Echipamentul de zbor al lui Aurel Vlaicu a fost degradat

Cum îngroapă o mineriță istoria? Simplu!

La 100 de ani de la ultimul zbor, Institutul Cultural Român din Londra îl omagia pe marele inginer și aviator Aurel Vlaicu prin intermediul unor evenimente, propunându-și să prezinte publicului londonez o expoziție, în premieră în Marea Britanie, ce prezenta o replică a aeroplanului Vlaicu II, precum şi casca originală și echipamentul purtat de aviator în ultimul său zbor (vezi foto Vlaicu la spital). Expoziția se numea „Romanians Against Gravity: Aurel Vlaicu, Flight Daredevil“, a Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva, managerul acestei instituții fiind doamna Liliana Țolaş, de profesie inginer de mine.

Despre doamna manager se știe că a fost fost numită, în luna martie 2011, în funcţia de director general interimar a MCDR din Deva, ca apoi, în decembrie 2012, să devină manager titular. Fost consilier județean, doamna Liliana Țolaș a trecut rând pe rând pe la diverse partide politice. Până în octombrie 2014 este membru marcant al PSD Hunedoara, ca apoi să se mute în barca PNL-ului.

Este aceeași persoană ce a făcut căni comemorative pe care a fost imprimat şi textul „Aurel Vlaicu, 19 noiembrie 1882 – 13 septembrie 1913“, iar pe căni era imprimat chipul lui Traian Vuia. Iar răspunsul de la aceea vreme rămâne demn de dânsa: „Fetele mele de acolo (de la muzeul – n. red.) mi-au spus că s-ar putea să fie o confuzie. Pentru că cele două personalități seamănă foarte bine. S-au făcut cercetări şi, într-adevăr, seamănă foarte bine. Au căutat foarte bine şi în baza de date de la muzeu. Datorită modului în care se tundeau oamenii în acea vreme. Amândoi erau bărbaţi chipeşi, aveau aceeaşi freză, aceeaşi mustaţă“. Explicând că poza este greşită. „Diferența este în numărul de roţi de la aeroplane, unul avea patru roţi (Traian Vuia) şi altul trei (Aurel Vlaicu)“.

Acelaşi director ştiinţific Liliana Ţolaş a conchis subliniind că ultimul cuvânt asupra personalităţii de pe căni îi va aparţine Consiliului Ştiinţific al Muzeului.

Cu mintiuca-i de gospodină, doamna inginer de mine, ajunsă manager, s-o fi gândit: „Cum să trimit eu la Londra echipamentul – pelerina și casca de zbor – așa murdar, de 100 de ani nu l-a spălat nimeni, e plin de mizerie și sânge, hai să-l dau la spălătoria chimică!“. Zis și făcut. L-au dus la spălat, fără a ține seama ce urmări poate avea asupra materialului, degradând astfel orice urmă ar fi rămas (un test ADN sau alte teste). Inginer miner, nu glumă, numai bun de trimis în Capitală, să planteze panseluțe cu târnăcopul.

Liliana Ţolaş nu se află la prima gafă de acest gen. În 2011, muzeul a pus în vânzare tricouri cu Sarmizegetusa Ulpia Traiana – capitala Daciei Romane, pe care era pus capul lui Decebal.

Scurt istoric

Printre comorile patrimoniului MCDR Deva se regăsesc și sunt expuse, în cadrul Complexului Memorial „Aurel Vlaicu“, și cele care compun costumul de zbor al inginerului aviator Aurel Vlaicu. Respectiv pelerina și casca de zbor. Ambele au intrat în patrimoniul MCDR Deva în anul 1964, prin achiziție de la familia lui Aurel Vlaicu, fiind prezentate publicului în cadrul expoziției memoriale din localitatea care îi poartă numele.

Aurel Vlaicu a zburat cu numeroase ocazii echipat în acest costum, dar esențiale rămân două momente. În primul rând, este vorba despre celebrul concurs de lângă Viena, desfășurat pe aerodromul de la Aspern în perioada 23-30 iunie 1912, practic „primul concurs internațional de aviație din capitala Austro-Ungariei“, în urma căruia rezultatele obținute îl plasează pe român în elita aviației internaționale. Apoi, trebuie amintit tragicul moment petrecut pe data de 13 septembrie 1913, când, îmbrăcat în acest echipament de zbor, Aurel Vlaicu se prăbușește la Bănești, lângă Câmpina, în încercarea sa de a ajunge peste munți, la Orăștie, unde urma să se desfășoare Adunarea Generală a ASTRA din acel an, cu serbările și manifestările obișnuite. Urmele accidentului trebuiausă fie vizibile în special pe pelerină. Nu mai este așa, urmele s-au șters.

Piese cu o mare valoare de patrimoniu

„În ceea ce privește echipamentul său de zbor, trebuie specificat faptul că nu obiectele în sine sunt extrem de valoroase, fiind practic obiecte de serie sau realizate la comandă din materiale relativ comune. Valoarea lor patrimonială este dată în special de contextul în care au fost utilizate, de momentele unice în care au fost folosite. Data exactă a confecționării sau a comandării lor nu se cunoaște, fișele de evidență și conservare a celor două obiecte care compun costumul menționând începutul secolului XX, «înainte de 1912», perioadă în care Vlaicu apare în fotografiile din ziarele și revistele epocii îmbrăcat în respectivul echipament.

Casca este practic o calotă din material solid, învelită în pânză cauciucată și căptușită pe interior. Prezentând o marcă ce indică producătorul francez (Roold), ea este prevăzută cu două urechi din piele, pe care sunt aplicate două fante de metal, necesare pentru perceperea mai bună a sunetelor în timpul zborului. Pelerina, cu o evidentă uzură funcțională, este confecționată dintr-un material textil vopsit în culoare neagră“, scria dr. Daniel I. Iancu pentru https://www.historia.ro/.

Prezentul sumbru

Nu a mai ajuns să fie declarat obiect de patrimoniu, dar, și mai mult, pelerina și casca de zbor șed bine-mersi bătute într-un mediu impropriu. Ținute într-o cutie de PFL cu geam (vezi foto), în plin soare și umezeală, fără instalația de climatizare. Complexul Memorial „Aurel Vlaicu“ (aflat în subordinea MCDR Deva) a fost făcut în fosta locație a bodegii și magazinului sătesc, schimbând doar geamurile. Au pus termopane, făcând câteva mici modificării interioare.

În soare și fără niciun fel de protecție stau și alte obiecte personale, precum o cască de motociclist, o pereche de ochelari de soare, un toc de ochelari și un ceas de buzunar, dar și o cunună de lauri sau o cocardă tricoloră ce evidențiază recunoașterea de care s-a bucurat Aurel Vlaicu încă din timpul vieții. Toate acestea, împreună cu o serie de piese de mobilier, diferite unelte, aparate construite și uneori îmbunătățite de tânărul inginer, planșe, schițe, notițe, scrisori, însemnări diverse etc. se constituie într-un demers expozițional al cărui rol este acela de a conferi vizitatorului o viziune de ansamblu asupra personalității lui Aurel Vlaicu.

Dacă astfel ne reprezintă doamna mineriță, de ce să mă mai mir că-n unele enciclopedii și-n marii muzee Aurel Vlaicu este trecut ca „inventator maghiar“?

„Dă-i, Doamne, mintea românului aia de pe urmă!“, zicea bunicul. Așa zic și eu: dă-ne, Doamne, minte, că-i plină lumea de proști!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.