Octavian Știreanu: Despre șansele unei Românii a cetățenilor

În continuarea unor inițiative care ies din cadranul paginii de ziar, „Cotidianul” propune o platformă de idei și acțiuni civice intitulată „România cetățenilor”.

În opinia inițiatorilor, platforma ar urma să inspire o amplă mișcare populară, deci să fundamenteze o manifestare de masă.
După cartea-manifest „Trecerea la prostocrație”, adoptarea „Declarației de la București” și lansarea documentului „Program prezidențial în căutarea unui candidat” (https://www.cotidianul.ro/cotidianul-program-prezidential-in-cautarea-unui-candidat/, 7 februarie a.c), ziarul condus de Cornel Nistorescu lansează astfel o nouă provocare la adresa pasivității endemice din societate, invitând pe cei tăcuți – dar nu indiferenți – să iasă curajos în spațiul public.

Motivația inițiativei este rațională, analiza este corectă, obiectivele propuse sunt necesare, scopul este unul mai mult decât generos. Expunerea de motive cuprinde adevăruri incontestabile:

„Starea țării noastre și viața covârșitoarei părți a locuitorilor săi cer tot mai mult o reacție din partea fiecărui cetățean…Numai o platformă de reunire a energiilor celor mai recunoscuți și prestigioși membri ai națiunii poate schimba lucrurile…Chemăm cetățenii României să ni se alăture într-un efort de a scoate țara din situația în care a fost adusă…Să ne organizăm în jurul unui program care să convertească valorile noastre în acțiuni și realități…Să progresăm spre o strategie cuprinzătoare, deschisă de la început spre nevoile și aspirațiile poporului, ce încorporează cât mai multe propuneri noi și viabile venite de la cetățenii înșiși….Sub deviza “Libertate, lege, democrație pentru reconstruirea României pe coordonatele țărilor avansate!” se vor putea repune în mișcare energiile schimbării” ș.a.m.d.
Deviza este cam lungă, dar se înțelege despre ce e vorba.

TEORIA CA TEORIA, DAR PRACTICA NE OMOARĂ!
O problemă care rezultă din textul platformei este cum anume se va obține „reunirea energiilor celor mai recunoscuți și prestigioși membri ai națiunii”?

Modalitatea de lucru aleasă de inițiatori este organizarea „în diferite localități” a unor „reuniuni de configurare de inițiative în interes public”, astfel încât să se ajungă la „constituirea unei mișcări capabile să smulgă România din crize”. Ușor de zis, mai greu de făcut.

O astfel de reuniune ar urma să aibă loc pe 29 septembrie la București. Principala întrebare la care ar trebui să răspundă această reuniune ar fi cea despre finalitatea ei. Adică, ar trebui pus punctul pe i: câte astfel de reuniuni vor fi, până când se vor desfășura și cu ce ne vom alege la sfârșitul lor?

Inițiatorii au dreptate: „Fără o acțiune de largă cuprindere a cetățenilor țării nu mai este posibilă relansarea activităților și a schimbărilor necesare care să permită normalizarea și dezvoltarea”. Din nou problema este cum se poate realiza acea „largă cuprindere a cetățenilor”, astfel încât ei, cetățenii, să poată realiza schimbările necesare?

Inițiatorii mai au dreptate și în alt sens: „Numai dacă destui oameni profesionalizați și devotați intervin în viața publică a României actuale, țara poate evita riscul de a se adânci în necazuri, perseverând la coada Europei”. Și aici se pune o întrebare: în ce fel pot „interveni”, în mod concret, în viața publică a României acei „oameni devotați și profesionalizați” de care țara nu duce lipsă, dar care sunt împinși în debaraua spațiilor de decizie?
„Intervenția în viața publică” înseamnă fie acces la decizie, fie haștagism protestatar. În primul caz, trebuie să fii la putere, în al doilea – doar să ieși în stradă. Se pare că inițiatorii nu au în vedere nici una dintre variante.
Spiritul în care este gândită platforma trimite la a treia cale – și anume la o organizare statală de tip plebiscitar, cu un fel de democrație directă după modelul elvețian. În țara cantoanelor, orice decizie, indiferent de nivelul la care se referă – comunal, cantonal sau federal – poate fi contestată sau modificată prin referendum cetățenesc. La noi, pentru așa ceva, mai e mult până departe.

Inițiatorii afirmă răspicat că mișcarea avută în vedere nu este, în niciun caz, una politică! Doamne ferește!, par să spună mulții dintre ei. „Mișcarea pe care ne propunem să o creăm nu înlocuiește partidele, partidele – cărora le revine în democrație rolul cunoscut – …nimeni dintre cei care aderă nu este întrebat asupra afinităților sale politice”, se arată în expunerea introductivă. (Apolitismul de fațadă a fost pentru mulți una dintre cele mai profitabile ipostaze în România post-decembristă, o formă perversă de a face politică fără a fi etichetat ca atare – dar ăsta e un alt subiect).

