În 2013, preşedintele de atunci al USR a creat un nou Statut al Uniunii şi l-a validat în Consiliul USR (compus din numai 28 de membri!). Era, deja, o încălcare a vechiului Statut, care este întotdeauna implicat în ”fabricarea” unuia nou: trebuia convocată o Adunare Generală a membrilor USR (pe regulile prevăzute de vechiul Statut) pentru validarea noului Statut.
Ei bine, domnul preşedinte al USR de atunci avea o problemă. N-avea nimic împotriva convocării AG, dar îi lipseau banii necesari. N-avea bani, dar îşi dorea un al treilea mandat de preşedinte al USR. Dacă am falimentat-o, de ce să n-o conduc tot eu în continuare?!
Aşa că în Statutul cel nou (validat nestatutar) a prevăzut o mare noutate electorală: urnele care se duc ele la alegători, iar nu invers. În cazul unor alegeri la USR, acest turnir electoral era, desigur, şi unul înalt-cultural, dar şi unul înalt-educaţional.
Unii beneficiari ai acestei educaţii electorale profund înnoitoare nu s-au putut bucura de noul ei temei statutar-nestatutar. Au început să protesteze, privat şi public. Când protestele lor au luat şi calea sesizării instanţelor judecătoreşti, domnul preşedinte a devenit de-ne-re-cu-nos-cut. Parcă înviase Nicolae Ceauşescu, sub înfăţişarea sa prezidenţială. Avea ceva de-re-cunoscut, la o adică!
Potrivit ilustrului model ceauşist, domnul preşedinte al USR a început să-i acuze pe protestatari că încalcă nişte prevederi ale Statutului pe care ei tocmai îl contestaseră în instanţă. N-a aşteptat domnul preşedinte ca instanţele să se pronunţe şi a purces la excluderi şi suspendări conforme tot cu acel Statut contestat. N-a fost de ajuns. Contestatarii aşteptau verdictul chiar şi aşa, excluşi, suspendaţi, dar nu cu mâinile în sân. Ei, contestatarii, urmau paşii indicaţi de o Ordonanţă Guvernamentală (OG 26/2000). Paşii aceia, legali, conduceau spre o Adunare Generală Extraordinară a USR. Preşedintele i-a ameninţat, public, pe toţi cei care vor merge să voteze la această AGE că vor fi, şi ei, excluşi din USR.
Ce înţelegea preşedintele? Că din clipa în care el, Nicolae Manolescu, nu ar mai fi fost preşedintele în exerciţiu al Uniunii, căci tocmai prin acel vot ar fi fost ales un nou preşedinte, altul decât N.M. Desigur, Nicolae Manolescu, dacă mergea la AGE, ar fi putut să participe la elaborarea unui nou Statut, valabil în condiţiuni legale, şi, eventual, s-ar fi putut înscrie pe lista candidaţilor pentru funcţia de preşedinte (dacă noul Statut ar fi prevăzut un al treilea mandat), şi anume chiar în condiţiile acelei prevederi.
Înţelegând paradoxul pe care şi l-a pus sub scaun, Nicolae Manolescu ar fi putut face şi altceva: să meargă la acea AGE, iar a doua zi, revenit pe scaunul prezidenţial, să-l excludă şi pe… Nicolae Manolescu din USR. Dar dacă acea AGE l-ar fi reales preşedinte? Şi aşa, Nicolae Manolescu ar fi putut să se excludă din USR de dragul de a fi consecvent cu ameninţările sale anterioare, care consecvenţă n-ar fi putut strica imaginii USR. Şi atunci, nemaiavând preşedinte ales, USR ar fi trebuit să convoace o altă AGE, pentru alegeri de preşedinte (acum nemaifiind şi cazul unor mari schimbări statutare).
Domnul Nicolae Manolescu n-a sesizat bucuriile paradoxului pe care l-a creat, ci a încremenit proiectul USR pe liniile fizionomiei sale tot mai ceauşiste. A căutat o portiţă de contraatac legalmente plauzibilă. A găsit-o. Numai că n-a realizat natura ei infracţională. A comunicat membrilor USR că Adunările Generale (ordinare sau extraordinare) n-au nici o treabă cu OG 26/2000, şi că, în fapt, ele sunt reglementate de Decretul-lege 267/1949! Comunicările acelea, private şi publice, au natura infracţională a înşelăciunii şi a falsului în actele de conducere a unei asociaţii nonguvernamentale. Decretul-lege 267/1949 nu conţine nicio prevedere cu privire la AG. Nici măcar nu conţine sintagma ”Adunare Generală”!
x
x x
Mărturie personală. Admir spiritul critic din opera scriitoricească a domnului Nicolae Manolescu. Nu cred că domnia sa a luat-o pe calea lui Ceauşescu. Ceea ce cred (şi în bună parte cunosc) este că Nicolae Manolescu nu şi-a format cultura juridică necesară vremurilor de după 1989 şi nici n-a simţit nevoia să se înconjoare cu jurişti de calitate, specializaţi în acest tip de litigii în care este implicată USR.
Ce-i drept, ca să poţi recunoaşte calitatea unui jurist, ai nevoie tu însuţi de ceva cultură juridică. Alt paradox!
Ceea ce mai cred este că Nicolae Manolescu nu va avea nesăbuinţa de a continua să susţină că o lege din 1949 şi-ar fi putut conserva întreg impactul jurisdicţional şi după 1989. Ceea ce mai cred, dar acum cu multă tărie, este că onoarea domnului Nicolae Manolescu este încă integral conservabilă. Cu o condiţie: să-şi prezinte de îndată demisia (din această funcţie de preşedinte al USR, pe care, de fapt, nici nu o mai deţine!).
În ipoteza în care Nicolae Manolescu va aştepta verdictul instanţelor spre a înţelege dacă mai este (sau nu) preşedintele USR, onoarea domnieie sale se va duce pe apa sâmbetei de 19 martie 2016, când AGE a USR, legal convocată, nu a vrut să acorde al treilea mandat de preşedinte domniei sale.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.