Dezvăluirile Anei Maria Nuciu, fosta translatoare din Baza americană NATO de la Kogălniceanu, privind existenţa unui adevărat BORDEL în interiorul acestei unităţi militare s-au bucurat de o mare atenţie din partea cititorilor noştri, primul episod fiind preluat şi de cîteva mijloace de presă prestigioase. Unii dintre cititori au fost chiar îngrijoraţi, întrebîndu-ne dacă serialul va continua şi dacă nu se vor face presiuni asupra ziarului de a-l opri. Acest episod este dovada că investigaţia noastră este în plină derulare.
REZUMATUL PRIMULUI EPISOD
Documentul devastator pe care l-am publicat integral în primul episod, care a fost trimis către DIICOT, devoalează existenţa acestui BORDEL în baza militară de la Kogălniceanu. Ana Maria Nuciu a depus Plîngerea penală împotriva lui OTTO BUSHER III, comandantul Forţelor SUA staţionate în Baza militară de la Kogălniceanu, şi LLOYD SPARKS, plutonier adjutant principal al Organizaţiei BSAST, care era mîna dreaptă a comandantului.
Cei doi sînt acuzaţi că au înfiinţat acest BORDEL pentru militarii americani în interiorul UM 01837, într-una din clădirile P, unde „erau exploatate sexual mai multe tinere (între care unele minore), ce erau ţinute sub pază, conform declaraţiilor angajaţilor civili ai US Army din baza de la Kogălniceanu”!
Ana Maria Nuciu precizează că de această situaţie şocantă aveau cunoştinţă şi de autorităţile militare române, care aveau atribuţii de control asupra persoanelor care intrau în bază. Fosta translatoare descrie cu lux de amănunte cum au intrat cîteva prostituate în baza militară, aduse cu maşina de doi angajaţi civili americani, şi conduse chiar în biroul comandantului Otto Busher, situat vis-a-vis de biroul traducătorilor, unde lucra chiar Ana Maria Nuciu!
AUDIO / AMENINŢARE CU MOARTEA DACĂ NU SE POTOLEŞTE
De scoaterea fetelor din unitate se ocupa un oarecare Mark Boggs, care, simţindu-se protejat de comandant, şi-a permis chiar s-o ameninţe pe Ana Maria Nuciu că o va călca cu maşina dacă îşi mai bagă nasul în afacerea sexuală de care se ocupa! Vă prezentăm înregistrarea audio care confirmă aceste ameninţări:
Postăm mai jos transcrierea fişierului audio, precum şi traducerea în limba română a conversaţiei:
„AN: Good morning… [incomprehensible text] ... You were saying something to me yesterday..
MB: Yes
AN: I couldn’t understand exactly what you were saying, but I heard parts of what you said and associating them I don’t think that you were saying something nice. So, I want to ask you what were you saying?
MB: When?
AN: I just heard „Fuck” „and I’ll run you over”.
MB: Oh, oh last night when I was…
AN: Yes, yes, last night, I couldn’t, I couldn’t understand very well so I wanted to make sure that what you said was not … what were you saying?
MB: I said you need to have a reflective … You need to be more reflective or you’re going to get run over.
AN: More reflective, meaning what?
MB: You know refle, reflection? People … [incomprehensible text] … your coat is dark.
AN: So you weren’t swearing on me? You weren’t threatening on me?
MB: No.
AN: No? OK. So you were just concerned for me?
MB: It was more of a joke.
AN: More of a joke? You do that kind of jokes?… So, I thought I heard a „Fuck” there, and I didn’t understand what you said next, but associating the „Fuck” with the „I’ll run you over” was something that I thought was not right. So that’s why, what I wanted to ask you, what were you actually saying to me?
MB: That’s what I said.
AN: That’s what you said? OK.
MB: You think that that was abnormal? Was that, was that out of character?
AN: To say fuck…
TRADUCERE ÎNLIMBA ROMÂNĂ
AN: Bună dimineața … [text neinteligibil] … Mi-ați spus ceva ieri..
MB: Da
AN: N-am putut să înțeleg exact ce mi-ați zis, dar am auzit părți din ce ați spus și punându-le laolaltă nu cred că ce ați spus e ceva plăcut. De aceea vreau să vă întreb ce spuneați?
MB: Când?
AN: Am auzit dintr-o dată „Fuck”, „and I’ll run you over” (și o să te calc cu mașina)
MB: Oh, oh ieri seară când eram…
AN: Da, da aseară , n-am putut, n-am putut să înțeleg foarte bine și de-asta am vrut să mă asigur că ce ați spus nu este … ce spuneați?
MB: Am spus că trebuie să ai ceva meditativ (n.t. în tine). Trebuie să reflectezi mai mult sau o să ajungi să fii călcată.
AN: Să reflectez, însemnând ce?
MB: Stii reflecția? Oamenii… [text neinteligibil]… haina ta e închisă la culoare.
AN: Deci nu m-ați înjurat? Nu m-ați amenințat?
MB: Nu.
AN: Nu? OK. Deci doar vă făceați griji pentru mine?
MB: A fost mai mult o glumă.
AN: Mai mult o glumă? Dumneavoastră faceți astfel de glume? Pentru că eu cred că am auzit „Fuck”, și n-am înțeles ce ați spus după, dar punând la un loc înjuratura cu ” și o să te calc cu mașina” a fost ceva ce nu cred că e în regulă. Si de aceea, asta am vrut să vă întreb, ce îmi spuneați de fapt?
MB: Asta am spus.
AN: Asta ați spus? OK.
MB: Crezi că asta a fost anormal? Este, este ceva ce nu stă în caracter?
AN: Să spui „Fuck”.
Simţindu-se ameninţată, Ana Maria Nuciu s-a adresat Secţiei de poliţie Mihail Kogălniceanu, însă comandantul a convins-o să renunţe la plîngere, temîndu-se de consecinţele deschiderii unui astfel de dosar. Ana Maria Nuciu, însă, a insistat să se precizeze aceste lucruri într-un document, astfel încît, dacă i se va întîmpla ceva să se ştie care este cauza!
La cîteva zile, Mark Boggs a dispărut din bază, după ce Ana Maria Nuciu ceruse să fie pusă în legătură cu departamentul de la US Army care se ocupa cu cercetările, dar locul lui Boggs, în ceea ce priveşte serviciile sexuale pentru comandant, a fost preluat de un oarecare domn L.
CE A GĂSIT ANA MARIA NUCIU ÎNTR-UN CALCULATOR DESPRE BORDEL?
Toată povestea bordelului a apărut dintr-o eroare a acestui personaj care, atunci cînd calculatorul Anei Maria Nuciu s-a stricat, i-a dat spre folosinţă, fără să-l formateze, chiar calculatorul unui angajat român care-i traducea comandantului mesajele către prostituate, în care erau chiar şi sumele pe care acesta le plătea pentru serviciile sexuale!
Acest L. a încercat să şteargă din calculatorul Anei Maria Nuciu anumite fişiere în care erau traduse conversaţiile pe care comandantul Otto Busher le avea chiar cu prostituatele, însă, ghinion!, ele fuseseră deja salvate, astfel încît acum sînt şi în posesia noastră. Veţi observa într-un fişier chiar sumele plătite pentru serviciile sexuale! Priviţi-le cu mare atenţie:
Iată cîteva capturi de pe acest film pe care Ana Maria Nuciu l-a trimis la Parchetul militar Bucureşti, unde găsiţi acele conversaţii ale comandantului, traduse în limba română de cel care avusese calculatorul înainte de a-i fi repartizat fostei translatoare:




