Nu știa, se vede, că este o datorie a învățatului demn de nume să-și spună părerea. Nu cunoștea opinia lui John Adams că ora la care nu trebuie intrat în dezbaterea publică nu a venit în societăți pline de suferințe. „Ilustrul” invoca falsurile scrise cu aplomb de un ziar sau altul. Scriau chiar elevi de-ai lui, numai că „ilustrul” nu știa că același eveniment fusese prezentat cu totul altfel, corect, așadar, în media de la Paris, Sydney sau New York. Când i s-a spus că mari intelectuali europeni au luat poziție în chestiuni ale zilei, a întrebat, trezit, „unde-i asta?”.

Cam acesta este, în cazul bun, nivelul academic de la noi. Destui inși trag concluzii din ignoranță. Cum s-a văzut, dacă-i pui să explice un fapt banal, trebuie ca cineva să le șoptească peste umăr! Pe mulți îi obosește vizibil cultura profesională, iar în precara lor educație socotesc că cei care au ceva de spus sunt doar altă generație. Obosiții nu pricep că adevărul și competența nu sunt distribuite în lume pe sexe, vârste, funcții, culoare.

Din sofisme ca acesta („ad ignoratiam”) nu ies descoperiri. Dar nici relații curate între oameni. Sofismele înfloresc în societatea României actuale, începând cu instituțiile academice. De la „non causa pro causa” și „ad hominem”, sau „ad populum”, mai toate sofismele au humus. Cum să se gândească corect, când academicii fac erori la fiece pas?

Orice în viață are premise morale sau imorale. Deocamdată, integritatea este flagrant trădată. Se trădează din avariție – „să nu pierd ocazia să câștig”, din oportunism – „mi-e să-mi fie bine”, din mediocritate – se vor funcții, fără a avea valoare, din falsă superioritate – „eu nu sunt ca ăștia”. S-a umplut din nou România de sfertodocți. Juni senilizați măsluiesc intens tot ce apucă. Peste toate, se minte din greu. Psihiatrul George Șerban a creat un prag în diagnozele prezentului cu o carte în care argumenta că la Carpați minciuna a devenit a doua natură. Nu poate fi contrazis nici acum. În nici un caz de viața academică.

Firește, nu se poate sta cu brațele încrucișate. Arta politicii este de a crea soluții. Unii propun vendete, precum tratarea cetățenilor cu justiția aservită, alții îmbrăcarea realităților în costumele propagandei de la Davos, iar alții continuarea a ceea ce este acum. În felul acesta, însă, se perseverează în subdezvoltare. Dincolo de potențialul remarcabil al țării, cu astfel de propuneri, pasivismul, slaba educație, corupția și hoția vor continua. Abia adevărul, civilitatea și profesionalismul, în cadrul unui nou, alt început, vor permite despărțirea de degradarea ultimelor decenii.

Andrei Marga

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20
Andrei Marga 590 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Cu un demolator al educației precum Funeriu, care din curtea scolii s-a trezit ministru, ale cărui reușite supreme au fost instalarea camerelor de luat vederi în sălile în care se susține bacalaureatul, ca o dovadă a calității învățăturii transmise, și o lege-ghiveci a educației încă în vigoare, la ce ne mai putem aștepta? Iar dacă s-a putut cu acest neterminat, s-a putut și cu Anisie, și cu Deca și tot așa.

  2. pestele de la cap se impute. ce pretentii mai avem de la cei de sub cei care ar trebui sa reprezinte mintile luminate. ha! si apoi cu atat mai prostrocata si idiocratizata societatea asa minciuni de TOV in alegeri. oamenii tampi nu mai realizeaza ca nu mai conteaza votul lor, ci ca pentru ei tov-eaza se-te-seee. si acum sa ne certam pe „politica”. pentru ca politica sistemului satanic este dezbinarea unei natii intru distrugere si genocid. am mai citi prin istorie nu? cum era? cine nu cunoaste istoria este condamnat sa o repete? vremurile grele creeaza oameni puternici, oamenii puternici creeaza vremuri bune, vremurile bune creeaza oameni slabi, oamenii slabi creeaza vremuri grele…precum sarpele care isi inghite coada… Ronad Reagen: libertatea (educatia intru libertate) este la o generatie distanta. atat. daca in timpurile bune, copiii pe care ii aduci pe lume nu sunt educati intru libertate si tu, ca parinte, accepti ca sistemul tamp sa-si bata joc de el, viitorul lui va fi de sclav. fara personalitate si fara educatie.

