Restricții de circulație în Capitală sâmbătă şi duminică

Traficul rutier va fi restricţionat în mai multe zone din Capitală cu ocazia desfăşurării mai multor evenimente, a anunţat, vineri, Brigada Rutieră.

În zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 – 21,00, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti, va organiza evenimente cultural-artistice dedicate proiectului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană” pe Str. Alexandru Constantinescu, segmentul de drum cuprins între Str. Lt. Gheoghe Stâlpeanu şi Str. Cap. Nicolae Drossu.

În acest context, se va restricţiona circulaţia autovehiculelor, începând cu ziua de vineri, ora 22,00, până luni, ora 06,00.

Pe aceste tronsoane se vor desfăşura mini-concerte stradale, spectacole de teatru şi dans, ateliere pentru copii, jocuri, activităţi de recreere şi sportive, statui vivante, artişti şi creatori urbani precum şi zone de relaxare, menţionează sursa citată.

* Sâmbătă, între orele 10,00 – 14,00, va fi organizată o adunare publică după următorul program:

– între orele 10,00 – 11,00, adunarea participanţilor în Parcul A.I. Cuza – zona Scena – Str. Liviu Rebreanu;

– între orele 11,00 – 11,45, desfăşurarea adunării publice în Parcul A.I. Cuza – Str. Liviu Rebreanu;

– între orele 11,45 – 13,00, deplasarea participanţilor pe traseul: Parcul A.I. Cuza – zona Scena – traversare pe Str. Liviu Rebreanu (banda 1 de circulaţie), între Str. Lunca Bradului şi Str. Pădurea Craiului;

– între orele 13,00 – 14,00, defluirea totală a participanţilor.

* Duminică, în intervalul orar 08,00 – 16,00, se va desfăşura competiţia sportivă „Băneasa Forest Run”, după următorul program:

– între orele 08,00 – 09,00, adunarea participanţilor pe porţiunea cuprinsă între Academia de Poliţie şi Aleea Padina;

– între orele 09,00 – 15,30, alergare pe aleile din Pădurea Băneasa, constând în două curse: 10,5 km şi 21 km;

– între orele 15,30 – 16,00, festivitatea de premiere.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, între orele 07,00 – 16,00, se va restricţiona traficul rutier pe tronsonul de drum cuprins între Aleea Privighetorilor şi Aleea Padina.

* Sâmbătă şi duminică, între orele 08,00 – 19,30, Patriarhia Română va organiza procesiuni religioase cu racla Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la mai multe unităţi de cult din Bucureşti.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier şi de prevenire a accidentelor de circulaţie în zona lăcaşurilor de cult şi pe principalele trasee de acces către acestea.

* Sâmbătă şi duminică, Primăria Municipiului Bucureşti – Centrul de Proiecte Culturale ARCUB organizează proiectul „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”, acesta urmând să se desfăşoare pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Bd. Dacia şi Splaiul Independenţei, între orele 09,00 – 23,00, fără afectarea traficului rutier în intersecţii.

Pe aceste tronsoane se vor desfăşura mini-concerte stradale, spectacole de teatru şi dans, ateliere pentru copii, statui vivante, studiouri foto.

Pe durata restricţiilor instituite se va permite traversul pe Calea Victoriei, la intersecţiile cu Bd. Dacia, Str. Ştirbei Vodă, Str. George Enescu, Str. Ion Câmpineanu şi Bd. Regina Elisabeta.

Poliţiştii recomandă rute alternative precum:

– Piaţa Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei;

– Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Ce faci cand nu esti capabil sa livrezi ca edil? Circ pentru culti in cap.

  2. mucușor-nulișor-șobolănișor🐀, userizdu’ șoroșizd, tatăl holimpic al șobolanilor 🐀, se lăuda in campania trecută, că el marele olimpic, va fluidiza circulația, nu că o va inchide de tot. Dar ce pretenții pot sa ai de la un olimpic la zootehnie. El se pricepe la înmulțirea șobolanilor 🐀🐀🐀 de rasă guadalupeza🦒, nu la administrație. Votez contra crescătorilor de șobolani 🐀🐀🐀!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.