CE TREBUIE SĂ ÎNVINGĂ PLATFORMA
Provocările platformei România cetățenilor nu sunt deloc simple.
Ca să realizeze ce și-au propus, cred că purtătorii platformei trebuie să învingă 4 obstacole mai importante:
1. Suspiciunea americanilor.
2.Icoana idiocrației bruxeleze, cu care leadership-ul politic actual doarme sub pernă.
3.Tertipul stabilității în numele războiului.
4.Blocada propagandei.
Pentru a ieși la lumină în reala sa semnificație, ideea în esență apolinică a României cetățenilor va trebui să spargă cel puțin aceste 4 bariere sonice.
Mai întâi (n-avem încotro, aici am ajuns!), trebuie să-i convingă pe americani să aibă încredere nu doar în lingătorii de clanțe ai ambasadei, ci în toți cetățenii României. România cetățenilor este o Românie a democrației, a libertății și drepturilor omului. Este o Românie a acelorași valori pe care înșiși fondatorii Americii le-au pus la temelia constituției lor.
Americanii n-au a se teme că, dacă țara va reveni sub controlul cetățenilor săi, lucrurile vor lua o turnură proastă pentru protectoratul numit „parteneriatul strategic”. O Românie a cetățenilor înseamnă exact aceleași lucruri care au făcut din America un model respectat de organizare statală. Mai mult decât atât, într-o Românie a cetățenilor, protectoratul va căpăta și mai multă legitimitate decât acum, când țara este condusă de marionete.
În al doilea rând, platforma trebuie să demitizeze noua religie care face din Bruxelles un fel de Mecca (spun cu iertare) al impotenților politici și intelectuali din țară. „Așa cere Bruselul” a devenit un leitmotiv al prostiei și lașității, dar și un alibi care vrea să mascheze incapacitatea celor care ne conduc. „Bruselul” invocat pe toate gardurile a devenit un oligopol al deciziilor luate de niște personaje nealese de nimeni și care nu dau socoteală nimănui. Exemplul cel mai la îndemână este cu PNRR-ul nostru cel vestit. Când tot auzim că „se negociază cu Bruselul” modificarea PNRR trebuie să știm că se discută de fapt cu niște funcționărași pripășiți prin niște birouri, reuniți într-un Grup de lucru pentru recuperare și reziliență („Recovery & Resilience Task Force” – a se vedea https://commission.europa.eu/about-european-commission/departments-and-executive-agencies/recovery-and-resilience-task-force_en#leadership-and-organisation) și care au obiect al muncii (plătite cu bani grei!) să bifeze cu mânecuțe ce se face și ce nu din ceea ce au scris iresponsabilii Ghinea și Cîțu. Din cauza acestor idiocrați, PNRR-ul a devenit un MCV pe economia țării, o dogmă pe care nici măcar bolșevicii lui Valev n-au îndrăznit s-o impună țărilor fostului CAER.
Teoria cu „așa ne cere Bruselul” trebuie ajustată strict la tratatele fondatoare. Funcționarii de acolo nu sunt plătiți să tragă după închipuirea lor tot felul de linii roșii în conduita țărilor membre. Idiocrația bruxeleză trebuie să se conformeze strict prevederilor tratatelor fondatoare ale UE și să nu inventeze tot felul de cerințe ca să-și justifice lefurile și privilegiile imense. În puzderia de instituții europene sunt peste 56.000 de funcționari, numiți de tot felul de agenturi și grupuri de interese, pentru cca 800 de demnitari aleși. Așa stau lucrurile cu cifrele și banii. E de înțeles că toți aceștia țin cu dinții de scaune – și atunci își inventează obiectul muncii pe spinarea țărilor membre.

Tocmai pentru că suntem pro-europeni și vrem să trăim într-un continent al libertăților și drepturilor cetățenești, dorim să apărăm Europa și spiritul european de ceea ce cred că acum este pericolul cel mai mare: eroziunea din interior pe care o provoacă o birocrație veroasă, nealeasă de nimeni, care ascultă doar mesajele de la casierie, dar care se erijează în șefi pe diferite felii, proiecte, mcv-uri etc ai țărilor membre.

România cetățenilor este o Românie a cetățenilor europeni – și acest lucru ar trebui stabilit cu claritate în mintea celor din țară care trăiesc și respiră doar cum le zice Bruselul. Altfel, domnii ambasadori ar trebui să fie liniștiți, linsul de clanțe pe la ambasade va rămâne și pe mai departe sportul preferat al îmbăloșaților politici de pe Dâmbovița.
În al treilea rând, platforma trebuie să învingă marota despre stabilitate vehiculată cu atâta osârdie în numele războiului. „Dom^le, avem război la graniță și nu e momentul…”. Stabilitatea – da, dar se poate referi doar la valorile generale și opțiunile strategice pe care țara și le-a asumat și care sunt de neclintit. Stabilitatea nu se poate referi însă și la prostocrație, la cleptocrație, la mozaicul de clanuri care domină viața tuturor localităților, la tonele de droguri care au ajuns până în clasele gimnaziale, la cocalarii care fac legea pe străzi, la polițiștii în uniformă care vând droguri din mașina poliției. (Unde or fi ajuns oare sutele de kg de cocaină găsite în deltă și pe litoral în primăvara anului 2019, care valorau peste o jumătate de miliard de euro și care au fost preluate de poliție? N-am auzit că ar fi fost distruse în public, cum scrie la lege… ).

