Drept la replică de la CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L.

Drept la replică: „Referitor la prezumtiva stare de insolvență a societății CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L., dorim să învederăm caracterul neverosimil al acesteia, iar pe această cale să aducem clarificările necesare“.

De (R.C.)
Drept la replică de la CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L.

Drept la replică: „Referitor la prezumtiva stare de insolvență a societății CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L., dorim să învederăm caracterul neverosimil al acesteia, iar pe această cale să aducem clarificările necesare“.

Către: Cotidianul.ro

Stimați domni,

Ca urmare a apariției în publicația „Cotidianul” a materialului https://www.cotidianul.ro/se-cere-insolventa-unui-gigant-din-turism/

Subscrisa, CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L., cu sediul în Mun. Bucureşti, Strada Gara Herăstrău, Nr. 4C, biroul nr. 1, Etaj 1, Sector 2, având numar de înregistrare la Registrul Comerțului J40/5529/1997 și CUI 9617078, reprezentată legal prin administrator Marius Pandel,

În baza dreptului la replică prevăzut de art. 41 din Legea nr. 504/2002, vă solicit să daţi publicităţii în ediţia viitoare a ziarului dvs. şi pe pagina de internet proprie următorul text și documentul doveditor al susținerilor noastre:

Referitor la prezumtiva stare de insolvență a societății CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L., dorim să învederăm caracterul neverosimil al acesteia, iar pe această cale să aducem clarificările necesare.

Astfel, precizăm că situația financiară a societății nu se circumscrie unei eventuale stări de insolvență. Apreciem că expunerea în spațiul public a unor informații neverificate și incomplete este o dovadă de imprudență, reprezentând atât o dezinformare a publicului, cât și o gravă prejudiciere a imaginii societății.

Acțiunea introdusă de către societatea SIBA TURIZM SEYAHAT, la care s-a făcut referire în prezenta publicație, a fost o strategie de diversiune, reprezentând, în cele din urmă, o simplă supoziție, imposibil de demonstrat din punct de vedere faptic și juridic.

Prin urmare, aceasta nu poate sta la baza articolelor referitoare la societatea CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L., iar orice publicație întemeiată pe respectiva cauză este prozaică.

Mai mult, litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului București, la care s-a făcut referire în prezenta publicație, s-a stins prin înregistrarea cererii de renunțare la judecarea cauzei de către societatea SIBA TURIZM SEYAHAT.

Astfel, expunerea în mod public și categoric a „stării de insolvență” a societății CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L. este un act susceptibil de a prejudicia imaginea acesteia și de a oferi actualilor și eventualilor parteneri contractuali o imagine nerealistă asupra situației financiare și rentabilității societății.

În aceste condiții, dorim să punem în vedere publicului faptul că societatea CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L. nu este insolvabilă, iar orice susținere contrară și neverificată reprezintă o dovadă de rea-credință.”

Cu stimă, CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L.,

Prin administrator, MARIUS PANDEL

2

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Firma voastra pierde foarte mult pentru ca nu respecta turistii.
    Am platit 10 zile in Grecia Lescada acum 2 ani. In ultima zi am fost scos afara din hotel cu bagaje la ora 8 dimineata eu si 50 turisti si am stat in soare in curtea hotelului pana la ora 17 cand a venit autobuzul tot al vostru sa ne duca la aeroport.
    Asta inseamba dispret. Ne-ati luat banii si la sfarsit ne-ati dat cu sutu in (editat)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.