Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, anunță că depunerea proiectelor pe fonduri europene va fi simplificată și debirocratizată, astfel că se slimină cerința semnăturii olografe de pe CV și ștampila „conform cu originalul”.
Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat mai multe îmbunătățiri la sistemul MySMIS, unde sunt depuse proiectele pe fonduri europene.
Astfel, CV-urile si alte documente legate de CV se pot încărca direct, fără să mai fie completate manual în sistem.
Totodată, a fost eliminată cerința semnăturii olografe de pe CV și a ștampilei „conform cu originalul”. Acum este necesară doar semnarea electronică a documentelor.
Ghinea spune că a fost actualizat și nomenclatorul de coduri COR (Clasificarea Ocupațiilor din România) și a fost redus cu două treimi timpul necesar pentru accesarea editării liniilor bugetare.
pentru ce ai accepta „fonduri” prin care sa implementezi CE VOR EI SI NU CE TREBUIE PENTRU NOI? IN TIMP CE NOUA NI SE IMPUNE STOPAREA EXTRACTIEI DE CARBUNE, UNGURII SI POLONEZII LE-AU ARATAT „DEGETUL” IAR GERMANIA EXTRAGE CARBUNE LINISTIT IN CONTINUARE! PE NOI NE VOR „VERZI” A SE TRADUCE : INFOMETATI SI SARACITI IAR IN FINAL EXTERMINATI, IN TIMP CE GERMANIA SI FRANTA SUNT CEI MAI MARI POLUATORI DIN EUROPA !! NI SE SPUNE CA CENTRALELE DE APARTAMENT SUNT „POLUANTE”, IN FAPT SE VREA EXTERMINAREA PRIN SARACIE, PRIN SUPRA-SCUMPIREA TUTUROR UTILITATILOR CARE SUNT ALE NOASTRE !! NOI LE VINDEM AFARA CA SA LE RECUMPARAM TRIPLU !! ROMANE TREZESTE-TE BHAAAI NU MAI DORMI IN PAPUCI !! TOATE „FONDURILE” SUNT MENITE SA IMPLEMENTEZE MASURI DE SARACIRE A ROMANIEI SI A ROMANILOR!!
Intr-o convorbire Privata la Jerusalem cu fostul Prim Ministru Zionist al Israelului Bibi Netanyahu, aflat acum in Mizerie Crunta in Knessetul Israelului, am aflat cu Surprindere Totala Regretul Sincer ca nu a Ascultat avertismentele Vioricai Dancila – Prim ministru al Romaniei la acel moment. Mai mult decit atit, Dancila a transmis un Avertisment si lui Donald Trump la Casa Alba in timpul vizitei din New Jersey.
Atit Netanyahu cit si Trump au Pierdut Fraudulos Alegerile cu diferenta ca Bibi a avut Curajul sa-si Ceara Scuze Romanilor.
Bibi spune ca Zionistii au Recuperat-o pe Dancila si au Impus-o la BNR pentru a deveni Viitoarea Guvernatoare si Salva Romania de Dezastrul Financiar Global care va Veni in acest An.
La intrebarea mea daca crede ca Iohannis isi numara Banii Cash pentru o eventuala Decolare Precipitata Bibi a spus ca Taiwanul nu poate Supravietui invaziei Chinei fara Dronele sinucigase si Sistemel Iron Dome Israeliene, ceeace ma face sa cred ca raspunsul este de fapt DA, pentru ca atit UE cit si US au intrat in Colaps iar Iohannis este Puppet Tembel.
Maidanezul Vasilica si tovarasul Mugur Isarescu vor Sfirsi la Gradina Zoologica din Dragasani ca Modele Genetice Defecte in Scop Didactic pentru Cercetare Darwinista.
Pot depune si procororii pensionari cu pile in tot si toate, sa continuie furaciunile din 2007-2008, „echipa excrocilor”?! Hai bre, doar asa se fac oamenii oameni si dupa 13-14 ani, betia violenta distruge masini pe banda rulanta parcate in fata blocului la al carui parter exista cabinet medical psihiatrie, neurologie si nea marcu colegul lui tataru de la husi „cu fata traficata”. Oare de ce karma o platesc caposii tupeisti=proc.secu dupa zeci de ani de bataie de joc la adresa cetateanului?! Hai bre, datu mana libera excrocilor sa faca proiecte in numele primariilor sa se plateasca in continuare din bugetul statului furaciunile! S-avem si noi vechime in furaciuni!