DNA. Dosar privind funcţionarea fără autorizaţie ISU a Fermei Dacilor

Direcţia Naţională Anticorupţie ar urma să redeschidă un dosar privind funcţionarea fără autorizaţie ISU a pensiunii Ferma Dacilor, unde marţi a izbucnit un incendiu devastator, soldat, până la acest moment, cu şase morţi, între care un copil, doi răniţi şi doi dispăruţi, precizează surse judiciare.

Potrivit acestora, Secţia militară a DNA a clasat în martie 2023 acest dosar care ar urma să fie redeschis după evenimentul recent.

Ferma Dacilor nu are autorizaţie de securitate la incendiu, a informat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Conform sursei citate, în anul 2019 a fost efectuată la acest obiectiv o „verificare pe fond”, fiind identificate şase nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului şi au fost aplicate şase avertismente.

„La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu”, a transmis ISU.

Ferma Dacilor este un operator economic cu funcţiuni de cazare şi restaurant, aflat în satul prahovean Tohani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. Și ce au făcut? Au „hârtii acoperitoare”, brava autorități!

  2. Dar atestare si licenta de turism aveau?!! Toate institutiile de control ale statului sunt de vina!

  3. Piedone, la puscarie! Demisia Guvernului Victor Ponta! A trebuit să moară oameni…

  4. Iar se folosește denea pentru bau-bau de un eveniment ce cade de obicei în competența de cercetare a unei procuraturi orășenești, iar presa îi cântă în strună. Tot ce a facut abuziv sistemul condus de kovesi și coldea a fost anterior pregatit, instigat de presă. Trăiau bine din incitare o gramadă de scârța scârța pe hartie de care azi nimeni nu mai stie, gen alpulei ori gabriela b., fostă candidată cu gura mare și rotunjită pe măsură potrivită la cotroceni sau care încă învărt, mestecă rahatul pregatit în laboratoarele de manipulare a prostimii, precum schija aia de-a fugit de la ziua iar acum apare pe la românia tv, fostă tovarășă de călire la cald cu un tovarăș, incoruptibil nevoie mare, de la s-luju

  5. PARTEA I : Iarasi este pusa caruta inaintea cailor! Cu siguranta, lipsa autorizatiei ISU era un motiv important care impunea nefunctionarea locatiei! Insa principalul motiv care trebuia sa impuna nefunctionarea locatiei ar trebui sa-l constituie … “LIPSA autorizatiei de construire”! Daca aceasta locatie nu ar fi fost constrita, motivat de lupsa autorizatiei, nu ar fi necesitat nici :autorizatie ISU”, nici autorizatie de la Ministerul Turismului si, cel mai important NU ar fi rezultat victime! In conditiile in care, totusi, constructia a inceput sa fie edificata, a existat o cauza pe rolul instantelor care viza tocmai … „LIPSA autorizatiei de construire”! Din pacate, autorii morali ai “uciderilor din culpa” sunt judecatorii! Acestia au respins cererea formulate la instanta si au dispus … continuarea edificarii constructiei in lipsa autorizatiei de construire! Si asta pentru ca : judecatorii nu raspund pentru faradelegi; abuzul judecatorilor este confundat cu inamovibilitatea si cu independenta lor; judecatorii isi permit sa interpreteze legile in conditiile in care obligatia lor este sa aplice legile(interpretarea unui articol de lege este responsabilitatea exclusiva a autorului actului normativ, motiv pentru care iata, nici CCR nu isi permite sa interpreteze un text de lege!!!!!); judecatorii emit solutii la comanda fara nicio legatura cu adevarul cauzelor(cu siguranta in schimbul unor … recompense!!!!); judecatorii sunt platiti cu salarii imense si recompensati cu pensii speciale care provin din taxele si impozitele platite de justitiabilii; judecatorii emit solutii care nu au nicio legatura cu adevarul cuzelor umilindu-i pe justitiabilii care contribuie la plata salariilor si pensiilor specialel etc, etc, etc!

