Dezvoltarea prin sabotaj

Puţine căi de sabotare a dezvoltării noastre printr-o reţea de autostrăzi au fost descifrate.  În schimb, avem o sinistră transparenţă a sabotajelor din sistemul sanitar:

– DNA-Kovesi s-a străduit să facă praf imaginea acestui sistem, fără să poată proba niciodată nimic în materie de corupţie medicală, nu pentru că ea n-ar exista, desigur, ci pentru că procurorii aveau altă misiune când era vorba de doctori: să compromită sistemul medical de stat;

– în primul său ministeriat, Vlad Voiculescu a blocat transplantul românesc de plămâni; beneficiarul cel mai apropiat al acestui sabotaj erau clinicile vieneze care operau asemenea transplanturi;

– acum, primarul sectorului 1 blochează şansa apariţiei unei clinici pentru copiii arşi ca urmare a unei finanţări de la Banca Mondială; nu trebuia decât să semneze o cerere către Primăria Municipiului Bucureşti prin care era solicitată demolarea unei clădiri vechi; a refuzat de trei ori să îşi dea semnătura, fără nicio motivare raţională; dacă nu o dă până pe 31 martie, se poate pierde finanţarea Băncii.

Clotilde Armand a găsit că poate scăpa de răspunderea acestei non-semnături printr-un hocus-pocus. A convocat de urgenţă Consiliul Local şi a propus eliminarea tuturor spitalelor din schema administrativă a sectorului, spitale ce-i fuseseră atribuite printr-o reglementare guvernamentală din 2012. Zis şi făcut. Consilierii PNL i-au fost complici de nădejde. Acum, primăriţa are o motivaţie solidă să nu semneze cererea aceea: Domnule manager, sectorul 1 nu mai are nicio legătură cu spitalul dumitale.

E posibil ca în contenciosul administrativ să se revină asupra deciziei votate la sectorul 1, dar asta nu se va întâmpla înainte de 31 martie.

Cine se bucură? Clinicile pentru copiii cu arsuri grave de la Viena? Şi ele, desigur, dar şi altele de pe cuprinsul UE.

Mă întreb ce aş face eu dacă aş fi şeful SRI în contextul acestor sabotaje atât de transparente? M-aş putea mulţumi doar să-mi informez beneficiarii? La ce bun să-l informez pe Câţu când ştiu că e un extremist al privatizărilor de tot felul? Stradă, şcoală şi spital. Doar străzile nu vrea să le privatizeze.

Să pornesc o răzbunare prin DNA? Aş fi la fel de „democrat” precum echipa Coldea-Maior. Să pornesc o campanie de demascare a profilului moral al primăriţei? Asta n-ar putea-o determina pe Clotilde să semneze cererea aceea care, nesemnată, va duce la pierderea celor 73 de milioane de dolari ce aşteaptă la Banca Mondială.

Chiar atât de dezarmat să fiu? Dar n-aş putea organiza o conferinţă de presă în care să prezint toate informaţiile pe care le am în chestiunea clinicii pentru copiii arşi? Ar obliga-o asta pe Clotilde să semneze ce are de semnat? Desigur, nu, dar în felul acesta aş fi cinstit faţă de poporul meu şi aş lăsa judecăţii sale acest caz. Poate că românii vor zice: „Bravo, Clotilde, ai dreptate, ce ne trebuie nouă o clinică ultramodernă pentru copiii arşi?”.

Aş preciza, la conferinţa aceea, că reglementarea guvernamentală din 2012 nu a stabilit la ce nivel va funcţiona aparatul de administrare non-medicală a spitalelor: la nivel de primărie ori la nivelul unităţii spitaliceşti? Clotilde l-a mutat, acum, la nivelul spitalelor. Dar nu l-a lăsat fără finanţare. Pentru că deciziile Primăriei nu bat reglementările Guvernului. Această ipoteză de presă a opririi finanţării ţine de o lipsă în documentare. Care lipsă ascunde, iată, miezul chestiunii: a scăpat Clotilde de sarcina acelei semnături au ba?