Doi dintr-o lovitură: „Primarul mimoză” şi „piază rea”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat luni că actualul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost „o piază rea” pentru acest sector, el susţinând şi că edilul Capitalei, Nicuşor Dan, este „total deconectat de la problemele reale ale urbei”.

„Pot să spun că Sectorul 1 are un specific aparte, are un potenţial enorm, dar pare că se dezvoltă doar din inerţie. Cred că primarul actual putea lipsi toţi cei patru ani de mandat şi sectorul o ducea mai bine, pentru că a fost o piază rea pentru acest sector. Situaţia poate fi comparată cu cea a unui copil care vrea mai mult, dar care nu este îndrumat de părinţi. Aşa sunt şi Bucureştiul şi Sectorul 1 astăzi, o capitală şi un sector care şi-au pierdut demult busola. Avem candidaţi capabili să facă ordine în mizeria lăsată în urmă şi să repună Sectorul 1 pe drumul dezvoltării durabile şi al investiţiilor”, a spus Bode, la Comitetul de Coordonare Extraordinar al PNL Sector 1.

El a susţinut că PNL şi PSD sunt singurele partide care le propun bucureştenilor o echipă.

„Bucureştiul şi unele sectoare de mult timp nu mai funcţionează unitar. Cătălin Cîrstoiu şi George Tuţă sunt în primul rând o echipă, care are viziune şi forţa să muncească. Asta este cel mai important şi de asta cred că avem nevoie. Poate actualul primar general o să facă echipă cu cineva. Am văzut la fel de bine că primarul de la Sectorul 1 a procedat la fel mult timp şi a reuşit să îi păcălească pe alegători în foarte multe rânduri, însă în opinia voastră vremea lor a trecut. Bucureştiul şi Sectorul 1 au nevoie ca de aer să îşi pornească rapid motoarele şi doar noi putem să facem acest lucru”, a adăugat Bode.

Secretarul general al PNL le-a cerut liberalilor din filială să meargă „din casă în casă, din bloc în bloc” pentru a prezenta proiectul pentru Bucureşti şi pentru Sectorul 1 celor care vor veni la urne pe data de 9 iunie.

La şedinţa Comitetului de Coordonare al PNL Sector 4, Lucian Bode a afirmat că ceea ce se întâmplă în Bucureşti, în multe domenii, este „o adevărată calamitate, generată de un primar general total deconectat de la problemele reale ale urbei”.

„Proiectul pentru Bucureşti are nevoie de un restart, dar nu cu formule periate, cu candidaţi spectacol sau cu alţii care au stat ascunşi prin birouri şi acum ies în stradă. Bucureştenii nu mai pot fi păcăliţi, iar noi avem obligaţia să le arătăm deschis cum stau lucrurile venind cu soluţii de management administrativ pe bune. Nu există discuţie pe care să o am pe tema administraţiei locale în care să nu vorbesc despre cât de mult a involuat în ultimii patru ani Bucureştiul. După cum nu există discuţie în care să nu observ că ceea ce se întâmplă în Bucureşti, în multe domenii, este o adevărată calamitate, generată de un primar general total deconectat de la problemele reale ale urbei”, a declarat Bode.

El a susţinut că Nicuşor Dan are restanţe la aproape toate capitolele.

„Sunt multe care i se pot reproşa actualului primar general, nu doar faptul că a fost primarul mimoză sau primarul zero proiecte finalizate. Dacă ar avea totuşi bunul simţ, nu cred că putea veni acum, cum vine Nicuşor Dan, în faţa bucureştenilor şi se face că nu vede acest haos generalizat de la Primăria Municipiului Bucureşti şi care, din păcate, a fost contagios şi pentru alte sectoare”, a mai spus Bode, menţionând că sectoarele 3, 4 şi 6 au fost conduse de administraţii performante.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. „Nicuşor Dan, este „total deconectat de la problemele reale ale urbei”.
    Cand nu mai ai nevoie de el….e piaza rea, e deconectat etc…
    Cand a stat mai bine PNL-ul la pulpana PSD-ului?! Au uitat cand se rugau de Nicusor sa candideze sustinut de ei.

  2. Mama si tatăl, de fapt conform trotinetiștilor useriști, Părintele nr.1 și Părintele nr.2, al șobolanilor. Iubitorii de șobolani să voteze usr, respectiv guadalupezoaica și nulișor-mucușor.

  3. Dl.Bode are dreptate, nulișor-mucușor e conectat la artimetica lui, e afon la adminstrație.

  4. „Nepotul” sindicalist care s-a facut doctor la Cluj (in ce anume?!) minte prin dezinformare. Toata Romania stie ca Nicusor si Clotilda au ajuns primari cu marele sprijin electoral al PNL-ului unde el era mare vicepresedinte dar si mare ministru in guvernarea ungurului Mandolina.

  5. Serios? Citez „Secretarul general al PNL le-a cerut liberalilor din filială să meargă „din casă în casă, din bloc în bloc” pentru a prezenta proiectul pentru Bucureşti şi..”. Bă panarama naibii, cum sa intre pe proprietatea cetățenilor, doar pentru a-i minți pe continuitate? Vine naiba sunteți voi să intrați pe proprietatea cetățenilor să vă faceți de cap, mincinoșilor? Citez al pasaj cu care se minte și manipulează „Bucureştiul şi unele sectoare de mult timp nu mai funcţionează unitar.”. Bai escrocule mincinos, nu e doar in București, e in toată țara aceasta problema, nimic nu funcționează corect și coerent tot din cauza voastră nemernicilor care ați stufosat legislația prin protocoale, birocrația și luxul nesimțirii că baza legală! Apropo, cum a rămas cu plagiatul tau ba escrocule?!

  6. LBode minte dupa cum respira. ND nu putea sa faca in 4 ani ce nu au facut toti primarii in 30 de ani. Bucurestiul nu are nevoie de sectoare ci de un regulament de urbanism serioas. Ne am saturat de pavele colorate, garduri si stalpisori, parcari pe trotuare, bodegi in parcuri, copaci si trotuare taiate, blocuri de 20 etaje in cartiere cu case joase. Primarii de sectoare sa dispara ca si liota de functionari care iau banii degeaba.

  7. Un licentiat al universitatii din Oradea, care in afara de politica n-a facut chiar nimic la viata lui isi da cu parerea despre cei cu doctorat la Sorbona si MIT, cu experienta manageriala dovedita .
    Mizerabila poate fi politica uneori !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.