Departamentul de Stat de la Washington pare să confirme autenticitatea documentelor publicate de cotidianul spaniol El Pais privind propuneri adresate Rusiei în sensul efectuării de inspecţii pe bază de reciprocitate, inclusiv în bazele balistice din România şi Polonia.
Întrebat, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri după-amiază (ora SUA), dacă poate confirma prin „da” sau „nu” autenticitatea documentelor publicate în El Pais, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a răspuns: „Nu am văzut nimic care să sugereze că aceste documente nu sunt autentice”.
„Ceea ce voi spune este că noi nu am făcut publice aceste documente, dar acum, dat fiind că au apărut, putem confirma ceea ce am spus permanent: suntem uniţi în abordarea cu aliaţii noştri din cadrul NATO în determinarea de a ne implica într-o serie de angajamente diplomatice deschise, constructive şi serioase. Am propus şi ceva în plus, în efortul de căutare, de identificare şi de testare a unei propuneri, în scopul unei soluţii diplomatice la această criză. Dacă Rusia vrea într-adevăr să negocieze o soluţie, aşa cum pretinde, aceste documente (…) arată clar că există o direcţie în acest sens. Iar dacă sursa acestor documente, oricare ar fi sursa, a crezut că prin transmiterea lor va pune într-o situaţie delicată Statele Unite, că va crea un clivaj între Statele Unite şi NATO, cred că va descoperi că a greşit în efortul de a face acest lucru. Ceea ce vor vedea acum, la fel şi întreaga lume, este că Statele Unite şi aliaţii din NATO sunt într-o coordonare extrem de strânsă, că ideile prezentate sunt complementare, sunt simetrice. Puteţi să deduceţi probabil din documente că sunt coordonate strâns unul cu altul”, a argumentat Ned Price.
Întrebat dacă au existat deja sau nu consultări despre mecanismul pentru transparenţă care să confirme absenţa rachetelor de croazieră Tomahawk, în contextul unei menţiuni din documente că „vor exista consultări cu aliaţii din NATO pe această temă”, Ned Price a precizat: „Ca să fie clar, aliaţii din NATO au văzut răspunsul nostru în avans. Noi le-am cerut o reacţie, am introdus reacţia lor în document înainte de a fi trimis Federaţiei Ruse”.
Cotidianul El Pais a publicat informaţii obţinute din răspunsurile scrise transmise de Statele Unite şi NATO în mod coordonat ca reacţie la solicitarea garanţiilor de securitate. Conform documentelor, Statele Unite se consultă cu aliaţii din cadrul NATO pe tema unui „mecanism în sensul transparenţei” în relaţia cu Rusia, „pentru a confirma că nu există rachete de croazieră Tomahawk la instalaţiile de tip Aegis Ashore din România şi Polonia”. „Acest lucru ar fi valabil dacă Rusia oferă măsuri reciproce la două baze balistice terestre ruse”, precizează documentele.
Washingtonul ar fi semnalat, potrivit documentelor, că ar putea discuta despre conceptul „indivizibilităţii securităţii”, aprobat la summitul din 2010 al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Pe de altă parte, Statele Unite au transmis clar Rusiei că vor susţine în continuare posibilitatea extinderii NATO.
Publicaţia The Wall Street Journal (WSJ) a anunţat de săptămâna trecută că propunerile NATO privind garanţiile de securitate şi transparenţa militară în relaţia cu Rusia vor include inspecţii reciproce. Washingtonul a discutat deja cu aliaţi europeni pe baza unui proiect confidenţial care conţine o serie de măsuri, iar Administraţia Biden a prezentat şi Congresului SUA acest document. Una dintre ideile prezentate în acest document a fost permiterea de inspecţii la bazele de apărare balistică din România şi Polonia. Oficiali polonezi au semnalat că ar fi de acord cu această idee, dacă Rusia va permite inspecţii la baze balistice din regiunea Kaliningrad. O altă propunere se referă la modalităţi de evitare a riscurilor incidentelor între nave militare NATO şi ruse în Marea Neagră.
Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în Baza Deveselu din România şi în Polonia, acuzând că aceste sisteme pot fi utilizate inclusiv în scop ofensiv. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din ţări precum Iranul.
Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.