  3. Cața vreme nu ești obligat sa faci la locul de munca ceea ce scrie în diploma, la un nivel copetitiv, o sa fie căutate universitățile care au coborât exigentele la cel mai mic nivel, unde integritatea profesorilor bate spre zero.

  4. E plin de doctori și habilitati fără opera stiintifica! E plin de indivizi care predau ce nu știu și nici în foaia lor matricola nu au disciplinele în cauza, bajbaind în incropeli grețoase de atâta impostura.
    Ce mai e de comentat? Praful s-a ales și continua sa se termine si ce a mai supraviețuit.
    Asemenea lor, absolvenții care nu calca cu anii la școală, mâine sunt titrați și detin diplome, ca asa e comanda pe unitate.
    Dezastru!

  5. Străinătatea ( nu spun exact cine) , cei care ne-au adus Revoluția și ne-au transformat țara intr-o ” economie de piață sustenabilă ” , ne obliga constant sa respectăm pas cu pas Foaia de parcurs .
    Asa cum România a fost ruinat- asa va fi întreaga UE = un Continent ruinat economic = cea mai vasta Piață mondiala – debuseu al produselor americane și chinezești.

  6. Izmenarii, cretinii, retardatii. etc au DOCTORATE CUMPARATE cu asemenea secaturi sau nulitati umane se mai poate face stiinta sau inventica….????????

  7. Din moment ce medicii lucrează la stat până la ora 14.00 și apoi la privat până la ora 18.00, așa fac și profesorii, adică până la 12.00 la stat și apoi meditații sau la facultăți private. Rezultatul muncii lor este zero și ei s-au îmbogățit. Profesorii arunca educația în cârcă părinților și părinții în cârcă scolii. Rezultatul educatei: filozofi/doctori în stiinte pe banda rulanta! Că ar fi toți filozofi nu ar fi o problema că se duc la sparanghel, problema e că „învățăceii” nu cunosc reguli minime de comportament în societate și sunt și adepții politicii, drogurilor, băuturii și filmelor deocheate. Succesuri guys!

  8. Educația şi învățământul au fost efectiv confiscate, privatizate, devalizate şi devastate la fel ca multe alte valori. Când îți asumi, după unii, responsabilitatea, după alții, riscul de a-ți trimite copilul să fie educat de către un privat despre care nu ştii mai nimic – apropos de lipsa controalelor şi acreditărilor – practic , creezi posibilitatea ca acel privat să îl învețe orice, în aceiaşi măsură în care nu l-ar învăța nimic valoros şi îți dai seama după câțiva ani că acel copil a fost educat greşit iar tu ca părinte, uneori, chiar profesor, nu mai poți face nimic. Nu poți cere socoteală nimănui. Copilul pleacă din țară, munceşte în domenii, de regulă, fără legăturā cu studiile, anii trec, părinții îmbătrânesc şi se usucă pe picioare iar ei rămân acolo în timp ce țara se usucă din rădăcini. Sunt tot felul de şcoli, fabrici de diplome , permise, atestate, avize, nu doar „universități”care îmbogățesc tot felul de escroci ajunşi pe post de „directori, lectori, decani cu secrete şi secretare”, etc şi nu intenționează să se oprească aici. Opriți această mizerie națională! Opriți fabricile de făcut bani nemeritați şi nemunciți! Pentru ca banii să le intre în conturi cu sacii, unii politicieni şi „academicieni” fără nici un fel de scrupule ,au distrus țara, nu doar învățămantul şi educația!

  9. Eu aș încerca să văd partea plină a paharului.
    Natalitatea din ce în ce mai scăzută va reduce din ce în ce mai mult numărul fiilor și al nepoților născuți intelectuali și care trebuie trebuie să fie atestați și cu un post bun, bine plătit. Cu timpul, dacă vom renunța și la desueta familie tradițională nici amantele și amanții nu vor mai exista, căci relațiile pasagere nu creează obligații.
    Iar pătrunderea serviciilor în viața universitară este un lucru foarte bun. Căci vor propulsa universitățile românești pe primele locuri în topul european ( poate chiar și mondial) al universităților. Dacă au putut să ne scape de MCV, restul e floare la ureche. Cu atât mai mult UBB va deveni universitate de top deoarece e în Cluj, în Transilvania, vecin cu Hermannstadt.
    Doar democrația nu va mai fi atât de originală, dar dacă vom aborda acest mic neajuns corect politic n-avem a ne teme de viitor.

