Dezamăgire în România şi Bulgaria din cauza amânării aderării la Schengen

Românii şi bulgarii s-au arătat dezamăgiţi şi furioşi vineri, după decizia Uniunii Europene de a ţine cele două ţări în afara zonei Schengen, chiar dacă au îndeplinit cerinţele tehnice, scrie Associated Press.

De cotidianul.ro - Autor
Dezamăgire în România şi Bulgaria din cauza amânării aderării la Schengen

Românii şi bulgarii s-au arătat dezamăgiţi şi furioşi vineri, după decizia Uniunii Europene de a ţine cele două ţări în afara zonei Schengen, chiar dacă au îndeplinit cerinţele tehnice, scrie Associated Press.

Românii şi bulgarii s-au arătat dezamăgiţi şi furioşi vineri, după decizia Uniunii Europene de a ţine cele două ţări în afara zonei Schengen, chiar dacă au îndeplinit cerinţele tehnice, scrie Associated Press.

Decizia miniştrilor de Interne ai UE a venit pe fondul temerilor în creştere privind imigraţia ilegală şi criminalitatea pe întregul continent şi a pus presiuni suplimentare asupra sistemului Schengen de a călători fără restricţii în 26 de state europene. Ministrul francez de Interne, Claude Gueant, a declarat că naţiunile UE erau preocupate de faptul că „corupţia poate înflori în aceste două ţări şi, astfel, pot slăbi protecţia frontierelor”.

Comentatorul politic român Stelian Tănase a numit decizia „cel mai mare eşec al politicii externe a guvernului de la Bucureşti în ultimii 20 de ani”. „Oficialii de la Bucureşti ne-au spus că vom intra, dar au fost doar vorbe, şi nu fapte”, a declarat acesta pentru Associated Press.

Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a somat-o pe ambasadoarea Olandei, Tanya van Gool, după decizia de joi, din cauza comentariilor făcute de ambasadorul olandez că sistemul de justiţie din România nu este satisfăcător. În Bulgaria, ziarul „Sofia Echo” a spus că refuzul este „o ruşine pentru Sofia”. Bulgaria şi România au fost respinse de către miniştrii UE, la numai o zi după ce Parlamentul UE a votat pentru admiterea în zona Schengen.

Olanda a blocat admiterea lor după ce a amânat orice decizie, deoarece există îndoieli cu privire la Bulgaria şi România că ar fi suficient de puternice pentru a asigura un control eficient al frontierei externe a zonei Schengen. România a lansat o operaţiune împotriva vameşilor şi Poliţiei de Frontieră, care sunt acuzaţi de corupţie şi contrabandă de ţigări, iar în jur de 180 de persoane au fost arestate. Cu toate acestea, criticii spun că efortul a fost nesemnificativ şi tardiv.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ţara sa nu ar accepta noi condiţii pentru aderarea la zona Schengen şi încă mai speră să adere în 2011. El a recunoscut România are ”deficienţe în sistemul de justiţie”. Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a declarat, vineri, că speră ca „autorităţile olandeze vor fi deschise şi sincere şi vor aprecia eforturile României şi Bulgariei de a adera la Schengen”.
Unii români au declarat că decizia a fost inevitabilă.

„Noi nu avem dreptul să ne supărăm că ne-au respins. Cu astfel de lideri incompetenţi şi cetăţeni leneşi, asta e ceea ce merităm”, a spus Magdalena Miclaus, 42 de ani, care vinde produse agricole.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.