  6. PARTEA II : Dosarul despre care face vorbire “traditionalul fabricant de dosare(alias DNA)” are menirea tocmai de a abate atentia opiniei publice de la ESENTA CAUZEI si de la ADEVARATII CRIMINALI din CULPA! MAFIA care functioneaza in justitie este cancerul societatii romanesti! Justitia romaneasca functioneaza pe baza regulilor si principiilor instituite de “COSA NOSTRA”, “’NDRANGHETA” si/sau alte … asemenea! Exact ca in functionarea acelor “famiglii mafiote”, la fel si justitia romaneaca emite solutii de executie la comanda, iar in momentul in care un justitiabili “indrezneste” sa atace solutiile interesate amise, HAITA MAFIOTA actioneaza in spijinul membrului “famigliei”! Au ajuns pana acolo incat, pentru a obtine/emite solutiile interesate in cauze, au desemnat “judecatori pensionari” in complete de judecata iar reactia “haitei” la sesizarea justitiabililor a venit exact precum reactia unei haite de lupi atunci cand ataca prada! NICIODATA cu argumente legale si/sau constitutionale(situatie care reprezinta cu siguranta o unicitate in functionarea unei … justitii chiar si pentru … vestitii bananieri!!!)!

  7. PARTEA III : Recent, judecatorea ANDREEA CHIS, fosta membra CSM a studiul intitulat “Folosirea (in)adecvată a puterii în sistemul judiciar din România”, publicat în revista Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române, din care citam : „În România, au fost create și implementate scenarii pe termen scurt, mediu și lung de reconfigurare a sistemului judiciar într-o structură piramidală, care să permită controlul absolut asupra carierei fiecărui judecător și procuror, control care poate fi utilizat pentru a promova anumite persoane în defavoarea altora sau pentru a sancționa anumite persoane și pe altele nu, pentru comportamente similare, în funcție de felul în care răspund sau nu la comenzi, atunci când este cazul”, se arată în studiul lui Chiș, care poate fi lecturat integral. Autoarea relevă că opoziția a peste 3.700 de magistrați, reprezentând peste 50% din totalul posturilor ocupate în România(aceasta cifra releva faptul ca aproximativ 50% dintre magistrate apartine “mafiei din justitie”), la presupusa reformă benefică a justiției din 2018 i-a costat pe aceștia: „a avut efect asupra carierelor semnatarilor (n.r. – a petiției contra reformei legilor justiției, fie blocându-le posibilitatea promovării, fie prin încercarea de atragere a răspunderii disciplinare”.

  8. PARTEA IV : Concluzia este că „sistemul judiciar din România a devenit (…) o structură de tip piramidal, ce poate fi controlată de cei aflați în vârf, adică de o mână de judecători și procurori, în mâinile cărora se află cariera fiecărui judecător și procuror din România”. „Această mare putere poate fi folosită într-un mod adecvat sau inadecvat. Titlul studiului sugerează o concluzie personală: puterea aceasta mare a fost și mai poate fi folosită inadecvat. Cu o mare putere vine sau ar trebui să vină și o mare responsabilitate. Cu toate acestea, tragerea la răspundere a celor care folosesc inadecvat, abuziv, o astfel de putere este foarte dificil de realizat în România, în circumstanțele actuale, se arată în studiul lui Chiș, publicat în revista Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române.

  9. EPILOG : NIMENI dintre cei interesati, respectiv : PRESEDINTIE, PARLAMENT, CSAT, CSM, GUVERN, MINISTETRUL JUSTITIEI NU AU AVUT NICIO REACTIE! In conditiile in care din interiorul sistemului se AFIRMA CU RESPONSABILITATE ca : 01. “50%” “din totalul posturilor ocupate în România” au acceptat “Folosirea (in)adecvată a puterii în sistemul judiciar din România”, respectiv au admis APARTENENTA la “famiglia mafiota” care a pus stapanire pe justitia romaneasca; 02. „sistemul judiciar din România a devenit (…) o structură de tip piramidal, ce poate fi controlată de cei aflați în vârf, adică de o mână de judecători și procurori, în mâinile cărora se află cariera fiecărui judecător și procuror din România”; 03. “puterea aceasta mare a fost și mai poate fi folosită inadecvat”; 04. “o mare putere vine sau ar trebui să vină și o mare responsabilitate”; 05. “tragerea la răspundere a celor care folosesc inadecvat, abuziv, o astfel de putere este foarte dificil de realizat în România, în circumstanțele actuale”, iar institutiile responsabile nu au nicio reactive, demonstreaza faptul ca tocmai aceste institutii folosesc “(in)adecvat puterea în sistemul judiciar din România”!!!! Din aceste motive consideram ca SI ACESTE UCIDERI DIN CULPA vor avea soarta UCIDERILOR DIN CULPA de la Neamt, Matei Bals sau uciderile din cauzele HEXI PHARMA, IOAN CRISAN, 2 MAI, MONICA MACOVEI, HORODNICEANU, etc!

  10. Cine este cel de la sectia militara care a clasat dosarul? El nu trebuie pedepsit? Sau magistratii indiferent de cate porcarii fac si cat de mari, primesc salarii grase si pensii speciale?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.