Toate aceste probe, alături de un DVD şi alte materiale au fost predate anchetatorilor care au fost nevoiţi la un moment dat să deschidă un dosar, însă rezoluţia lor este una incredibilă. Cazul a fost clasat cu argumente dintre cele mai penibile:




După cum se observă, procurorii militari au audiat mai multe cadre şi au făcut verificări, însă spun că au cercetat doar registrele de intrări pentru a descoperi „fetele”, numai că, la mintea cocoşului, este de înţeles că Ana Maria Nuciu se referă la persoanele care au intrat în bază fără să fie înregistrate!
Pe fila 3 a Ordonanţei, acolo unde Ana Maria Nuciu se referă la hărţuirea şi ameninţările cpt. Alexander R. Gardiner, procurorul precizează care este motivul real pentru care dosarul a fost clasat: „avînd în vedere Legea nr. 291/2007, Ordinul comun M115/158/44/C/2015, precum şi Acordul NATO-SOFA, competenţa de cercetare a faptelor săvîrşite de către cadrele armatei SUA pe teritoriul României aparţine organelor judiciare ale SUA, acestea fiind sesizate de către petentă”!
În aceste condiţii, precizate chiar de către procurorii militari care au clasat Plîngerea penală a Anei Maria Nuciu, este clar că aflarea adevărului nu a fost obiectivul anchetei, ci, din contră, ascunderea lui! Şi, astfel, îşi imaginează cineva că desfacerea contractului de muncă al Anei Maria Nuciu, după dezvăluirile sale, este străină de acest obiectiv?
– Va urma –
Din episodul 3:




inca o data felicitari Cotidianul si autorului ptr aceasta ancheta profesionista si extrem de curajoasa!
dreptacilor tradatorilor ati transformat Romania in colonie bananiera
prostilor spalati pe creier! ce mai spuneti slugilor fara neuroni in fata acestor mârsavii absolute? toti degeneratii isi fac mendrele pe aici si statul român tace??
cu ce difera ocupatia americana fata de cealalta, prostilor? boule de bot aici nu mai sari cu anchetele nu mai desenezi la tabla cu carioci? nemernicilor dreptaci sa va ia naiba ca mult rau ati facut țarii dar roata se intoarce tradatorilor!