Holul Palatului Şuţu, în care lumea începe să se adune pentru vernisajul expoziţiei Adrian Ioan Podoleanu. Printre vizitatori, un motan negru, evident „al casei”, se plimbă nonşalant, se lungeşte în mijlocul sălii, solicitând atenţie.
De o parte şi de alta a spaţiului, două etalări în puternic contrast. În stânga, uleiuri, acuarele şi desene, de Adrian Ioan Podoleanu, ademenesc discret privirea. De cealaltă, o izbucnire de culori contrastante, de forme construite de un penel nervos, semnate Razu.
Întors de relativ puţin timp dintr-un sejur de aproape un deceniu în Germania, pictorul Adrian Ioan Podoleanu este la a treia lui expoziţie în Bucureşti, după „Acuarela” din 2011 şi „Cer, codri, ape”, ce mai poate fi vizitată până în 9 septembrie la Palatele Mogoşoaia.
Adrian Ioan Podoleanu, Sat de pescari
Selecţia de la Palatul Şuţu este dominată de peisaje, cele mai multe de luncă, dar şi de coline domoale între ale căror pante se adăpostesc case de ţară, umile de cele mai multe ori, părând să se confunde cu natura din jur. Li se alătură câteva naturi statice cu flori şi un la fel de discret portret de tânără.
Două lucruri reţin în mod special atenţia în arta lui Adrian Ioan Podoleanu, artist format la şcoala ieşeană (după studii medii de artă la Cluj), cu profesori ale căror nume fac mândria plasticii contemporane ieşene, ca Adrian Podoleanu, Liviu Suhar, Ion Neagoe, Corneliu Ionescu şi Dan Hatmanu.
Adrian Ioan Podoleanu, Case la Sărata
În primul rând, rafinamentul gamei cromatice, surdinizate, dominate de ocruri, galbenuri, brunuri, verde şi griuri colorate ce înalţă ceruri calme peste ape, copaci sau case. Armonizate cu accentuată sensibilitate, tonurile sunt subliniate din loc în loc de petele de roşu ale acoperişurilor sau de albastrul mai intens al unei uşi, al unei ferestre. Un fel de serenadă romanică, în care punctele calde ritmează lin compoziţia.
S-a vorbit despre lirismul ceaţiei sale şi despre sobrietatea paletei. S-au spus mai puţine lucruri despre arhitectura interioară a compoziţiilor, despre capacitatea artistului de a capta esenţialul.
Adrian Ioan Podoleanu, Pe Lunca Dunării
Operele lui se păstrează în limitele figurativului, dar, în multe cazuri, mai ales în acuarelă, liniile şi petele de culoare se înscriu într-o imgine sintetică, în care curba dealului, cubul colorat al caselor, copacii înrudiţi aparent cu pietrele malurilor de ape scriu o lume în care ochiul nu mai are neapărat nevoie să citească fiecare obiect în parte. Opera capătă o serialitate a planurilor, o direcţionare, frontală sau oblică a privirii. Secvenţele realităţii obiective se subscriu unei alte realităţi, ritmate cromatic şi de linii de fugă, devenind vis, esenţă, metaforă a unei lumi transcendente.
Transpar în creaţia lui Adrian Ioan Podoleanu, bine filtrate prin personalitea artistului, învăţăturile lui André Lhote, „umanizate” de trăirea profundă a naturii, a universului neînsufleţit ce ne înconjoară şi cu care pictorul, dar mai ales acuarelistul poartă un dialog de taină. Artistul se apropie de lume cu dorinţa de integrare, de comuniune. Plante, copaci, nori, dealuri şi ape devin obiectele unei hierofanii, îşi dezvăluie sacralitatea.
Răzvan Stanciu, Horaţiu Mălăele
Rafinamentul guvernează şi naturile statice, florile de câmp plasate într-un interior presupus, risipindu-şi culorile toamnei pe fundalul savant valorat.
Operele lui Adrian Ioan Podoleanu au fost expuse la Mannheim, Strasbourg, Karlsruhe, Praga, la Cluj şi la Iaşi, înainte de a fi prezentate publicului bucureştean, care are în acest început de toamnă prilejul de a descoperi un artist din primul eşalon al generaţiei sale.
Lucrurile se schimbă în pictura cu tuşe energice, nevoase, ce par să ia totul în posesie, a lui Răzvan Stanciu-Razu. Temperamental, cu o aplecare către latura expresivă, expresionistă chiar a motivului, Razu compune în culori de acril, contrastante, puternice, peisaje, portrete, caricaturi. Aritecturile lui sfidează de multe ori legile gravitaţiei, apa are rol de oglindă, cerurile, chiar senine, sunt animate de nori sau reflexe colorate. Portretele semnate Razu trimit la expresionism prin gama cromatică folosită, uneori şi prin intensitatea declarată plastic a trăirii. Razu cochetează cu cubismul, în simboluri de horoscop, îşi aminteşte de suprarealism în scene de dans sau cu uşor aer exotic. Pictorul trăieşte la vedere, cu o gesticulaţie în care căutarea modalităţii expresive este supusă curiozităţii proprii şi experienţei directe. Spontan, exploziv, demersul lui vizează trăirea intensă, din care nu lipseşte însă o privire ironică uneori, şi nu numai în caricatură.
Răzvan Stanciu, Mont Saint-Michel
Pe simeza de la Palatul Şuţu, privitorul este întâmpinat şi de personalităţi cunoscute ale artelor româneşti, cum ar fi Gheorghe Dinică, Horaţiu Mălăele sau Oana Pellea, portretizate cu atenţie, cu capacitate de pătrundere psihologică şi cu vădită afecţiune.
Pictor şi lucrări se impun privirii, cer să fie văzute, să-şi strige bucuria de a trăi, de a exista.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.