  10. He,..”academice”,.Prostu.. Toți suntem academicieni.. Toți suntem de injurat.. De te duci la 999 de bătrâni și intrebi de-i place de cum trăiește, sigur va zice ”NU”,..Dar, e generația noastră bre, care a futisat in acest hal treburile. Doar noi cei acu pensionari am ”construit”, contribuit masiv la formarea in acest hal a vieții sociale, naționale.. Cei mai tineri, copii noștrii, care nu mai stau in țară, nu mai au respect pentru nimic și nimeni, de noi au fost educați .. Mai poți zice ceva la o adică ? Ce poți acu fiind in baston și inghițind in sec.. Ce te mai incălzește, biserica sau armata sau toți pe care i-ai votat in decursul vremii,. evidet patrioți,. inspre binele țării,..Acu in cine mai ai incredere ?? AI RĂMAS SINGUR bre,.Nu mai ai nici speranțe, ai gătat tot. Crezi in minuni ortodoxe care nu vor fi, deși ai construit o catedrală cât un buncăr atomic. Deci, azi stai căscat la excrocii imbecili de pe sticlă și urmărește rezultatul acțiunilor tale..Poate pricepi ceva, ca academician..

  11. Excelenta analiză,lucidă, dar lucrurile nu mai pot fi indreptate,pentru ca atat scoala /croitoreasă cat si studentimea /stofa sunt de proastă calitate
    Norocul Romaniei ca vine puternic din urma Inteligenta Artificiala , fiecare dobitoc de politruc si prof universitar făcut la apelul bocancilor vor avea asistenții personali digitali care le va spune „prostălaule,fă asa,ca e bine,garantează băiatu”inlocuind ambasadori,consilieri,duhovnici personali,ziaristi de doua parale,etc

  12. „Dacă vrei să distrugi o țară, atunci ucide-i sistemul de învățământ. În România, începând cu sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a întâmplat și una și alta: cominternul și comuniștii ne-au distrus elita pe care au declarat-o dușman al clasei și au întemnițat-o și ucis-o iar sistemul de învățământ implementat a fost adaptat după modelul sovietic.

    Chiar și așa, sistemul de învățământ românesc din timpul comunismului tot mai reușea să scoată tineri bine instruiți mai ales in inginerie,medicina si chiar umanistica,.

    Distrugerea și destabilizarea învățământului românesc nu este un lucru întâmplător. Asta s-a dorit de la bun început, încă de la așa-zisa revoluție s-a dorit distrugerea sistematică a industriei, economiei, sistemului de sănătate și a sistemului de învățământ în România, pentru că toate aceste lucruri fac ca această țară și locuitorii săi (aia care vor mai rămâne) mai ușor de controlat.

    Dacă vrei să distrugi o țară, atunci ucide-i sistemul de învățământ. Cum? O populație cu o educație slabă va vedea prea târziu ce i se plănuiește de către o clasă politică ce este coruptă și trădătoare de țară până în măduva oaselor, o clasă politică ce este aservită și vândută ocultei mondiale și intereselor străine de această țară numită România.

    Un popor cu un sistem de învățământ slab nu va avea capacitatea de a se maturiza politic și a putea distinge dintre ideologiile și programele politice bune și cele rele pentru viitorul și destinul țării lor. După cum au spus unele voci în România, dacă am interzice celor care au sub opt clase să voteze anumite partide din România ar trebui desființate”
    (anonymus 2015)

  13. Treaba nu e cu mult mai brează în Occident. Doar nu vreți să ziceți că evreii sînt mai deștepți. Jmecheria, desigur, are partea ei de deșteptăciune dar e altceva.
    Iorga la deschidere unui an școlar:
    „Regulamentele si programele tintesc la desavarsirea culturii generale capatate in licee, la inmultirea numarului celor care poseda o ignoranta omniscienta. Cu aceasta directie s-au format profesori secundari de o mediocritate convenabila; cu durere, insa, e silit cineva sa constate ca numarul lucratorilor stiintifici iesiti din universitatile noastre e cu totul fara insemnatate. Daca nu pe toate terenurile, in istorie, desigur, regresul fata de ceea ce se producea alta data e incontestabil. Autodidactii entuziasti de odinioara, ducandu-se, nu lasa decat locuri goale”.