Stabilitatea nu se referă nici la cohorta de rele care sufocă societatea românească. Relele sunt descrise succint și convingător în expunerea platformei. Pentru a le învinge, da – este nevoie de o Românie a cetățenilor. Pentru că România confiscată de prostocrație n-a făcut decât să amplifice aceste rele, nicidecum să le stârpească.

În sfârșit, proiectul România cetățenilor trebuie să învingă ignoranța unei propagande din ce în ce mai toxice. Orice idee ar proveni de la platformă va fi înăbușită sub cizma ignoranței.
România cetățenilor nu se poate realiza fără ca ideile despre ce înseamnă acest lucru să ajungă la cetățenii înșiși, să-i convingă și să-i determine să intre în luptă.

Războiul din Ucraina au consfințit apusul presei. În România nu mai există presă. Există media și propaganda. Propagandiștii frontului au ocupat definitiv spațiul public. Pacea a devenit un cuvânt prohibit. Orice obiecție la orice prostie emisă de autorități este considerată putinistă. Cu un titlu de glorie, patronul unui important trust de presă anunța stupefiant zilele trecute că „a fondat postul de televiziune de ştiri care este cel mai pro-american, pro-NATO din România”. Mai mult decât așa ceva nici că se poate.

STINDARDUL EXISTĂ, CINE-L PREIA?
Dacă nu va dovedi în timp scurt aptitudini și resurse cu care să ducă aceste lupte pe aceste 4 fronturi, platforma România cetățenilor va rămâne ceea ce pare că este din naștere: o frumoasă iluzie.
Caz în care mai are totuși câteva variante de supraviețuire:
a)Să se transforme într-un ong cu site propriu și alte canale social media pe care să și le construiască treptat
sau
b)Să urmeze metoda Alianța Civică (Ana Blandiana) și Mișcarea Populară (Băsescu), transformându-se în partid
sau, cel puțin,
c)Să redacteze o Cartă neagră a situației în care se află țara astăzi și intitulată, să zicem, „Două decenii furate României. Regimurile Iohannis-Băsescu 2015-2024”. Ar merita o carte – document în care să fie menționate toate ororile politice, securistice, juridice, economice etc comise în aceste două decenii, perioadă care, pentru traumele aduse societății românești, poate fi comparabilă – în termeni istorici – cu perioada 1945-1965.

România cetățenilor poate chiar începe de mâine cu abecedarul: demilitarizarea procesului electoral. România cetățenilor este inexistentă dacă rezultatul votului nu mai este al cetățenilor. Ne putem imagina cât de departe suntem de o țară a supremației cetățenilor, în condițiile în care opțiunile de vot sunt manipulate de securiști, votul este controlat de tableta setesiștilor, iar sacii cu buletine sunt furate sub ochii impasibili ai jandarmilor și sepepiștilor.

România cetățenilor ar putea începe și cu mutarea sub control parlamentar a întregii aparaturi sofisticate de care vorbea generalul Rog că este folosită pentru urmărirea cetățenilor și controlul votării. Softurile care permit manipularea voturilor ar trebui puse pe foc. Generalul a recunoscut cu seninătate, ca și cum ar fi scuipat cojile unei semințe, că alegerile sunt manipulate, existând o divizie specială a SRI care se ocupă de „inginerie socială”, adică de urmărirea la detaliu a vieții oamenilor. Nu poate exista dispreț mai uriaș față de cetățean decât o astfel de mărturisire! Care „Republică a cetățenilor”?! Generalul Rog ar trebui felicitat pentru că a dezvăluit monstruozitatea acestei construcții securiste de sorginte NKVD-istă, girată cu cinism de Hellvig. De eseistul de budoar Eduard Hellvig. Cel lăudat cu clăbuci de o propagandă năimită și iresponsabilă. Care mai are și tupeul de a da de înțeles că ar candida la președinție.

Nevoia unei puternice activări a spiritului cetățenesc este evidentă.
Dar vedem că lucrurile se complică atunci când se pune problema mijloacelor. Oamenii au nevoie de un declic, au nevoie de un lider, de un purtător de steag, de un program inteligibil și foarte concret și de energia unei echipe cu idei clare despre ce-ar putea face de mâine.

Va răspunde platforma România cetățenilor acestor deziderate?