Victor Socolovici, cine te-a facut „dement”? Tu ai vorbit, citandu-l pe Russel, despre „idioti”, privindu-i pe cei siguri de ei, cum esti si tu sigur (pe tine) ca lumea e dementa. Eu chiar l-am studiat pe Russel si am scris si o teza despre el. Era un depravat sexual si un teribilist cu aere si fumuri de elitist (de aici si faza cu „pacifismul”, miscare in care erau atrase si activiste tinere – minore chiar -, care se destrabalau, avandu-l model pe Russel si in asta). Tot elitismul, care cred ca te atrage si pe tine din modul cum vorbesti despre lume, in general (si in comentariile de pe alte publicatii). l-a facut sa propuna „dictatura stiintei” (promovata azi de Bill Gates, ai carui profesori prieteni de la Harvard sunt adepti infocati ai lui Russel), in care masele largi umane („idiotii”, cum ziceti voi) sa fie tratate ca vitele de catre „elita” conducatoare.
Amrlocii ne iubesc asa de mult ca vor lupta pana la ultimul roman si pana cand Romania va fi transformata in mormane de moloz si fiare distorsionate. Prin prezenta lor in Romania au transformat tara asta intr-o baza militara ce intr-un viitor razboi cu rusii va fi contra-atacata de partea adversa. Pentru ca la razboi bazele militare sunt atacate si de o parte si de alta. Amerlocilor le convine situatia deoarece ei intotdeuana se razboiesc in ograzile altor departe foarte departe de ograda lor. Daca amelocii veneau cu pluguri si tractoare ne demonstrau ca cu adevarat ne iubesc. Dar asa cand vii cu bombe si tancuri, bombele si tancurile rusesti vor veni si ele peste noi in mod sigur intr-un conflict armat Amerlocia-Rusia. Pentru amerloci noi, romanii suntem doar carne proaspata de tun, atat si nimic mai mult. Si pana la izbucnirea razboiului pepiniera de fetite pentru satisfacerea placerilor senzuale ale amerlocilor veniti chipurile sa ne apere de rusi in ograda noastra.
E.A. Lucin,poate ca eu sunt dement si tu un geniu! Nu eu am ,,stabilit” ca lumea e dementa! O spun tot felul de oameni cu capul pe umeri pe care ii citesc si ,cand e cazul ii citez!Matematicianul si filozoful Russel de care vorbesc a fost un pacifist si a stat in puscarie pentru pacifismul sau dupa primul razboi mondial! Se pare ca tu citesti cartile sale de la sfarsit spre inceput si de aici…neintelegerea noastra! E scuzabil!El are multe doctrine interesante, una dintre ele vorbeste chiar asa:,,Si daca cercetarea stiintifica nu putea fi neutra”. Daca ai timp sa o citesti, incepe cu pagina inatai, nu cu sfarsitul!
Pai ce sa vrea rusnacii inspectii cand ei stiu ce este la Deveselu dar ii oftica cand adversarul nu sta sa ia pumni in cap si cand laudatele doar de ei hiperbidoane zburatoare stiu ca nu ajung nicaieri datorita sistemelor antiracheta precum cel de la Deveselu. Dar si americanii stiu ce au ei peste tot prin uriasa lor tarla,dar cu inspectia reciproca vor sa-i faca de rahat pe invadatorii de profesie ca sa stie lumea ca unii care au rachete paste tot,chiar si prin chiloti si mai multe decat locuitorii lor,au obraznicia si ipocrizia sa faca panarama si sa se rupa in figuri ca altii vor sa ii invadeze lagarul cu sclavi si ofuscat ca nu se pun toti capra in fatza Tatucului Popoarelor luate de el in sclavie.
Parca si vad cum rusilor in inspectie la Deveselu, cind se vor trezi in fata unei usi inchise cu cheia si la intrebarea lor „ce e acolo ?” li se va raspunde senin ca „e debaraua, unde tine tanti Mimi maturile, galeata si mopul … dar din pacate tanti Mimi e plecata in concediu pentru trei saptamini, in Bahamas, si nu a lasat cheile la nimeni !” …
Victor Socolovici. si tu te prezinti ca cei „sigur de ei” cand stabilesti ca lumea in care traiesti este o „lume dementa”. Te califici atunci la ce a spus deparavatul de Bertrand Russel (doctrinarul dictaturii „elitelor” asupra prostilor) despre cei „sigur de ei”, ca sunt…?