  14. Dacă îți imaginezi că inteligența artificială va îndrepta câtuşi de puțin metehnele lumii şi incapabililor special şcoliți să apese pe anumite butoane, nu faci nimic decât să confirmi că ai trecut de curând prin mâinile unor „academicieni” din categoria celor criticați în articol şi de care o societate normală ar trebui să se debaraseze pentru a nu mai crea şi alte specimene de aceiaşi talie. Păcat de pseudonimul pe care în mod samavolnic îl foloseşti căci este un personaj care a luptat pentru adevăr şi dreptate şi că nu se sesizează nimeni să te cheme la bară, să-ți solicite nişte daune măcar la nivelul culturii tale generale încuiate într-o minte artificial creată.

  15. @calin; sa-ti relatez un fapt istoric: studentii romani cereau prin anii 30-40 interzicerea tinerilor evrei in universitati in baza principiului „numerus clausus”
    De ce?
    Pentru ca evreii aveau un cult pentru educatia in familie,isi cresteau copiii cu guvernanata, pian,limbi straine si accent pe scoala,ceea ce le dadea un avantaj la admiterea in universitati , erau mai bine pregatiti decat majoritatea tinerilor romani :)))
    Conteaza foarte mult educatia din familie,dar nimeni nu face vorbire de acest lucru,in situatia in care programul Romania Educata e un fiasco datorita principiilor false-i care stau la baza

  16. @Mărgelatu: daca nu ai sesizat ironia IA, votează Viorica Dancilă, nu te mai repezi ca oaia-n lucernă
    „Păcat de pseudonimul pe care în mod samavolnic îl foloseşti căci este un personaj care a luptat pentru adevăr şi dreptate şi că nu se sesizează nimeni să te cheme la bară, să-ți solicite nişte daune măcar la nivelul culturii tale generale încuiate într-o minte artificial creatăc”esti epocala, băltata romanească,ce mai :)))) m-ai distrat si azi,(e a nu stiu cata oara) ,de aia e fenomenal acest forum, toti creponatii si creponatele isi dau arama pe față

  17. Distrugerea Romaniei , economica si morala , prin intermediul ” sistemului invatamintului superior paralel ” , nu poate fi oprita decit prin vointa politica ! Adica GUVERN si PARLAMENT ! Pai sa vedem , camera deputatilor – presedinte – ciolacu ( urmeaza sa fie presedintele Romaniei ) , licenta in drept la particular : senat – presedinte gorghiu , drept particulara ; pres. comisia juridica – drept particulara si la senat si la camera deputatilor !!! Si asta este numai virful aisbergului . Deci nu poti sa le ceri lor vointa politica . Si atunci care este calea salvarii Romaniei ? Putin ?

  18. Președinte de țară ar trebui să fie unul cu mintea deschisă, cu experință de viață și o cultură solidă. Dl. prof. Marga ar fi numai bun. Dar presupun că serviciile vor găsi încă un leneș la Cotroceni, să se facă peste tot de râs, astfel încât ei să-ți facă mendrele.

  19. Lipsa de reforme din România se resimte inclusiv in domeniul vietii academice. Asa se face ca nu avem nici macar o universitate in top 100 la nivel european sau in top 500 la nivel mondial. De asemenea, in România nu avem niciun aspirant la premiul Nobel (nici macar pentru literatura) si suntem foarte saraci in publicatiile stiintifice de specialitate cotate ISI. In concluzie avem un invatamant superior submediocru, bazat pe o performnata academica nesatisfacatoare, lipsa integritatii academice, netransparenta, nepotism si coruptie. Asa se face că Romania este o tară cu performantă intelectuală mediocră, exportatoare preponderent de forta de munca necalificata, cu exceptia catorva domenii foarte deficitare in UE, de exemplu medicina.
    E nevoie de reforme profunde la toate nivelurile. Una dintre ele este ca Romania sa treaca la regionalizarea tarii, care dupa mai bine de 50 de ani de la actuala impartire administrativ teritoriala pe judete, nu mai corespunde standardelor europene de dezvoltare. Regionalizarea prevede ca fiecare regiune sa dispuna de cel putin o mare universitate de nivel european.

  20. Articol foarte bun. Dar trebuia să fie scris mai demult.
    Nu l-am auzit pe domnul Marga să spună până acum ceva rău de Procesul Bologna, de scurtarea aberantă a studiilor de licență de la 4 la 3 ani. Să explice domnul profesor Marga, care a semnat Declarația de la Bologna din partea României,
    de ce trebuia făcută „compatibilizarea sistemelor universitare europene”, când UE nu are competențe în educație???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.