,,Necazul in aceasta lume este ca idiotii sunt siguri de ei iar oamenii sensibili plini de indoieli”(Bertrand Russel- scriitor). Ce bine ca ne-au mai ramas proverbele, singurele vorbe serioase intr-o lume dementa!
BAZA DE LA DEVESELU CU BORDELURILE SATELIT, SAU NUMAI OBIECTIVUL DE IMPRESIE ARTISTICA? SCOATETI-L PE DINCA SA II CONDUCA PE INSPECTORI LA CURVE, CA ASTA E IN FISA POSTULUI ROMANILOR DIN AFACEREA ASTA…CA SI LA KOGALNICEANU…
De remarcat „ingeniozitatea” negociatorilor U.S.
La schimb cu inspectarea Kaliningradului, se ofera inspectarea Bazei Detristelu.
Niciun moment nu se pune problema sa fie inspectata vreo baza americana aflata pe teritoriul propriu al USA.
Razboiul trebuie sa aiba loc exclusiv pe teritoriul, cu resursele si soldatii altora…Nota bene.
Cum am zis, ei sunt toţi din aceeaşi echipă evreiască (în centrul căreia stă Victoria Nuland, subsecretar de stat al SUA acum, unul din cei 15 evrei din „echipa Alfa” din cabinetul Biden), echipă ce s-a ocupat şi de distrugerea Iugoslaviei în anii ’90, apoi au trecut la geopolitica uraineană, în ambele operaţiuni participând şi plutocratul khazar George Soros. (Regatul khazar a fost în mare măsură suprapus pe Ucraina de azi.)
Alfred Moses, ambasadorul SUA în România, era în anii ’90 şi începutul anilor 2000, deşi stătea mai mult prin Europa, şi preşedinte al Comitetului Evreiesc American (AJC), filiala New York, dar şi lider al B’nai B’rith, iar American Jewish Committee (AJC) a fost cea mai implicată organizaţie evreiască americană angajată în lobby-ul împotriva Iugoslaviei şi a Serbiei, chiar şi David Finn, fondatorul firmei de PR angajată pe sume grele de bani de croaţi, bosniaci şi de kosovarii musulmani (firma Ruder & Finn Global Public Affairs), fiind unul dintre membri marcanţi şi sponsori ai AJC.
Iugoslavia a fost distrusă mai întâi politic de către lobby-ul evreiesc al Ruder & Finn (în asociere cu American Jewish Committee / AJC), şi apoi militar de SUA şi aliaţii ei.
Iar Alfred Moses şi-a păstrat influenţa asupra decidenţilor politici români şi după ce nu a mai fost ambasador, când a favorizat Ucraina. Astfel, de exemplu, în septembrie 2001, după ce nu mai era ambasador la Bucureşti, el îi organiza o vizită în SUA preşedintelui Ion Iliescu.
România a fost împinsă de partea Ucrainei de diplomaţii evrei khazari ai SUA.
Astfel, România a fost angajată total în jocul pro-Ucraina şi anti-Rusia de către Alfred Moses, membru al unor organizaţii evreieşti americane şi ambasador evreu al SUA la Bucureşti din 1994 până în 1997, care şi-a continuat sforăriile la Bucureşti şi după ’97. Reiese despre modul cum a dictat şi tratatul României cu Ucraina, nefavorabil nouă, din cartea sa „Jurnal de Bucureşti. Drumul României…“ (apărută în 2019), în care îşi descrie activitatea de ambasador-dictator la Bucureşti. Astfel, khazarul Moses – după cum relatează – se ducea personal la Kiev să discute tratatul la cel mai înalt nivel, apoi se întorcea la Bucureşti unde dicta oficialilor români ce să facă. Unul din cei care i se mai opunea era Adrian Severin (care are sânge rusesc „alb“), deşi istoria l-a scos vinovat pe acesta, ca ministru de Externe. Moses vorbea peste capul lui Severin la Cotroceni cu Emil Constantinescu (evreu dupa mama sa din Basarabia, cf. unor surse pertinente) unde se aranja totul.
Diplomaţii SUA implicaţi sunt din aceeaşi echipă evreiască khazară ce s-a ocupat şi de distrugerea Iugoslaviei (implicand si firma evreiasca de lobby Ruder & Finn, angajata de croaţi, bosniaci şi de kosovarii musulmani împotriva sârbilor), tot în anii ’90, apoi au trecut la geopolitica uraineană.
Nu-i interesează pe ruși inspectiile